Mai puțin de 1 din 10 profesori din România este tânăr. Top 10 județe cu cei mai mulți profesori sub 30 de ani

Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

Foto: Moose Photos - Pexels.com

La nivel național, peste 19.000 de cadre didactice cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani predau în școlile din România, potrivit datelor Ministerul Educației, consultate de Edupedu.ro, adică 9.6% din totalul profesorilor. Primele 3 județe cu cel mai mare procent de profesori cu vârsta între 18 și 30 de ani, care predau în sistemul de învățământ românesc sunt: Sibiu, Cluj și Giurgiu. Capitala ocupă locul al patrulea. 

Pe primul loc se află județul Sibiu, cu un procent de aproape 14% de profesori cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani. Astfel, dintr-un număr total de 4.668 de cadre didactice, 651 au vârsta între 18 și 30 de ani.

Locul al doilea este ocupat de județul Cluj, județ care a înregistrat un procent de peste 13% al cadrelor didactice cu vârsta între 18 și 30 de ani. Numărul total al profesorilor din județul Cluj este de 7.292, iar din aceștia 1.012 fac parte din categoria de vârstă 18-30 de ani.

Top 10 județe cu cel mai mare procent de profesori cu vârsta între 18 și 30 de ani
JudețProcent profesori 18-30 de aniNumăr profesori 18-30 de aniTotal profesori
1. Sibiu13.94%6514.668
2. Cluj13.87%1.0127.292
3. Giurgiu12.91%2872.222
4. București 12.32%2.00416.259
5. Brașov12.13%6915.696
6. Iași12.06%1.0368.588
7. Arad11.66%5234.483
8. Bistrița-Năsăud11.25%3883.447
9. Timiș11.03%7386.689
10. Ilfov 10.79%2962.743
Sursă date: data.gov.ro

Pe locul al treilea se află județul Giurgiu. Dintr-un număr total de 2.222 de cadre didactice, 287 au vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, ceea ce înseamnă un procent de aproape 13%.

Capitala ocupă locul al patrulea și înregistrează un procent de 12.32% de profesori din categoria de vârstă menționată anterior. Dintr-un total de 16.259 de cadre didactice, 2.004 fac parte din categoria de vârstă 18-30 de ani.

Județul Brașov ocupă locul al cincilea, cu un procent de 12.13% de profesori cu vârsta între 18-30 de ani, și este urmat de județe Iași, Arad, Bistrița-Năsăud, Timiș și Ilfov.

Procentul și numărul profesorilor din categoria de vârstă 18-30 de ani, la nivelul fiecărui județ
JudețProcent profesori 18-30 de aniNumăr profesori 18-30 de aniTotal profesori
Alba9.85%3613.663
Arad11.66%5234.483
Argeș6.19%3756.058
Bacău8.88%5436.112
Bihor10.58%7627.196
Bistrița-Năsăud11.25%3883.447
Botoșani8.49%3684.332
Brașov12.13%6915.696
Brăila9.34%2933.134
Buzău7.69%3294.273
Caraș-Severin6.16%1853.003
Călărași8.79%2232.537
Cluj13.87%1.0127.292
Constanța8.48%5876.917
Covasna9.76%2752.815
Dâmbovița8.79%4104.661
Dolj6.63%4086.147
Galați7.86%3824.858
Giurgiu12.91%2872.222
Gorj5.59%1943.466
Harghita10.59%4754.483
Hunedoara6.48%2463.793
Ialomița8.80%2042.316
Iași12.06%1.0368.588
Ilfov10.79%2962.743
Maramureș9.51%4945.191
Mehedinți7.86%2232.836
Mureș10.21%6436.293
Neamț6.78%3134.614
Olt6.39%2553.989
Prahova9.62%6606.855
Satu Mare9.61%3673.818
Sălaj10.24%2812.743
Sibiu13.94%6514.668
Suceava9.93%7347.386
Teleorman5.09%1442.825
Timiș11.03%7386.689
Tulcea7.40%1431.932
Vaslui8.91%3894.364
Vâlcea6.62%2453.698
Vrancea8.71%2803.214
București12.32%2.00416.259
Sursă date: data.gov.ro

La polul opus, județele cu cel mai mic procent al cadrelor didactice, din categoria de vârstă 18-30 de ani, sunt: Teleorman (5.09), Gorj (5.59%) și Caraș-Severin (6.16%).

În statistica Ministerului Educației, sunt în total 201.609 de cadre didactice la nivel național.

Exit mobile version