Mai multe familii și-au retras copiii de la școală, în „homeschooling”, semnalează șeful Inspectoratului Școlar Bihor: Sunt preponderent copii ai căror părinți se regăsesc în zona cultelor neoprotestante / Fenomenul este neconstituțional și pedepsit de Codul Penal

Foto: ISJ Bihor

Zeci de părinți și-au retras copiii de la școală în acest an școlar ca să-i introducă în „sistem homeschooling”, potrivit declarației lui Horea Abrudan, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, pentru educatieprivata.ro. Șeful inspectoratului susține că ar fi vorba „preponderent” despre „copii ai căror părinți se regăsesc în zona cultelor neoprotestante”.

„Există o preocupare la nivelul ISJ față de fenomenul de homeschooling”, a declarat Abrudan.

Acesta spune că „la nivelul județului, în acest an au existat maximum 30 de copii ai căror părinți au dorit să îi treacă în acest sistem. (…) Din câte am înțeles, sunt preponderent copii ai căror părinți se regăsesc în zona cultelor neoprotestante. Se pare că Suceava e centrul acestei tendințe, și acolo au existat multe astfel de cazuri. Eu cred că bisericile ar trebui să le explice că nu e benefic pentru copii să se întâmple treaba asta, în România. În alte țări, unde acest sistem e recunoscut legal, poate fi o altă situație. Din câte știu, directorii de școli au reușit să tempereze fenomenul”.

Care este cadrul legislativ în acest moment prin care homeschooling-ul este neconstituțional:

Articolul 32, alineatul 5 din Constituția României prevede că „învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii”.

Legea Educației prevede și ea, la articolul 16, următoarele:

“(1) Învățământul general obligatoriu este de 11 clase și cuprinde învățământul primar, învățământul gimnazial și primii 2 ani ai învățământului secundar superior. (…)

(2) Obligația de a frecventa învățământul obligatoriu de 11 clase, la forma cu frecvență, încetează la vârsta de 18 ani.

Articolul 25

(1) Formele de organizare a învățământului preuniversitar sunt: învățământ cu frecvență și învățământ cu frecvență redusă.

(2) Învățământul obligatoriu este învățământ cu frecvență. În mod exceptional, pentru persoanele care au depășit cu mai mult de 3 ani vârsta clasei, învățământul obligatoriu se poate organiza și în forma de învățământ cu frecvență redusă, în conformitate cu prevederile unei metodologii elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

(3) Pentru copiii cu cerințe educaționale speciale sau nedeplasabili din motive medicale, se poate organiza învățământ la domiciliu sau pe lângă unitățile de asistență medicală.

Articolul 86 (…)

(3) Părintele sau tutorele legal este obligat să ia masuri pentru școlarizarea elevului, pe perioada învățământului obligatoriu.

Articolul 360

(1) Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:

a) nerespectarea dispozițiilor art. 86 alin. (3), din culpa părintelui sau a tutorelui legal instituit, cu amendă cuprinsă între 100 lei și 1.000 lei ori cu muncă echivalentă în folosul comunității, prestată de părinte sau de tutorele legal;”

Codul Penal prevede, la articolul 380, pedepse și sancțiuni pentru „împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu”:

“(1) Părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat, potrivit legii, un minor și care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Fapta nu se pedepsește dacă înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor.

(3) Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanța dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta”.

Pe 18 ianuarie anul acesta, adevărul.ro scria despre un fenomen asemănător la Suceava.

După un control tematic al Inspectoratului Școlar Suceava a fost descoperită „dimensiunea” homeschooling-ului sub „tutela unor şcoli-umbrelă”, scriau jurnaliștii.

„În perioada 2020-2022, au fost retraşi 81 de elevi. Copiii aceştia au părăsit sistemul şi nu îi regăsim nicăieri înscrişi. Părinţii au ales nişte şcoli care funcţionează în afara legii. Unele dintre ele nici nu le-am găsit, nici nu au site-uri”, a arătat Ioan Puiu, inspector general adjunct al IŞJ Suceava.

Unele dintre şcolile americane la care au apelat părinţii din Suceava nu sunt acreditate de ARACIP, ceea ce înseamnă că diplomele copiilor nu pot fi echivalate de statul român.  

„Aceste diplome nu au echivalare în sistemul de învăţământ românesc. Aceste fundaţii sau şcoli private, numiţi-le cum vreţi, nu figurează pe lista specială a ARACIP ca fiind furnizori de educaţie din alte state”, a spus şeful IŞJ Suceava, Grigore Bocanci.

El a arătat atunci că, din punctul de vedere al legislaţiei naţionale, elevii retraşi din şcoli pentru homeschooling rămân iniţial cu situaţia şcolară neîncheiată, iar apoi se regăsesc pe listele celor care au abandonat şcoala. Inspectorul a mai spus că informa Ministerul Educaţiei cu privire la amploarea fenomenului şi va sesiza Poliţia şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Exit mobile version