Mama unui elev, cercetată penal după ce a prezentat la școală un certificat fals de vaccinare anti-Covid-19

Foto: © maramade | Dreamstime.com

Mama unui elev de 13 ani de la Liceul “Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca este cercetată penal pentru fals și uz de fals, după ce a prezentat la școală un certificat fals de vaccinare anti-COVID-19 pentru fiul său, informează poliția, potrivit Agerpres.

“În cursul zilei de ieri, 21 octombrie a.c., Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost informată de reprezentanţi ai DSP Cluj cu privire la o posibilă situaţie de prezentare a unui Certificat de vaccinare împotriva COVID-19 fals. Documentul respectiv ar fi fost prezentat în cadrul unei unităţi de învăţământ din municipiul Cluj-Napoca, de către un minor care frecventa cursuri la acea instituţie. Au fost demarate verificări pentru stabilirea autenticităţii documentului, în funcţie de rezultat urmând a fi dispuse măsurile legale”, se arată într-o informare transmisă vineri de IPJ Cluj.

Conform unor surse judiciare, femeia a susţinut iniţial că şi-ar fi vaccinat copilul cu Johnson & Johnson în judeţul Timiş, iar apoi şi-a schimbat declaraţia, susţinând că vaccinarea ar fi fost făcută în Bucureşti, mai scrie Agerpres.

Foto: © maramade | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version