Mai mulți membri ai Consiliului de Etică și Management Universitar (n. red. CEMU, organism consultativ al Ministerului Educației care verifică respectarea eticii în universități) au fost înlocuiți prin Ordin de ministru publicat vineri, pe 24 martie, în Monitorul Oficial. Printre aceștia este și reprezentantul numit de federațiile studenților, Ștefan Deaconu, care și-a dat demisia și a fost înlocuit de un alt membru al ANOSR, Teodor-Radu Iancu, iar reprezentantul numit de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) este prodecanul Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Timişoara, Teodor Ioan Trașcă. Ceilalți membri numiți provin de la USAMV Cluj și Universitatea de Vest Timișoara.
- Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU) este un organism consultativ al Ministerului Educației. Misiunea acestuia este de dezvoltare a culturii eticii și integrității în universitățile din România, potrivit regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului de etică și management universitar. CEMU este desemnat să se pronunțe asupra litigiilor de etică universitară. Printre atribuțiile sale se număr și auditarea comisiilor de etică din instituțiile de învățământ superior.
- Persoanele nominalizate sunt numite membri ai CEMU pentru un mandat de 4 ani, prin ordin al Ministrului Educației naționale, prevede regulamentul Consiliului.
Mai mulți membri ai Consiliului de Etică și Management Universitar au fost înlocuiți prin ordin de ministru nr. 248 publicat în Monitorul Oficial din 24 martie 2023. Este vorba despre patru membri:
- Reprezentant numit de către federațiile naționale ale studenților:
Teodor-Radu Iancu în locul lui Ştefan-Marius Deaconu
- Reprezentant numit de către Consiliul Naţional al Rectorilor:
Conf. Univ. Dr. Marcel Dîrja de la USAMV Cluj a fost numit în locul prof. univ. dr. George Darie;
- Reprezentant numit de către Ministerul Educaţiei:
Conf. Dr. Lucian Bojin de la UVT Drept în locul prof. univ. dr. Flavius Antoniu Baias
- Reprezentant numit de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior:
Prof. univ. dr. Teodor Ioan Trașcă în locul prof. univ. dr. Cristina Daniela Ghiţulică
Ştefan-Marius Deaconu a declarat pentru Edupedu.ro că, atât el cât și ceilalți trei membri care au fost înlocuiți, și-au dat demisia din motive personale.
Cine sunt noii membri ai CEMU
Ștefan-Marius Deaconu era reprezentant numit de către federațiile naționale ale studenților în CEMU și a fost înlocuit cu Teodor-Radu Iancu.
Potrivit CV-ului său, Teodor-Radu a fost președintele Asociației Studenților în Drept, membru în Consiliul de Administrație a Universității din București, membru în Senatul Universității din București și este în continuare expert în cadrul Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior din România.
Conf. Univ. Dr. Marcel Dîrja de la USAMV Cluj a fost numit în locul prof. univ. dr. George Darie. El a fost numit ca reprezentant al Consiliului Național al Rectorilor.
Marcel Dîrja este conferențiar universitar, doctor, în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj. Are studii universitare la Facultatea de construcții, secția Îmbunătățiri funciare, Iași și este expert evaluator funciar.
Conf. Dr. Lucian Bojin de la Universitate de Vest Timișoara a fost numit în locul prof. univ. dr. Flavius Antoniu Baias, ca reprezentant al Ministerului Educației.
Lucian Bojin este lector în cadrul Facultății de Drept și avocat.
Prof. univ. dr. Teodor Ioan Trașcă a fost numit în locul prof. univ. dr. Cristina Daniela Ghiţulică ca reprezentant numit de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior. Potrivit CV-ului său, Teodor Ioan Trașcă este prodecan la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului ”Regele Mihai I al
României” din Timişoara (USAMVBT), profesor universitar și conducător de doctorat în domeniul Ingineria Produselor Alimentare.
Foto: © Gajus | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.