Luptă în coaliția de guvernare pe controlul UEFISCDI, care gestionează circa 20% din banii cercetării și registrele universitare. Cum argumentează ministrul USR-Plus al Cercetării mutarea instituției în subordinea sa și ce spune directorul Adrian Curaj / În Parlament, pe ordinea de zi este cadrul legal al funcționării instituției

1.186 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Instituția guvernamentală care se ocupă de finanțarea cercetării și a învățământului superior, cunoscută sub acronimul UEFISCDI, face, în prezent, obiectul unei înfruntări mocnite între partenerii de guvernare. Programul guvernului Cîțu prevede trecerea ei de la Ministerul Educației la noul Minister al Cercetării, dar ordonanța de înființare a guvernului prevede clar că nu va trece la acesta din urmă. E dorită de noul ministru Ciprian Teleman, dar directorul Adrian Curaj consideră că locul ei e mai degrabă la Educație. Din informațiile Edupedu.ro, ministrul Sorin Cîmpeanu preferă la rândul său păstrarea UEFISCDI, dar nu se grăbește să răspundă la întrebări pe această temă. Marți, discuțiile se adâncesc în Comisia pentru învățământ din Senat, unde e discutat chiar cadrul legislativ de funcționare a UEFISCDI. Amintim că Ecaterina Andronescu a încercat să desființeze instituția în urmă cu 6 ani, tot în Senat, unde se discuta exact cadrul legal de funcționare.

Senatorii din comisia de învățământ au pus pe agenda zilei de 9 februarie proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a guvernului prin care, în 2010, a fost înființată Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior și a Cercetării Științifice Universitare (UEFISCDI).

  • Aceasta a apărut acum un deceniu prin fuziunea a trei entități active în domeniu. Legea a avut un istoric turbulent, soldat inclusiv, în 2014, cu o respingere a ordonanței printr-un proiect legislativ întors de fostul președinte Băsescu în Parlament, unde în 2015 s-au reluat presiunile – detalii, la finalul articolului.

Discuția din Comisie are loc într-un moment în care, la nivelul guvernului, nu există o poziție limpede privind viitorul UEFISCDI, lucrurile fiind de așteptat să se mai limpezească, din informațiile Edupedu.ro, după o serie de întâlniri care ar trebui să aibă loc săptămâna aceasta. Întrebarea-cheie: care minister va controla UEFISCDI – Ministerul Educației, condus de liberalul Sorin Cîmpeanu? Sau noul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizării, condus de Ciprian Teleman de la USR-Plus?

  • De notat, în context, că în Comisia de învățământ din Senat, PNL are trei membri, USR-Plus – trei membri, PSD – șase, UDMR – 2, AUR – 1.

Semne de întrebare privind planurile pentru administrarea unității de finanțare a cercetării și învățământul superior, sub actualul guvern, au apărut de la bun început:

– În Programul de guvernare, la Capitolul Ministerul Cercetării, inovării și Digitalizării, subcapitolul “Cercetare, dezvoltare, inovare”, e prevăzută ca măsură de implementare: “UEFISCDI va fi reorganizat și va funcționa în subordinea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării”

– În Ordonanța de Urgență nr 212/28.12.2020, ce stabilește noile structuri din guvern, e prevăzut, însă, clar că UEFISCDI nu merge nicăieri: “(2) Se înființează Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării prin preluarea: a) de la Ministerul Educației și Cercetării a activităților, personalului aferent și patrimoniului corespunzător domeniului cercetare și inovare, cu excepția Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), care rămâne în subordinea Ministerului Educației”.

Potrivit surselor Edupedu.ro, tot în comisia din Parlament s-ar putea căuta o soluție și pentru mutarea UEFISCDI, sub forma unor amendamente care să vizeze textul ordonanței de urgență ce prevede ca instituția să rămână la Ministerul Educației.

Ministrul Teleman prezintă avantajele trecerii UEFISCDI la noul minister

Contactați de Edupedu.ro, noul ministru al Cercetării, Ciprian Teleman, respectiv directorul UEFISCDI, Adrian Curaj, văd lucrurile complet diferit. Primul argumentează în favoarea mutării Unității de la Ministerul Educației la Ministerul Cercetării, în timp ce al doilea, arătând că decizia va fi una politică, apreciază că, organizațional și operațional, e mai ușor dacă instituția rămâne sub umbrela Educației.

  • Edupedu.ro a solicitat o poziție și din partea ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, dar acesta nu a răspuns până în momentul publicării acestui text. Vom publica poziția lui de îndată ce o va transmite.

Potrivit ministrului Teleman, “situația va trebui clarificată. Sunt argumente pentru care UEFISCDI ar trebui să fie la Ministerul Cercetării. În primul rând, pentru că banii pentru programele de cercetare desfășurate de UEFISCDI intră în principal în atribuțiile MCID, iar ministerul Educației nu are atribuții în organizarea și finanțarea programelor de cercetare. Pachetele de informații pentru proiecte sunt aprobate de Ministerul Cercetării. Contractele pentru proiectele câștigate de UEFISCDI se încheie între directorul de proiect și UEFISCDI din bugetul MCID”.

Directorul Adrian Curaj: Decizia e politică, dar operațional UEFISCDI se potrivește mai bine la Ministerul Educației

Pe de altă parte, Adrian Curaj arată că liniile de activitate ale Unității înclină în altă direcție: “Avem două cauze. 

Prima este legată de finanțarea învățământului superior. Aceasta înseamnă că, de la UEFISCDI, grupul de învățământ superior se ocupă cu modelarea, stabilirea scenariilor de finanțare pentru universități. În plus, la învățământul superior asigurăm platformele de Registru Matricol Unic, platforma ANS, platforma CNATDCU, platforma Study in Romania. (…) Toată această activitate legată de învățământul superior este o activitate desfășurată în calitate de instituție publică.

A doua cauză majoră este finanțarea cercetării. Noi am administrat cam 20% din banii de cercetare ai României, bani care se dau doar prin competiții de proiecte. Pe linia aceea, avem contract de implementare a acestor activități, deci este o activitate contractuală.

Dacă noi plecăm de la Ministerul Educației, tot ce înseamnă platforme de învățământ superior și finanțarea lor cade – cei de la Educație nu au metoda să ne plătească prin contract, cum se face în cazul cercetării. Învățământul superior ar rămâne fără suport, nu știm ce se va întâmpla cu platformele”.

“Decizia se va lua politic, credem că e important ca utilitatea instituției să fie cea care primează.”

Care este miza? UEFISCDI – istoric și activitate

Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), înființată în 1999, funcționează în actuala formă în baza unei ordonanțe din 2010, ce a comasat vechea Unitate Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior și a Cercetării Științifice Universitare cu alte două foruri – vechiul Centru Național de Management Programe și Agenția Managerială de Cercetare Științifică, Inovare și transfer Tehnologic – Politehnica. Legea menită să pună în aplicare ordonanța a devenit, după ani, una de respingere a acelei ordonanțe, dar fostul președinte Traian Băsescu a trimis-o înapoi spre reexaminare în parlament, în 2014. În 2015, când ministru era tot Sorin Cîmpeanu, au fost reluate presiunile în comisia din Senat condusă atunci de Ecaterina Andronescu, tot în contextul discutării cadrului legal de funcționare – detalii aici și aici, De atunci, a rămas la sertar, blocată în procedurile de la Senat, cu excepția unor scurte mobilizări politice în 2017 și 2019.

În domeniul învățământului superior, pe lângă administrarea programelor de finanțare UEFISCDI operează Platforma Națională de Colectare a Datelor Statistice pentru Învățământul Superior (ANS), Registrul Educațional Integrat – Registrul Matricol Unic (REI-RMU), Plartforma Studenți, Absolvenți și Piața Muncii (SAPM) și platforma Study in Romania. 

În domeniul cercetării, UEFISCDI administrează, potrivit propriei prezentări, circa 22% din fondurile publice alocate cercetării, dezvoltării și inovării. La nivel bugetar, aceste fonduri sunt reduse, dar sunt completate, fie și într-o măsură mică, din fonduri internaționale. În cazul programului Orizont Europa 2020, UEFISCDI a avut cele mai multe participări, din rândul organizațiilor românești, situându-se în top 3 din punct de vedere al finanțărilor obținute – detalii.

Cercetarea românească e așteptată, însă, să profite de pe urma fondurilor europene considerabil mai mari așteptate în anii următori: Orizont Europa 2021-2027 oferă resurse considerabil mai mari, iar așteptările pentru învățământ și cercetare din partea Planului Național de Redresare și Reziliență sunt, de asemenea, foarte mari. Programul de guvernare prevede, totodată, o creștere considerabilă a alocării pentru cercetare până în 2024.

Potrivit surselor Edupedu.ro, dincolo de partea financiară una dintre mizele luptei pe influența asupra UEFISCDI o reprezintă granturile pe care instituția le acordă prin competiție. Concret, ca să poți avansa în cariera universitară sau de cercetare, să poți deveni profesor universitar, cercetător, conducător de doctorate, criteriile prevăd drept condiție conducerea unui grant sau calitatea de membru în astfel de granturi. Conducerea acestor granturi este condiție și în evaluarea școlilor doctorale. Denaturarea competițiilor ar fi mai ușoară prin creșterea influenței politice asupra UEFISCDI.

Photo 112833871 © Tero VesalainenDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educația din România și, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro își poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Extinderea cursurilor remediale pe timpul verii și introducerea în școli a testelor rapide cu salivă și non-invazive – cerute Guvernului Cîțu de Salvați Copiii, printr-o scrisoare deschisă

Salvați Copiii cere oficial Guvernului Cîțu să extindă pe timpul verii programele remediale și să introducă în școli testele rapide cu salivă și non-invazive. “Suspendarea cursurilor școlare și impredictibilitatea aplicării…
Vezi articolul

Mai mulți tineri participă la un protest pro-Palestina pe un spațiu al Universității din București / Instituția spune că „nu poate fi implicată politic” și că are 2 studenți din Palestina, niciunul din Israel

Un grup de protestatari a ocupat, luni, un spațiu de pe Șoseaua Panduri din Capitală, aparținând Universității din București, ceea ce a determinat instituția de învățământ superior să reacționeze cu…
Vezi articolul

BREAKING Sorin Cîmpeanu: Odată cu încetarea stării de alertă, se anulează atât toate restricțiile, cât și toate facilitățile din școli și universități. Dispare obligativitatea măștii pentru elevi, iar universitățile nu mai pot organiza cursuri online / Masca în școli se păstrează cu titlu de recomandare

Încetarea stării de alertă înseamnă, în educație, “revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55” și “întoarcerea strictă la prevederile Legii educației nr 1/2011”, adică “se anulează atât toate…
Vezi articolul