Rezultatele inițiale de la BAC 2023, sesiunea de toamnă, au fost afișate vineri, 25 august, de către Ministerul Educației. Rata cumulată de promovare (rezultate inițiale – toate promoțiile) este 29,8%, potrivit unui comunicat la instituției. Acest lucru înseamnă că mai puțin de 3 din 10 candidați au promovat a doua sesiune de BAC 2023.
Rata de promovare pentru promoția anului curent este 31,2%, respectiv 26,8% pentru promoțiile anterioare, se arată în informare.
„Astfel, din totalul candidaților promovați (8.504), 6.108 candidaţi aparțin promoţiei 2023, iar 2.396 de candidaţi fac parte din promoţiile anterioare.
La probele scrise au fost prezenți 28.558 de candidaţi din totalul celor 33.974 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 67 de candidaţi (aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni)”, conform Ministerului Educației.
Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard/letric, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Anul trecut, înainte de contestații, rata de promovare pentru promoția curentă a fost de 34,1%, respectiv 32,5% pentru promoțiile anterioare.
- Modelul de contestație poate fi consultat aici.
Dosarul de presă poate fi consultat mai jos:
Este prima sesiune de examene cu lucrări corectate digital
Este pentru prima dată când toate lucrările de la un examen național sunt evaluate digitalizat, după cum au susținut ministrul Educației, Ligia Deca și secretarii de stat Florian Lixandru și Sorin Ion.
Deși anunțată de Ministerul Educației de luna trecută, pilotată în ultimii doi ani în aceleași două județe, digitalizarea lucrărilor – adică scanarea foilor fizice si transferarea lor pe un server, în format .pdf – a fost o corvoadă pentru cei mai mulți dintre cei care au participat ca profesori asistenți la Bacalaureat 2023, sesiunea a II-a, conform mesajelor acestora.
Edupedu.ro a scris că scanarea lucrărilor la Bacalaureat i-a luat pe nepregătite pe mulți dintre profesorii asistenți, la prima probă, cea de limba română, care ar fi fost instruiți în dimineața probei, cu documente distribuite pe grupuri de Whatsapp.
Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion a spus la emisiunea InfoEdu de la TVR Info că erorile și sincopele din prima zi a examenului de bacalaureat au fost „normale” și „ne așteptam să se întâmple”.