Maratonul de Vaccinare din Capitală începe astăzi, la Biblioteca Naţională şi Sala Palatului / Doritorii se pot vaccina fără programare, cu serul Pfizer, până luni dimineață
Maratonul de Vaccinare – Ediţia de Bucureşti începe astăzi după-amiază, la Biblioteca Naţională şi la Sala Palatului, fiind organizate 50 de fluxuri unde doritorii vor putea primi serul Pfizer, fără programare. În cadrul maratonului, care se va încheia luni dimineaţă, va avea loc şi un program artistic. Pe durata maratonului, autobuzele de pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368 vor circula şi noaptea, transmite News.ro.
„Începând de vineri (7 mai), ora 16:00, şi până luni (10 mai), ora 08:00, la Biblioteca Naţională din Bucureşti are loc Maratonul de Vaccinare – Ediţia Bucureşti, organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. Cele 10 cabinete de vaccinare pot primi toate persoanele doritoare, indiferent dacă sunt din Bucureşti sau alte localităţi, doar cu buletinul, fără a fi nevoie de programare”, a transmis Ministerul Culturii.
Scopul Asociației Group4 Media Freedom & Democracy este îmbunătățirea și modernizarea sistemului democratic în Romania. G4Media este fondat de jurnaliști cu o experiență de peste 20 de ani în mass media, specializați în politica externă și internă, economie și justiție precum și în presa de investigație.
Partidul lui Cioloș își anunță prioritățile în educație, pe care spune că le va avea în vedere dacă ajunge la guvernare: siguranța elevilor, depolitizarea educației și creșeterea calității actului didactic.…
Comisarul european pentru Educație, Mariya Gabriel, se află în vizită în România până sâmbătă. Vineri s-a întâlnit cu ministrul Cercetării, inovării și digitalizării, Sebastian Burduja și au vizitat împreună Institutul…
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi o operaţiune militară în Ucraina pentru a apăra separatiştii din regiunea Donbas, situată în estul ţării. Liderul de la Kremlin a cerut armatei…
“Ştiaţi că în poeziile lui Eminescu se găsesc indicii ale teoriei relativităţii? Că sunt sugestii ale unor concepte din mecanica cuantică? Că manuscrisele lui Eminescu conţin celebra formulă a lui…
Conferința rectorilor și studenților din Asia și Europa va avea loc anul acesta în România, sub egida președinției românești a Consiliului Uniunii Europene. Evenimentul va avea loc în perioada 12-14…
Ministerul Educației a anunțat că verificarea condițiilor de venit pentru bursele sociale de 300 de lei se face de către secretarul unității de învăţământ în anul școlar 2023-2024, cu ajutorul…