Managementul mai multor sisteme tehnice militare, securitatea cibernetică, inteligența artificială – noi specializări universitare / Nomenclatorul domeniilor și specializărilor universitare, actualizat printr-un proiect de hotărâre a guvernului

874 de vizualizări
Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com
Lista specializărilor/programelor de studii universitare în instituțiile de învățământ superior din România, în anul 2023-2024, este actualizată cu o serie de noi specializări, preponderent din domeniul tehnic militar, dar și de securitate cibernetică sau inteligență artificială, într-un proiect de hotărâre ce actualizează Nomenclatorul domeniilor și al specializărilor / programelor de studii universitare, adoptat în primăvară. Proiectul se află pe agenda ședinței de guvern de joi.
  • UPDATE Hotărârea de guvern a fost aprobată în ședința de joi.

Nota de fundamentare a proiectului listează specializările nou introduse în Nomenclator. Astfel, pe lângă cele din primăvară, care includeau specializarea “Operațiuni de intelligence”, domeniul de licență Științe militare, informații și ordine publică este completat cu o serie de alte specializări, legate de managementul tehnic militar. Acestea sunt:

  • „Managementul sistemelor tehnice de tancuri și auto” se înființează în cadrul domeniului de licență Științe militare, informații și ordine publică.
  • „Managementul sistemelor tehnice de geniu” se înființează în cadrul domeniului de licență Științe militare, informații și ordine publică;
  • „Managementul sistemelor tehnice de apărare C.B.R.N” se înființează în cadrul domeniului de licență Științe militare, informații și ordine publică;
  • „Managementul sistemelor speciale de protecție și pază” se înființează în cadrul domeniului de licență Științe militare, informații și ordine publică.

Pe lângă acestea, două noi specializări sunt introduse în Nomenclator:

  • „Securitate cibernetică” se înființează în cadrul domeniului de licență Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale;
  • „Inteligență artificială” se înființează în cadrul domeniului de licență Informatică;

Totodată, proiectul de hotărâre prevede reducerea de la 53 la 52 a numărului instituțiilor de învățământ superior de stat, ca urmare a fuziunii dintre Universitatea Politehnica din București cu Universitatea din Pitești, prin care a fost înființată Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București.

Numărul universităților particulare acreditate rămâne același, dar crește numărul specializărilor oferite de acestea, de la 343 la 350.

HG din primăvară prevedea că 41 de programe cu 51 de specializări, de la 20 de universități de stat și private, intrau în lichidare, însemnând că se desființează și nu mai înscriu studenți din noul an.

În plus față de acelea, alte 8 specializări/programe de studii intră acum în lichidare, iar pentru ele nu se mai organizează admitere începând cu anul 2023-2024, la propunerea instituțiilor de învățământ superior.

Lista completă a specializărilor/programelor în lichidare:

Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:

Guvernul a aprobat desființarea specializării „Psihologie” de la Academia SRI. Din toamnă va fi înlocuită cu licența în „Operațiuni de intelligence”, ai cărei absolvenți vor fi „angajați ca agenți operativi” ai serviciului secret / Alte 51 de specializări de la 20 de universități intră în lichidare – LISTA


1 comment
  1. Aceeași Mărie, cu altă pălărie.Doar,denumiri moderne ,in rest nu se învață mai nimic,pierdere de timp,singurul scop obținerea la final a mult doritei diplome de licență.Singurele câștigătoare sunt doar universitatile care nu sunt reformate și care doar cheltuiesc banii inutil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiada Națională de Informatică 2024 s-a încheiat pentru elevii de gimnaziu. Descarcă subiectele și baremele / Problemele de la proba de baraj pentru calificarea în lotul național și lista elevilor calificați

Elevii participanți la etapa națională a ONI 2024 – Olimpiada Națională de Informatică pentru gimnaziu au susținut marți, 23 aprilie, proba scrisă a concursului și joi, 25 aprilie, proba de…
Vezi articolul
școli din București

Trei școli din București au cursurile suspendate până pe 7 februarie, din cauza numărului de copii diagnosticați cu gripă – Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București

Trei școli din București au cursurile suspendate integral până mâine, 7 februarie, din cauza numărului mare de copii diagnosticați cu gripă, au anunțat în această dimineață reprezentanții Administrației Spitalelor și…
Vezi articolul

VIDEO Vacanța de două săptămâni începe pe 23 octombrie, anunță ministrul Educației: Vom avea consultări pe modificarea structurii anului școlar, astfel încât perioada de cursuri să nu fie diminuată / Mai mult de două săptămâni nu vor putea fi compensate

„Vom avea consultări cu reprezentanții elevilor și cu reprezentanții profesorilor pentru a vedea care este maniera optimă de modificare a structurii anului școlar, astfel încât perioada de cursuri să nu…
Vezi articolul