Majorarea salariilor directorilor de școli a fost avizată miercuri în ședința comisiei de învățământ. Este vorba despre un amendament inițiat de UDMR și PNL la Ordonanța de urgență 57/2003 și vine în contextul în care 2500 directori de școli și grădinițe i-au cerut salarii mai mari premierului Ciolacu, printr-o scrisoare deschisă, pe 29 august, nemulțumiți că au salarii mai mici ca ale profesorilor fără funcție. Inițial, președinta comisiei, deputata PSD Gliga Dumitrița a propus amânarea discuției pe acest amendament pe motiv că “Ministerul de Finanțe nu îl susține și că Ministerul Educației trebuie să prezinte fișa fiscală pentru susținerea acestui amendament”. La propunerea vicepreședintelui comisiei, deputatul UDMR Szabo Odon, amendamentul a fost susținut de toate partidele din comisie. “Mă gândesc că fără o acoperire financiară nu ar fi spus premierul că va da bani”, a spus vicepreședintele comsiei. “Directorii de școli ar putea primi majorările salariale promise din decembrie, dacă în următoarele 2 săptămâni se dă votul în plen”, a mai spus Szabo Odon pentru Edupedu.ro.
Amendamentul privind majorarea salariilor directorilor de școli a fost într-un final susținut de întreaga comisie și a trecut de avizare. Inițial, președinta comisiei de învățământ din Camera Deputaților a început ședința cu propunerea de a amâna luarea unei decizii. Deputata PSD Gliga Dumitrița a subliniat că Ministerul de Finanțe nu susține amendamentul și cere o analiză a impactului bugetar de la Ministerul Educației, iar în plus, premierul Ciolacu a anunțat luni că va fi o comisie care va discuta cu sindicatele și ministerul muncii despre rezolvarea acestor inechități.
“Ministerul Finanțelor nu susține acest amendament și, mai mult decât atât, se pronunță asupra faptului că Ministerul Educației trebuie să prezinte, conform articolelor din lege, fișa fiscală pentru susținerea acestui amendament. Drept urmare, am formulat o adresă către Ministerul Educației prin care solicităm aceste lucruri, adică fișa fiscală și susținerea financiară, impactul bugetar în ce privește acest amendament. (…) Discuțiile sunt atât de delicate și atât de complexe și mai mult decât atât, vizează eliminarea tuturor inechităților în ce privește salarizarea din sistemul de învățământ, încât eu astăzi nu vreau să vă solicit să respingem acest amendament. Nu vreau să vă supun la vot un aviz negativ nici într-un caz, mai ales că vorbim despre ordonanță de urgență. Eu vreau doar să vă solicit să fim responsabili să amânăm votul pentru avizul pe această ordonanță de urgență, tocmai ca să putem să luăm o decizie care se va putea aplica ulterior”, a spus deputata PSD Gliga Dumitrița.
Vicepreședintele comisiei, deputatul UDMR, Szabo Odon, cel care a depus amendamentul la proiectul de lege împreună cu deputatul PNL Onuț Atanasiu a spus că s-au făcut estimări financiare iar la discuțiile de luni cu sindicatele “mă gândesc că fără o acoperire financiară nu ar fi spus premierul că va da bani”, a precizat Odon.
Deputatul PNL, Onuț Atanasiu a susținut și el discutarea amendamentului astăzi: “Sunt destul de multe lucruri de făcut într-o școală, iar în momentul în care tu vezi că programul tău este undeva de la 7.30 până după 16-30 cred că nu prea mai vine să mergi la școală când salariul tău e aproape ultimul din cancelarie. De aceea nu cred că e corect să menținem această stare pentru un timp îndelungat”, a spus deputatul.
Amintim, deputatul Szabo Odon explica pentru Edupedu.ro pe 6 septembrie că “suma este una infimă, lejer se poate acorda prin rectificare bugetară. Pentru acest an ar fi nevoie doar de 5-6 milioane de euro pentru aceste 4 luni rămase” (n. red cele 4 luni erau luate în calcul din septembrie).
Proiectul urmează să fie avizat și în comisia de muncă și apoi să ajungă în plen.
“Directorii de școli ar putea primi majorările salariale promise din decembrie, dacă în următoarele 2 săptămâni se vă votul în plen”, a spus Szabo Odon pentru Edupedu.ro.
Redăm discuția din comisia de învățământ
Deputata PSD Gliga Dumitrița, președinta comisiei de învățământ: “Ministerul Finanțelor nu susține acest amendament și, mai mult decât atât, se pronunță asupra faptului că Ministerul Educației trebuie să prezinte, conform articolelor din lege, fișa fiscală pentru susținerea acestui amendament. Drept urmare, am formulat o adresă către Ministerul Educației prin care solicităm aceste lucruri, adică fișa fiscală și susținerea financiară, impactul bugetar în ce privește acest amendament. Mai mult decât atât, fiind vorba despre un amendament cu impact bugetar, regulamentul prevede ca președintele comisiei să fie obligat să solicite un punct de vedere al Guvernului, conform articolului 111 din constituția României. Așadar, susținem mărirea salariilor directorilor din unitățile de învățământ, pentru că există într-adevăr o foarte mare presiune, dar în același timp trebuie să dăm un aviz și să adoptăm un amendament în momentul în care acesta întrunește condițiile legale.
Luni, la ora 13:00 a avut loc la Guvernul României o întâlnire între doamna ministru Ligia Deca, domnul premier Marcel Ciolacu și reprezentanții sindicatelor, (…) în primul rând a se găsi o soluție rapidă pentru eliminarea inechităților care există în privința salarizării în sistemul de învățământ, inclusiv și cu prioritate pentru funcțiile de coordonare, conducere și control. Așadar, s-a decis și există inclusiv un comunicat din partea Guvernului în acest sens, ca aceste discuții să aibă loc cât mai repede între reprezentanții sindicatelor și Ministerul Educației. Ulterior, împreună cu reprezentanții Ministerului Muncii și cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, noi am formulat solicitarea punctului de vedere din partea Guvernului, conform regulamentului, am solicitat punctul de vedere al Ministerului Muncii și am solicitat și completarea, după cum spuneam, de la Ministerul Educației. Drept urmare, vreau să vă rog, dragi colegi, să supunem la vot amânarea acestui punct de pe ordinea de zi, punctul 1 Plx 464/ 2023. Înainte de a supune la vot, vă rog, domnule deputat.
Vicepreședintele comisiei, deputatul UDMR, Szabo Odon: “Decizia va fi luată la comisia de muncă. Până la momentul respectiv Ministerul va putea să susțină și să realizeze acele fișe de care este vorba. Dar pot să vă spun de pe acum că aceste calcule au fost realizate pentru că acest amendament a fost realizat, nu ne ascundem, în dialog cu Ministerul Educației Naționale și există un calcul clar stabilit care poate fi impus la următoarea rectificare bugetară.
În momentul de față, în sistem, directorii așteaptă un mesaj de la noi în care să putem să susținem că această problematică va fi rezolvată și că ne gândim la ei, cu atât mai mult cu cât luni, așa cum spuneți dumneavoastră, probabil cu fișa fiscală pe masă, a promis premierul aceste lucruri, că mă gândesc, fără o acoperire financiară, nu ar fi spus premierul că vor da bani dacă nu știa că vor fi bani. Și atunci eu cred că un aviz din partea noastră în comun, poate fi acest amendament al comisiei întregi, ca să dăm un mesaj de unitate către directori”.
Deputatul PNL Onuț Atanasiu: Noi trebuie să știm că în această perioadă lucrurile s-au schimbat odată cu noua lege a educației și că sunt destul de multe lucruri de făcut într-o școală, iar în momentul în care tu vezi că programul tău este undeva de la 7.30 până după 16-30 cred că nu prea mai vine să mergi la școală când salariul tău e aproape ultimul din cancelarie. De aceea nu cred că e corect să menținem această stare pentru un timp îndelungat. Gândiți-vă că toți toate școlile și sunt aproape 3000 de școli care au accesat programul PNRAS și acolo directorul și contabilul nu sunt plătiți sub nicio formă și au această obligație de a implementa programul, plus bursele. Bursele sunt așa cum nu au fost niciodată, dar ele trebuiesc făcute într-o comisie din care directorul face parte. Toți ceilalți v-am spus, au salariile astăzi mai mari decât ale directorului.
(…)
Deputata PSD Gliga Dumitrița, președinta comisiei de învățământ: Un amendament care are susținere financiară nu poate să fie declarat neconstituțional, pentru că nu am solicitat punctul de vedere al Guvernului. Mai mult decât atât, are o fișă fiscală în spate, așa cum prevede legea și în momentul în care ieșim în public, în fața directorilor, în fața presei sau unde doriți dumneavoastră, putem să spunem că am votat în comisia de învățământ un amendament care cu siguranță va avea un impact pozitiv și se va resimți cu adevărat și în buzunarele directorilor, care înțeleg că așteaptă cu prioritate această solicitare și sunt de acord. (…) Discuțiile sunt atât de delicate și atât de complexe și mai mult decât atât, vizează eliminarea tuturor inechităților în ce privește salarizarea din sistemul de învățământ, încât eu astăzi nu vreau să vă solicit să respingem acest amendament. Nu vreau să vă supun la vot un aviz negativ nici într-un caz, mai ales că vorbim despre ordonanță de urgență. Eu vreau doar să vă solicit să fim responsabili să amânăm votul pentru avizul pe această ordonanță de urgență, tocmai ca să putem să luăm o decizie care se va putea aplica ulterior. Așadar, vă rog Ministerul Muncii dacă aveți un punct de vedere în ce privește amânarea.
Florin Dobrescu, secretar de stat la Ministerul Muncii: Pentru totul de acord, doamna președinte, punctul exprimat atât de domnii vicepreședinți cât și dvs. arată clar dorința Guvernului de a pune într-o matcă a normalității activitatea directorilor.
Deputata PSD Gliga Dumitrița, președinta comisiei de învățământ: Mulțumesc așadar, susțineți amânarea. Supun la vot amânarea avizului în ce privește pe PLX 464 pe 2023 dacă sunt voturi pentru.
Vicepreședintele comisiei, deputatul UDMR, Szabo Odon: Doamnă președinte, eu susțin punctul de vedere al ministerului pentru că a completat acest amendament și vă propun ca să fie un amendament comun al comisiei.
Deputata PSD Gliga Dumitrița, președinta comisiei de învățământ: Supun la vot amendamentul. Cine este pentru? Împotrivă? Abțineri. Unanimitate de voturi. Amendamentul a fost adoptat”.
Informații de context
Proiectul de lege care prevede majorarea salariilor directorilor de școli, grădințe și creșe cu 1500 de lei brut este de fapt un amendament depus pe 6 septembrie de deputatul UDMR Szabo Odon, vicepreședinte al comisiei de învățământ din Camera Deputaților sub forma unui amendament la OUG 57/2003. Propunerea vine în contextul în care 2500 directori de școli și grădinițe i-au cerut salarii mai mari premierului Ciolacu, printr-o scrisoare deschisă, pe 29 august, nemulțumiți că au salarii mai mici ca ale profesorilor fără funcție.
Sunt 9000 de directori de școli și grădinițe, iar o majorare cu 1500 de lei brut ar însemna un impact bugetar de 162 de milioane de lei pe an.
“Suma este una infimă, lejer se poate acorda prin rectificare bugetară. Pentru acest an ar fi nevoie doar de 5-6 milioane de euro pentru aceste 4 luni rămase. Nu cred că nu există acești bani ca să pui în sistem o echitate și să mulțumești directorii de școli, și pe cei cu funcții de conducere”, explica deputatul Szabo Odon pentru Edupedu.ro pe 6 septembrie.
La Palatul Victoria, sindicatele din Educație au vorbit luni și despre eliminarea inechităţilor salariale pentru personalul din învăţământ, adică despre corectarea acelor salarii de directori care ar câștiga mai mult decât un profesor.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, de marți 17 octombrie, “în ceea ce priveşte eliminarea inechităţilor salariale pentru personalul din învăţământ, din dispoziţia premierului Ciolacu, Ministerul Educaţiei şi sindicatele din domeniu vor lucra pentru identificarea soluţiilor tehnice. Ulterior, acest mecanism de lucru va fi extins cu reprezentanţi ai Ministerelor Muncii şi Finanţelor pentru elaborarea propunerilor de modificare legislativă prin a căror aplicare să fie îndreptate inechităţile salariale din educaţie. Aceste propuneri vor fi analizate, la nivelul Guvernului, cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie, la următoarea întrevedere”.
Recent, Ligia Deca spunea despre salariile directorilor de școli: Este o anomalie, pe care trebuie să o corectăm în grila de salarizare din învățământ.
“Am mare încredere însă că directorii vor înțelege că este o chestiune tranzitorie și îi rog să rămână în responsabilitățile pe care le exercită și acum, pentru că mă aștept ca în timp relativ scurt să avem o soluție”, a declarat ministrul Educației Ligia Deca, despre salariile directorilor de școli, pe 9 octombrie, la Timișoara, conform Renașterea Bănățeană.
”Dacă va fi adoptat în comisie și votat în plen, ar putea intra în vigoare din luna octombrie a acestui an”, mai spunea deputatul UDMR luna trecută.
Edupedu.ro a scris pe 29 august că 2.500 de directori de școli îi cer Guvernului Ciolacu salarii mai mari. Aceștia sunt nemulțumiți că un director de școală poate ajunge să câștige chiar și cu până la 2.000 de lei mai puțin decât un profesor.
„Este nevoie ca, până la finalul anului școlar curent, respectiv până la 31 august, Guvernul să decidă cum îi sprijină pe directorii unităților de învățământ și echipele acestora și care este profilul directorului pe care îl susține, inclusiv prin politica de salarizare”, se arată în scrisoarea deschisă.
„Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2023, adoptată în luna iunie, a determinat creșterea salariilor pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, însă fără corelarea și pentru personalul cu funcție de conducere. Drept care, în prezent, un director de școală poate ajunge să câștige chiar și cu până la 2.000 de lei mai puțin decât un profesor”, potrivit documentului.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „sunt deja directori care au început să-și dea demisia și procentul este destul de ridicat”.
În luna iulie, sindicatele au cerut ministrului Educației să schimbe, printr-o ordonanță de urgență, o notă de subsol dintr-o anexă a Legii salarizării, care blochează creșterile salariale pentru directorii de școli.
Grilele de salarii majorate pentru director, director adjunct, contabil-șef și secretar-șef, în funcție de gradul didactic, tipul școlilor și de numărul de elevi au fost publicate în Monitorul Oficial pe 12 iulie, la o lună de la încheierea grevei generale din Educație.
Legea salarizării unitare ar fi trebuit să fie deja în Parlament, la 1 septembrie, însă acest lucru încă nu s-a întâmplat.
Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com /
7 comments
Dar ar trebui deblocat si plafonarea salariilor directorilor, ca momentan la 1 septembrie cand am trecut din transa de vechime peste 25 de ani salariul meu de baza a ramas 7594 de lei, iar colegul meu, care este in acelasi situatie cu mine a primit salar de baza 8400 lei.
Te plateste statul degeaba cu 8000 de lei, Zuzo, daca scrii “salar”. Cum naiba ai ajuns directoare, agramato? Ah, stim, ai pupat cwurul politic ce trebuie. Eu, profesor cu 20 de ani vechime si o gramada de sporuri, iau 4700 lei net. Si tu ai “salar” de 8000. Ai facut cumva greva cu noi? Ai venit cateva saptamani la scoala gratis doar ca sa ai de unde pleca? Ai fost cu noi la 32 de grade in strada? Ai umplut bulevarde la miting? Ai plans cand guvernul ne dadea ciurucuri si noi eram in a doua saptamana fara un leu de mancare? NU. Atunci, ia taca-ti fleanca de director trepadus cu concurs la sediul de partid! Si ia-ti ” salarul” de 8000 de lei si baga-ti-l un’ n-ajunge soarele! Mai aveti inca si tupeu. Daca nu as sti… nu veniti la ore cu saptamanile, la birou ajungeti cand vreti voi si atunci istericati si cu aere de mosier pe plantatie! Hai, sic…
Bravo Petrica!
Pe tine te duce capul !
Te pricepi la romana!
Te pricepi la matematica !
Si oricand poti invata fizica!
Si te pricepi si la istorie!
Pentru ca te pricepi la atatea eu zic sa iti vezi de treaba ta ,sa iei loc ,sa suni un prieten si sa iti exprimi parerea in ceee ce priveste razboiul dintre Israel si Palestina!
si apropo ,mesajul tau este atat de bun incat ,ma baiatule ,’FELICITARI!’
inca Romania gandeste!
ar fi buna o campanie ‘Si inca …ROMANIA GANDESTE!’
asa vreau eu, imi dau cu parerea NUMAI despre ceea ce vad si cunosc in acest sistem. Vrei sa faci misto, e problema ta. Nu ma intereseaza discutiile despre razboaie, nu sunt nici jurnalist, nici analist militar sau strateg. Pe mine ma doare exact ceea ce am scris. Si este pura realitate. Cand eu m-am trezit la 1 octombrie cu un salariu lipsa, nu m-a plans directorul care dadea raportul la “judet” ca eu nu am ce manca poate si imprumut prin vecini. Am strans din dinti si am mers mai departe in “sarada” numita greva. Si da, au fost directori, din cei cu concurs si coloana vertebrala, care nu au acceptat “recomandarile” de sus si au facut greva. Pentru ca diploma, mintea si scoala nu ti le ia nimeni, pe cand functia nu e pe viata.
Sa faceti si voi greva daca vreti mariri.
Secretarii sefi si contabilii sefi au aceeasi problema, suntem sub functia de executie…..
da iute se mai gasira bani…:))