Marele premiu pentru teatru al Academiei Franceze – 2023, câștigat de scriitoarea româncă Alexandra Badea

Foto: sceneweb.fr

Marele premiu pentru teatru al Academiei Franceze a fost acordat scriitoarei românce Alexandra Badea pentru operele de dramaturgie publicate la editura L’Arche, potrivit sceneweb.fr. Sunt peste 65 de laureați, conform listei publicate de Academia Franceză – mai jos în articol.

„Născută în 1980, Alexandra Badea s-a format ca regizor la UNATC din București și este autor, regizor și producător. Piesele sale de teatru sunt publicate la editura L’Arche Éditeur. Acestea au fost regizate de Jacques Nichet, Aurélia Guillet, Frédéric Fisbach, Cyril Teste, Jonathan Michel și Matthieu Roy. De asemenea, au fost traduse în mai multe limbi și puse în scenă în mai multe țări europene”, se arată în descrierea de pe sceneweb.fr.

„În calitate de regizoare, a creat cincisprezece spectacole în Franța și în România, lucrând inițial pe piese ale altor autori, precum Biljana Srbljanovi, Sarah Kane, Dea Loher și Joël Pommerat, sau pe scenarii de teatru (Mihaela Michailov) și, mai recent, pe propriile texte. A regizat două scurtmetraje. De asemenea, a scris mai multe drame radiofonice pentru France Culture”, notează sursa citată.

Alexandra Badea a fost și laureata Marelui Premiu de literatură dramatică 2013, pentru piesa sa de teatru, Pulvérisés, potrivit Institutului Cultural Român (ICR). Acest premiu a fost inițiat în 2005 de ministrul francez al Culturii de la acea vreme.

Care sunt celelalte premii. Palmares 2023

Marele premiu pentru Literatură 2023 a ajuns la scriitorul Daniel Pennac, potrivit livreshebdo.fr, scriitor consacrat în Republică, printre altele, pentru cărțile sale despre viața autentică de școlar în Franța.

Prin tradiție, Marele Premiu pentru Roman va fi acordat în toamnă, anunță Academia.

Toți premianții de la ediția de decernare a premiilor din 2023 pot fi consultați (în limba franceză) mai jos, în lista oficială publicată de Academia Franceză:

Amintim că, în 2022, o altă româncă a fost a fost premiată de Academia Franceză. Este vorba de Anca Vasiliu, profesoară la Universitatea din Sorbona și cercetătoare specializată în istoria artei și filosofie antică și medievală la Paris.

Citește și:
Anca Vasiliu, cercetătoare premiată de Academia Franceză pentru Filosofie în 2022: A face doctorat în Franța este un lux / În momentul în care îl începi, știi că ai în fața ta cel puțin 10 ani de muncă / Dacă plagiezi, ești exclus și nu te mai poți prezenta niciodată cu o lucrare
Exit mobile version