Mai avem nevoie de teste de salivă pentru elevi încă nouă săptămâni în afară de aceasta, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, marți la prânz, în fața Ministerului Educației unde elevii din Consiliul Național al Elevilor au organizat o acțiune de protest față de inconsistența autorităților cu privire la testarea din școli.
Întrebat dacă după cele 11-12 săptămâni de testare se va justifica o continuare a acestui demers, el a spus că decizia aparţine Ministerului Sănătăţii.
„Nu ştiu care este durata crizei sanitare. Nu ştiu la Ministerul Educaţiei şi nici nu pot să anticipez. Este Ministerul Sănătăţii, sunt cei care răspund de evoluţia epidemiologică, cei care o să ne spună cât se justifică. Deocamdată, prin hotărârea CNSU trebuie să avem teste pentru 11 săptămâni.
Am avut pentru o săptămână completă, suntem în cea de-a doua săptămână, deci este simplu, mai avem nevoie din acea hotărâre la care mă raportez, pentru că acolo s-a făcut calculul numărului de teste, mai avem nevoie pentru încă 9 săptămâni în afară de aceasta. Știu şi graficul de învăţământ pe care l-am pus la dispoziţia IGSU – se ia vacanţă pe 23 decembrie, se revine la şcoală, unii pe 3 ianuarie, alţii pe 10 ianuarie”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Declarația vine în contextul în care, în afară de testele deja livrate – 10 milioane până acum – ar mai fi de livrat 5 milioane de teste, potrivit graficului prezentat de secretarul de stat Raed Arafat. Plus 4 milioane de teste despre care șeful DSU a spus că au un „preț prea mare”.
Număr teste | Data de livrare | Detalii |
---|---|---|
3.000.000 | 25.11.2021 | a refuzat să semneze |
5.000.000 | 25.11.2021 | livrate |
1.000.000 | 25.11.2021 | preț prea mare |
2.400.000 | 02.12.2021 | nu a livrat |
1.500.000 | 02.12.2021 | livrate în 25.11.2021 |
3.000.000 | contract anulat | nu a constituit garanția |
1.000.000 | 17.12.2021 | în termen |
3.000.000 | 17.12.2021 | 14 lei/test – preț prea mare |
1.000.000 | 18.12.2021 | în termen |
1.500.000 | 14.12.2021 | livrate pe 01.12.2021 |
2.000.000 | 20.12.2021 | livrate pe 13.12.2021 |
3.000.000 | 21.12.2021 | în termen |
27.400.000 | total |
“Avem o hotărâre a CNSU care trebuie să fie pusă în aplicare. Cele 70 de milioane de teste din hotărârea CNSU, publicată în Monitorul Oficial, ajung pentru testarea elevilor vreme de 11-12 săptămâni, pentru că am dat numărul de beneficiari – elevi, preşcolari şi angajaţi din învăţământ – se înmulţeşte numărul de beneficiari cu doi, ajungem la 6,2 milioane de teste pe săptămână, 70 de milioane împărţim la 6,2 milioane. Până acum am avut testare într-o singură săptămână complet, săptămâna trecută, au fost găsite 176 de cazuri pozitive. Din aceste 176 de cazuri, 45 au fost confirmate, 85 au fost infirmate prin teste PCR, iar 46 nu au primit un răspuns, pentru că nu poţi să obligi părinţii să meargă la testare PCR, nu există obligativitate legală, deşi ar trebui să fie acest lucru. 35% este rata de validare. 45 din 130”, a declarat Cîmpeanu.
Cîmpeanu a subliniat că Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a dat asigurări că vor face tot ceea ce este posibil astfel încât şcolile să fie aprovizionate ritmic cu teste COVID.
“Ministerul Educaţiei solicită alături de elevi să existe teste în şcoli. Prim-ministrul Guvernului României solicită acelaşi lucru. Există o hotărâre CNSU, nr. 83 din 2021, care spune că trebuie achiziţionate 70 de milioane de teste pentru testarea de două ori pe săptămână, ne spune Ministerul Sănătăţii prin instrucţiunea din Monitorul Oficial, trebuie testaţi toţi preşcolarii din grădiniţe, toţi elevii, tot personalul de învăţământ (…). Există o hotărâre CNSU care trebuie să fie pusă în aplicare. Urmare a acestei hotărâri CNSU, Agenţia Naţională a Medicamentului a elaborat cerinţele de performanţă (…). Mai apoi, pe baza cerinţelor de performanţă elaborate de Agenţia Medicamentului, Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate a făcut caietul de sarcini, a organizat licitaţie şi a semnat acordurile cadru. Pasul trei: Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza paşilor anteriori, a semnat contractele cu furnizorii. În contracte sunt inclusiv termenele de livrare. Ministrul Educaţiei nu este parte semnatară într-un contract, să poată avea controlul pe termenele de livrare. IGSU este parte în contract. IGSU ne-a asigurat că face toate demersurile posibile pentru aprovizionare ritmică cu teste”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
Luni premierul Nicolae Ciucă a anunțat că a trimis Corpul de Control la ONAC și IGSU pentru a verifica achizițiile de teste de salivă pentru școli.
Testarea elevilor nu se mai face luni și joi săptămâna aceasta, ci marți și vineri din cauza întârzierii livrărilor de teste pe bază de salivă, a anunțat săptămâna trecută Ministerul Educației duminică seara, într-o precizare comună cu Grupul de Comunicare Strategică.
Elevii intră în vacanță pe 24 decembrie, potrivit structurii anului școlar modificate:
Vacanța de iarnă:
- Vineri, 24 decembrie 2021 — duminică, 2 ianuarie 2022, vacanță pentru toate clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal
- Vineri, 24 decembrie 2021 — duminică, 9 ianuarie 2022, vacanță pentru grupele/clasele din învățământul preșcolar și primar.
- Luni, 3 ianuarie 2022 — vineri, 14 ianuarie 2022, cursuri pentru clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal
- Luni, 10 ianuarie 2022 — vineri, 14 ianuarie 2022, cursuri pentru grupele/clasele din învățământul preșcolar și primar.
Semestrul al II-lea
- Luni, 17 ianuarie 2022 — joi, 14 aprilie 2022 – cursuri
- Vineri, 15 aprilie 2022 — duminică, 1 mai 2022 – vacanța de Paște (primăvară)
- Luni, 2 mai 2022 — vineri, 10 iunie 2022 – cursuri
- Sâmbătă, 11 iunie 2022 — data din septembrie 2022 la care încep cursurile anului școlar 2022—2023 – vacanța de vară
Foto: © Kontakt5956 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.