Mai multe organizații din Buzău ar fi încercat să înscrie elevi la Forțele de muncă, în calitate de tineri șomeri, ca să nu-și piardă finanțarea din proiecte europene

Foto: Pexels.com

Mai multe companii și organizații non-guvernamentale (ONG) din Buzău ar fi încercat să înscrie elevi la Agenția județeană pentru ocuparea forțelor de muncă (AJOFM) Buzău, ca tineri șomeri, ca să își atingă indicatorii în diverse proiecte cu fonduri europene și să nu-și piardă finanțarea, potrivit Agerpres.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Buzău a înregistrat trei tentative ale unor elevi de a se înscrie în baza de date a instituţiei ca şomeri pentru a putea lua parte ulterior la cursuri de calificare plătite, organizate de ONG-uri care desfăşoară activităţi în cadrul proiectului european de activare şi mobilitate a tinerilor NEETs.

Potrivit AJOFM, tinerii NEETs sunt persoane care nu au un loc de muncă, nu urmează o formă de pregătire profesională sau de învăţământ şi nici nu lucrează. Prin intermediul fondurilor europene ONG-uri specializate organizează cursuri de calificare, mediere, consiliere şi ajută la plasarea tinerilor pe piaţa muncii. Cu toate că există un număr mare de societăţi care activează în acest sector, numărul de tineri care ar putea face obiectul formării profesionale este net inferior. Drept urmare au existat cazuri în care s-a încercat recrutarea unor elevi şi transformarea lor în şomeri pentru a putea lua parte la cursurile respective, conform sursei citate.

„Au existat trei tentative de acest gen, aceşti copii fiind aduşi de către aceste entităţi private, ONG-uri sau SRL-uri care au accesat programe cu finanţare nerambursabilă pentru a sprijini integrarea pe piaţa forţei de muncă a tinerilor NEETs, adică persoane fără studii, care nu au un loc de muncă şi care nu urmează o formă de învăţământ. Acei elevi erau de şcoală profesională şi liceu. În contextul indicatorilor pe care din nefericire au fost propuşi şi a numărului de entităţi care acţionează în judeţul Buzău şi care este foarte mare, nevoia reală am apreciat-o noi la 11.000 de tineri. Este imposibil să găseşti un asemenea număr de tineri dintr-o dată, este clar că o parte dintre ei nu îşi vor realiza indicatorii. Atunci este o adevărată bătălie pentru a recruta asemenea tineri şi aduc orice pe piaţa forţei de muncă, chiar dacă sunt elevi, doar pentru a realiza indicatorii. Aceşti tineri NEETs sunt imposibil de găsit pentru că toată promoţia anului curent înseamnă 3400 de tineri.

Atunci în disperare de cauză, iau aceşti tineri care urmează o formă de învăţământ, îi aduc la AJOFM şi încearcă să îi înregistreze ca persoane în căutarea unui loc de muncă, şomeri. Tinerii respectivi semnează orice, inclusiv o declaraţie că nu sunt elevi şi pe urmă îi iau şi încearcă să îi cuprindă într-o formă de pregătire profesională care este şi plătită, între 1500 – 3000 de lei. Proiectul este extraordinar pentru că acel tânăr se şi autoîntreţine pe perioada formării profesionale dacă ar fi eligibil. Ei neavând de unde să aducă tineri, apelează la orice pentru că prima condiţie de a accesa fondurile este ca tinerii să fie înregistraţi ca şomeri. Atunci au existat aceste distorsiuni, să nu spun încercări de a aduce tineri care urmau o formă de învăţământ”, a declarat, pentru Agerpres, directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu.

Au existat controale încrucişate între bazele de date ale AJOFM şi cele ale Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) pentru depistarea cazurilor.

„Prin încrucişarea bazelor de date aproape zilnice cu IŞJ, imediat depistăm. Am stopat din faşă acest fenomen, avem o colaborare zilnică cu IŞJ şi orice fel de CNP care ni se pare suspect este verificat pentru a nu mai exista astfel de cazuri”, a mai precizat Ionel Tociu.

Citește și:
Absolvenții de liceu sau facultate pot lua aproape 300 de lei pe lună indemnizație de șomaj, timp de 6 luni, anunță Ocuparea forțelor de muncă. Actele necesare pentru înregistrare
Exit mobile version