Sala de detenție introdusă în proiectul Statutul Elevilor 2024 încalcă dreptul elevilor la educație, Ministerul Educației nu ține cont de faptul că majoritatea școlilor nu sunt dotate cu suficiente săli de clasă, nu e clar dacă elevul va primi absență și dacă profesorii care vor supraveghea elevii vor fi plătiți, susțin mai multe Asociații ale elevilor, într-un comunicat trimis redacției Edupedu.ro, în care solicita retragerea acestui articol.
Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din Timișoara (AETM), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Bacău (AEBC) critică profund potențiala decizie de introducere a „sălii de detenție” din partea Ministerului Educației, se precizează în comunicat.
Asociatiile elevilor solicită retragerea articolului propus în introducerea noii versiuni a Statutului Elevului și „atrag atenția cu privire la problemele întâmpinate în acest sens, întrucât sistemul de învățământ din România nu este pregătit pentru această schimbare radicală”.
Sala de detenție a fost introdusă în școlile din România, pentru elevii care deranjează orele, în proiectul Statutul Elevului 2024. Cadrele didactice pot decide să le dea „lectură suplimentară” și „completarea de fișe de lucru”. Ministerul Educației a venit cu precizarea că nu se numește „de detenție” și că sala propusă are de fapt „alt scop”, fără să spună care este acesta.
- Bianca Ivan, președintele Consiliului Național al Elevilor, susține prevederea și consideră că soluția vine ca „o formă sau alta de a scăpa de situațiile în care anumiți elevi deranjează ora de curs, profesorul îi dă afară cu absență, iar ei părăsesc incinta școlii. Nimeni nu “câștigă” aici”.
- CNE este o organizație care a înaintat o serie de propuneri pentru Statutul elevului, în iarnă, stârnind critici din partea altor asociații de elevi.
Redăm comunicatul „Detenția nu rezolvă problemele sociale – investiți în reabilitare!”
„Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din Timișoara (AETM), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Bacău (AEBC) critică profund potențiala decizie de introducere a ,,sălii de detenție” din partea Ministerului Educației.
Miercuri, 12 iunie, a fost publicată atât versiunea Statutului Elevului, cât și a ROFUIP-ului aflate în proiect. În cadrul Statutului Elevului a fost introdus conceptul de ,,sală de detenție”, ce presupune corecția elevilor ce au provocat perturbări în timpul intervalului în care se țin cursurile, prin obligația acestora de a-și petrece ora pe care au deranjat-o într-o sală specială.
Dispoziția în contextul actual încalcă dreptul elevilor la educație, eliminându-le disponibilitatea de a mai participa la orele de curs. Implementarea unei astfel de măsuri ar produce discrepanțe în sistemul educațional, diminuând motivația de a învăța, afectând performanțele școlare.
Ministerul impune școlilor să asigure o sală de clasă specială pentru potențialul proces, însă acesta nu ține cont de faptul că majoritatea unităților de învățământ nu sunt dotate cu suficiente încăperi în care să se desfășoare cursurile. La momentul actual, în România există instituții de învățământ ce își desfășoară activitatea educațională chiar și în perimetrul cabinetelor, astfel școlile nu dispun de suficient spațiu ca să introducă posibila directivă.
Lipsa de certitudine din partea Ministerului stârnește semne de întrebare în privința atribuțiilor profesorilor, neștiind cu exactitate dacă aceștia vor primi un venit în urma muncii prestate. Indisponibilitatea cadrelor didactice nu ar putea asigura prezența unui supraveghetor pe durata orei respective.
Documentul prevede ca ora exercitată în urma perturbării cursului să aibă loc simultan cu activitatea didactică inițială. Încă o dată Ministerul dă dovadă de lipsă de neclaritate când vine vorba de detalii esențiale, întrucât nu este specificat dacă elevul va primi absență pe durata procesului de coerciție.
Solicităm retragerea acestui articol propus în introducerea noii versiuni a Statutului Elevului și atragem atenția cu privire la problemele întâmpinate în acest sens, întrucât sistemul de învățământ din România nu este pregătit pentru această schimbare radicală!”
Foto: © Antoniodiaz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
9 comments
Prima prostie este denumirea data acelei camere ! De aici “Lung prilej de vorbe şi de ipoteze ” ! Ca orice masura noua luata in societatea romaneasca si aceasta intentie de normalizare a activitatii in scoala nu este lipsita de caterinca specifica, amplificata de mass-media, bucuroasa ca au picat subiecte noi. Cum vad eu problema:
– unii asa zisi “elevi” actuali sunt la ani lumina de liceenii lui Banica& Co din punct de vedere al comportamentului in clasa. As putea spune ca sunt la limita legalitatii. Nu cred ca e nevoie sa va aduc aminte filmuletele video cu activitatile elevilor in spatele profesoarei, puse in circulatie pe net. Unii o fac din teribilism, altii deja au porniri care se vor finaliza cu viitoare dosare penale. Cred ca prin aceasta masura scoala le ofera posibiltatea de a se linisti, de a se calma in lipsa de spectatori, de reacomodare cu ideea ca scoala e facuta ca sa ne invete carte, nu sa ne lansam ca delicventi.
Dar profesorii ?? Ei bine, majoritatea vin la clasa sa-si faca ora, asa cum o au pregatita in caiet, nu vin sa faca stand up comedy sau tot ce gasiti la capitolul entertainment. Profesoarele nu sunt dresoare de pantere, cu furca in mana si pistolul in chiloti ! Sa fim seriosi, pana si americanii au ajuns la concluzia ca personajul Louanne (Michelle Pfeiffer) din filmul “Minti periculoase” trebuie sa aiba pregatire de “retired US marine” iar multi elevi de la noi nu difera decat prin culoarea pielii de specimenele din clasa Louanne-i.
no…acum nu mai vrem o țară că afară?! nu mai e bun modelul?!:)) mama lor de jumătăți de măsură….numa drepturi,mizerii,zero responsabilități …
Sa facem sali de detenție pentru parlamentarii români care nu vin și nu sunt implicați din Parlamentul European și din Parlamentul României,pentru membrii guvernului României,pentru toate instituțiile guvernamentale care nu și fac datoria.
O idee foarte bună. Bineînțeles la sala de detenție sa fie monitorizat ,sa primească fișe de lucru și sa nu plece acasă pana nu termina ce I s a dat de lucru.
Daca nu se impun niste limite, asa cum este sala de corectie, in acest caz, celor care deranjeaza intentionat orele de curs, se va incalca dreptul la educatie a celorlalti elevi care participa la cursuri cu bune intentii… Doar asa vor intelege unii ca orele de curs nu sunt spectacole de circ. iar profesorii nu sunt pe post de… animatori…
nota la purtare scăzută la 40 de absențe n o critica puișorii ?!
Sala de corecție, de reflecție (prea avansat pt destinatarii săi) va deveni repede inutilă in formatul propus
Va fi ,,folosită” de turbulenți ca să scape de observații și ,,predici” după ce și -au terminat numărul de circari.
Unii, mai tik-tokari vor continua showul inclusiv acolo pentru că știu că urmează zeci de comisii si documente, consilieri, reveniri, abrogări, intervenții ISJ până primesc prima sancțiune definitivă.
BRAVO Deca.
Nicio sală de corecție nu ești in stare să o faci funcțională (dacă se va găsi spațiu pt ea)
Ca tot spuneau ca au copiat sistemul american…
În SUA elevul se prezintă singur la sala DUPA ORE. Sa-l dai afara de la ora este o prostie cât ministerul de mare.
O sa facă gălăgie ca ajungă în sala de detenție și o sa facă un party acolo celebrand România Prost Educata condusa de imbecili.
Mie mi se pare o tâmpenie majoră ideea unei detenții în școală a elevilor, dar din cu totul alte motive.
Însă asta: ”Dispoziția în contextul actual încalcă dreptul elevilor la educație, eliminându-le disponibilitatea de a mai participa la orele de curs” e demnă de cascadorii râsului.
Păi elevii ăia se presupune că ERAU în clasă, exercitându-și dreptul la educație, când îi apucă amocul și încep să se dea cu fundul de pământ, drept care sunt trimiși la presupusa sală de detenție.
Mai exact CE nu le convine?! Ai în clasă 30 de elevi, unul începe să urle, să lovească, să trântească sau mai știu eu ce, îl trimiți la sala de detenție, ura! 29 de elevi pot continua să își exercite dreptul la educație în liniște!
Minunații noștri ”reprezentanți ai elevilor” doresc să rămână elevul problemă în clasă, și din 50 de minute ale orei de curs, 45 să fie petrecute pentru a calma pe d-l coleg în cauză?! Păi și drepturile celorlalți?! Cu ele cum rămâne?