Maratonul olimpicilor în weekend, pentru elevii care vor participa la mai multe olimpiade puse una după alta de Ministerul Educației. Engleza, Franceza, Matematica și Științele socio-umane, în aceeași zi, cu subiecte centralizate

16.722 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Etapele județene pentru 4 olimpiade se desfășoară în aceeași zi: sâmbătă, 11 martie, sunt probele Olimpiadelor Naționale de Limba engleză, Franceză, Matematică și Științe socio-umane, conform calendarelor oficiale, iar elevii care s-au calificat la acestea au de ales între două din ele care se suprapun dimineața, urmând să o susțină pe cealaltă de la prânz, cu o cel mult oră sau două la dispoziție pentru a ajunge la alt liceu organizator.

Elevii care au trecut de fazele locale, susținute în luna februarie, vor avea de mers dintr-o școală în alta, sâmbătă, la diferențe de puțin timp, în schimburile pentru olimpiade. Ele se suprapun două câte două: primele în prima parte a zilei, de la orele 9 sau 10, în majoritatea județelor, conform surselor EduPedu.ro, apoi, de la orele 13-14, în general, alte două, potrivit datelor de la inspectoratele școlare județene.

De exemplu, în cazul județului Prahova, sunt implicate cel puțin patru licee în desfășurarea olimpiadelor de sâmbătă. Județeana de Matematică (ONM) are loc de la ora 9 în două licee din Ploiești (clasele V-VI și VII-XII). Până la 08:30, elevii veniți din tot județul au voie să intre în săli. Concomitent, de la ora 9 se desfășoară și olimpiada de Engleză (ONLE), în alt liceu din același oraș. Probele la Matematică se termină la ora 11:30, respectiv 12:30 (elevii de clasele VII-XII), iar de la 13:00 elevii sunt așteptați în sălile din alt liceu din Ploiești pentru proba la Franceză (ONLRFR).

Și etapa județeană a Olimpiadei de Științe socio-umane, adică educaţie civică (ciclul primar), educaţie socială (ciclul gimnazial), logică, argumentare și comunicare, psihologie, sociologie, economie, filosofie (ciclul liceal) are loc în țară tot sâmbătă, 11 martie. Elevi sunt înscriși și la o a cincea olimpiadă de luat în calcul, cea de Cultură și spiritualitate – Română/Religie tot cu județeana sâmbătă, 11 martie.

Altfel spus, un elev calificat și la Matematică, și la Engleză, trebuie să aleagă la care să participe ori, din start, nu s-a înscris decât la una, pentru că nu se poate prezenta la ambele județene, cel puțin în acest an școlar.

Descentralizarea subiectelor, permisă doar până la faza pe localitate

O noutate în acest an școlar este conceperea subiectelor la nivel național, cu itemi unici, la fazele județene, prevedere din regulamentele specifice de organizare și desfășurare a olimpiadelor naționale 2022-2023.

Dacă, până în acest an școlar, subiectele pentru etapele județene erau propuse și concepute de profesori din județe, sub controlul inspectorilor de specialitate, respectând modele reglementate de Minister prin regulamentele specifice, acum trecerea la etapa națională se face printr-un filtru unic stabilit de Ministerul Educației (ME) prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), organismul subordonat care elaborează și subiectele pentru examenele naționale cheie susținute de elevi și de profesori anual: Evaluările Naționale, Bacalaureatul, Titularizarea, Definitivatul.

Grupurile de lucru pentru această fază, de care trec de obicei elevii clasați pe locul I sau care au cele mai bune punctaje din fiecare județ, sunt mai nou ale Comisiilor centrale, sunt aprobate de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar și coordonate științific de reprezentantul CNPEE sau inspectorul responsabil din ME, după cum este consemnat în regulamentele de anul acesta. În cazul olimpiadelor școlare, responsabili de aprobarea calendarelor și de regulamentele anuale sunt, prin tradiție, Florian Lixandru și Zoltan Kallos, ultimul amintit ocupându-se de învățământul minorităților.

Altfel spus, libertatea inspectorilor școlari de a coordona subiecte pentru elevii din județul lor, pregătiți în clase de profesorii pe care îi consiliază metodic în funcție de nevoile identificate în școli, este redusă la o selecție a elevilor care se va face, deci, centralizat, pe conturul propus și în proiectele de legi ale Educației în variantele asumate de ministra Ligia Deca și de Guvern. Este vorba despre admitere la liceu cu examen suplimentar dat de elevi la liceele dorite, cu subiecte făcute de Minister, angajare centralizată a profesorilor, prin clasica titularizare, care nu permite directorilor de școli să aleagă resursa umană potrivită pentru școală, în funcție de provocările de la nivel local.

Plasarea mai multor olimpiade în aceeași zi a fost însoțită și de o lipsă de predictibilitate a organizării din cauza regulamentelor specifice care au venit cu întârziere. Primul regulament a fost publicat de Ministerul Educației cu 3 zile înainte de prima etapă județeană a unei olimpiade naționale din acest an școlar: Chimia, susținută pe 4 februarie în țară. Olimpiadele se pot ține și după regulamente de anul trecut, în mare parte nealterate, dacă altele nu apar în timp util, conform metodologiei-cadru, însă câte grupuri de lucru la nivel județean – pentru Limba și literatura Română, Istorie, Geografie, Limba Engleză, Franceză – nu se apucaseră deja de subiecte pentru fazele județene înainte să afle că vor primi de la Minister altele?

Cele 4 olimpiade de sâmbătă, 11 martie, nu sunt singurele din weekend și nu ar fi fost nici singurele din aceeași zi dacă nu se amâna județeana Olimpiadei Naționale de Biologie. Duminică, 12 martie, în școli se va susține proba județeană la Biologie, singura, totuși, într-o zi.

Citește și:
Etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2023 din Târgu Jiu (clasele VII-VIII) este mutată la Brașov: urma să fie susținută într-un liceu afectat acum de cutremure / Schimbări și la alte concursuri, anunțate într-o erată de Ministerul Educației
ULTIMA ORĂ Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare din anul școlar 2022-2023, publicate de Ministerul Educației. Când sunt fazele județene, unde se țin fazele naționale în 2023
Olimpiada județeană de Fizică 2023. Descarcă subiectele și baremele, stabilite la nivel național
Olimpiada județeană de Limba și literatura română 2023. Subiectele și baremele au fost pentru prima dată făcute de Ministerul Educației – Descarcă
Olimpiade școlare 2023. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale de astronomie și astrofizică, ”Terra” de geografie, ”Lectura ca abilitate de viață” (OLAV) și limbi clasice au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE
Olimpiade școlare 2023. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale de limba engleză, istorie, geografie, religie, pedagogie și arte au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE
Olimpiade școlare 2023. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale de limba și literatura română, fizică, biologie și limba franceză au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE
Olimpiade școlare 2023. Regulamente specifice de organizare, publicate de Ministerul Educației chiar și cu doar 3 zile înainte de o etapă județeană – cazul olimpiadei de chimie (documente)
Etapa județeană a olimpiadei naționale de Lingvistică este mutată de pe 18 februarie pe 3 martie – erată de la Ministerul Educației, cu 4 zile înainte de data stabilită inițial / Schimbare și la județeana de Biologie
Olimpiade școlare 2023. Modificări la calendarele oficiale, anunțate într-o erată de Ministerul Educației: etapa județeană de Fizică este mutată duminică, 5 martie. Naționala de Informatică se ține în 1-5 aprilie
Olimpiade școlare 2023. Care sunt concursurile pentru care elevii pot primi bursele de merit și performanță – LISTĂ
LISTĂ Concursuri școlare sportive 2023. Calendarul campionatelor pentru elevi legitimați și cel al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS) 2022-2023, publicate de Ministerul Educației
Olimpiade școlare 2023. Etapele naționale la Matematică, Fizică și Chimie, stabilite în documente de inspectoratele școlare din țară, chiar și în vacanța din februarie / Încă n-au apărut calendarele oficiale de la Ministerul Educației

3 comments
  1. Buna ziua! De ce nu se calfica la etapa nationala a olimpiadei de educatie civica toti copiii cu note peste 8,50? De ce s-a impus nr. de locuri pentru fiecare judet? Nu mi se pare corect.

  2. Acum am fost anunțați că unii copii nu participă la olimpiada de civică clasa a VI pentru că s-a ridicat nota,dar unii cu punctaj mai mic participă. Unde se poate face reclamație?

  3. E o mare nebunie cu aceste olimpiade in sensul ca unii elevi sunt fortati de profesori, carora le trebuie puncte, sa participe la cat mai multe discipline iar relevanta performantei este aproape invizibila. La fizuca-chimie-biologie, fiica mea fiind ka o clasa de științele naturii , sunt 20 de olimpiade si concursuri nationale in aceasta perioada. De ce nu se aplica in ianuarie un chestionar ca sa se centralizeze nevoua de organizare a acestora olimpiade in functie de dorinta reala de participare a ekevilor? Oare nu are capacitatea ministerul, prin inspectorate si prin scoli, sa faca acest lucru si in functie de rezultate sa se organizeze anual doar cele care au doritori . Ar fi si mai usor de organizat daza națională si ar fi bani mai multi alocati si pentru organizare ( cazare buna, conditii , masa, etc). si pentru premii care sa incurajeze dorinta de performanta. Altfel continuand tot asa e ceva de genul..ne facem ca facem dar o facem sa fie facute .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directorul PISA, despre o școală de cartier în care disciplina și memorarea sunt reguli: A venit timpul să nu mai punem instruirea centrată pe profesor în opoziție cu învățarea centrată pe elev

Andreas Schleicher, directorul Direcției de Educație din cadrul OECD, cel care coordonează testele internaționale PISA, a vizitat o școală dintr-un cartier “defavorizat” al Londrei, Marea Britanie. Oficialul a analizat metodele…
Vezi articolul
Carti si documente / Foto: Pexels.com

Ministerul Educației a lansat pe 10 noiembrie o competiție de finanțare a publicațiilor științifice. Înscrierile începuseră pe 6 noiembrie. Ministrul Educației: ”S-a întârziat la avize”

Coordonatorii de reviste și cărți tehnico-științifice au avut la dispoziție doar două zile pentru a depune dosare de finanțare a publicațiilor, deși competiția prevedea opt zile pentru înscriere. De vină…
Vezi articolul