Marcela Mrejeru a fost înlocuită cu Mihai Istrate, vicepreședinte PSD Gorj, în funcția de inspector școlar general al ISJ Gorj

Mihai Istrate, inspector şcolar general al ISJ Gorj / Foto: Facebook

Marcela Mrejeru a fost înlocuită cu Mihai Istrate, în funcţia de inspector şcolar general Gorj. Mihai Istrate este director al Liceului Tehnologic Ţicleni, vicepreședinte PSD Gorj și a fost subprefect de Gorj, până la finalul anului 2023. Marcela Mrejeru ar urma să candideze pentru un post de consilier judeţean, la alegerile locale din 9 iunie, potrivit radioinfinit.ro.

Funcția de inspector școlar este incompatibilă cu funcția de vicepreședinte PSD, conform legii învățământului preuniversitar.

Astfel, funcțiile de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar sunt incompatibile cu:

a) funcția de președinte sau vicepreședinte în structurile de conducere ale partidelor politice, la nivel local, județean/al municipiului București sau național;

b) funcția de primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte de consiliu județean/al Consiliului General al Municipiului București;

c) cu orice funcție de conducere în organizațiile sindicale, conform Art. 168 (9).

Funcțiile didactice de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar sunt:

a) funcțiile de conducere de la nivelul DJIP/DMBIP: director general, director general adjunct;

b) funcțiile de conducere de la nivelul birourilor județene/biroului municipiului București ale/al ARACIIP și CCD: directori al biroului județean ARACIIP și director al CCD;

c) funcțiile de îndrumare și control de la nivelul DJIP/DMBIP și al birourilor județene/biroului municipiului București ale/al ARACIIP: inspector școlar;

d) funcțiile de conducere de la nivelul unității de învățământ, potrivit Art. 194 (2).

Mrejeru a fost schimbată în urma unei verificări făcută de Ministerul Educației, la solicitarea fostului prefect de Gorj, Iulian Popescu, conform pandurul.ro.

Corpul de Control al ministrului Educației a făcut verificări la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, în decembrie 2023 și în aprilie 2024, după ce la Ministerul Educației au ajuns mai multe sesizări de la directori de școli înlocuiți din funcție și de la cadre didactice care reclamă abuzul directorilor de școli, potrivit presei locale și reclamații privind presupuse încălcări ale legislației în domeniul educației. 

Marcela Mrejeru este titular pe catedra de istorie de la Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu și a fost numită în funcția de inspector general școlar prima oară, în martie 2019, când a ocupat funcția până în ianuarie 2020. În același an a fost aleasă consilier municipal pe listele PSD. 

Între 2020-2022, șefă a ISJ Gorj a fost numită Dana Constantinescu, membră PNL. Aceasta și-a prezentat demisia în iulie anul trecut, când Marcela Mrejeru a fost repusă în funcție, prin ordinul ministrului de atunci, Sorin Cîmpeanu.

Mai mulți profesori din Gorj au fost înrolați în PSD de Marcela Mrejeru și au fost prezentați partidului ca „oameni care până acum nu au mai făcut parte din niciun partid politic și vor să se implice activ pentru realizarea obiectivelor”, în data de 6 iulie 2023.

Edupedu a scris cum a încercat ISJ Gorj să nedreptățească un profesor cu 17 ani vechime la catedră și cum doar după intervenția unui secretar de stat acesta a primit orele care i se cuveneau. 

Profesorul Alin Negomireanu a dat în judecată inspectoratul, după ce ISJ Gorj repartizase nelegal orele la Școala ,,Constantin Săvoiu” unei alte profesoare și a câștigat definitiv procesul cu ISJ Gorj, în martie 2024, conform presei locale.

Citește și:
Șefa Inspectoratului școlar Gorj, vicepreședinta filialei județene PSD, vrea să organizeze o excursie gratuită la Parlament cu profesori și elevii de liceu de la toate școlile din județ / Conducerile școlilor trebuie să-i contacteze pe colegii ei de partid
Un profesor cu 17 ani vechime la catedră îi cere Ligiei Deca să-l primească în audiență, dar ministrul Educației îl ignoră de 5 luni, spune acesta – scrisoare deschisă / Cum a încercat ISJ Gorj să nedreptățească un cadru didactic și cum doar după intervenția unui secretar de stat acesta a primit orele care i se cuveneau
FOTO Mai mulți profesori din Gorj, înrolați în PSD de inspectoarea școlară generală, prezentați partidului ca „oameni care până acum nu au mai făcut parte din niciun partid politic și vor să se implice activ pentru realizarea obiectivelor”
Exit mobile version