Președintele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), Mădălin Bunoiu, consideră că învățământul universitar online nu trebuie folosit în situațiile în care universitățile vor să reducă facturile de energie și gaze. Prorector la Universitatea de Vest din Timișoara, Mădălin Bunoiu a făcut declarația în cadrul lansării Raportului Național privind Respectarea Prevederilor Codului Drepturilor și Obligațiilor Studentului din România în instituțiile de învățământ superior de stat din țară, aferent anului universitar 2021-2022.
Amintim că o singură universitate a anunțat public până acum că vrea să treacă parțial la cursuri online pentru a face economii la energie, Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad.
- La sfârșitul lunii mai, guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care legalizează posibilitatea universităților de a organiza activități online, după cum Edupedu.ro a scris aici. În august au fost aprobate standardele pentru predarea online în universități. – Citește mai mult
“Universitățile nu ar trebui să treacă la cursuri online din motive de economie”, a spus Mădălin Bunoiu, președintele ARACIS, în cadrul lansării raportului menționat, organizată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) la Parlament.
“ARACIS când a gândit aceste standarde, în niciun caz, și ar fi absurd, chiar penibil să se gândească la chestiuni ce privesc reducerea de costuri. Învățământul se poate face online din alte motive, nu ca să reducem facturi la curent și energie. Învățământul se face online pentru a da posibilitatea studenților să ia contact cu un profesor foarte bun din altă țară sau zonă a țării, sau să folosim instrumentele digitale care s-au dezvoltat foarte mult în ultimii ani, și din multe alte motive care sunt explicate in metodologie. Chestiunea asta că facem online ca să reducem costurile este, i-aș spune, hilară”, spune șeful ARACIS.
Până în prezent, Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad a anunțat cursuri online din noiembrie pe motiv că vrea să reducă costurile cu facturile.
Potrivit standardelor pentru predarea online în universități, întocmit de ARACIS, “învățământul la distanță, denumit și educație la distanță, e-learning sau online learning, este o formă de învățământ caracterizată prin separarea fizică a cadrelor didactice și studenților în procesul de instruire și utilizarea unor tehnologii diversificate pentru a facilita comunicarea student-cadru didactic și student – student. Un program de studii la forma de învățământ la distanță poate fi oferit integral la distanță sau poate fi o combinație de activități educaționale la distanță și față în față desfășurate în campusul universitar/la sediul instituției de învățământ superior (blended learning). Cursurile organizate la distanță pot utiliza o gamă variată de metode, tehnologii și resurse de instruire și comunicare, cum ar fi: conferințe video/audio, tehnici web mediate de internet, materiale de studiu în format digital sau tipărite”.
De precizat este că ministrul Educației, Ligia Deca spunea la scurt timp după preluarea mandatului, că “unitățile de învățământ beneficiază de prețuri plafonate. Orice creștere de facturi nu poate surveni decât din creșteri de consum, nu din creșteri tarifare”, spunea Deca.
1 comment
https://observatornews.ro/amp/sanatate/incalzirea-cu-miuta-pentru-orele-de-curs-studentii-de-la-universitatea-de-stiintele-vietii-din-timisoara-stau-in-frig-in-facultate-pentru-ca-trebuie-facute-economii-499182.html