Vineri, 28 octombrie, este ultima zi din vacanța de o săptămână dintre module. Luni, 31 octombrie, începe al doilea modul de școală, care durează 8 săptămâni. Următoarea vacanță e cea de sărbători, care începe pe 23 decembrie 2022 și durează până pe 8 ianuarie 2023.
Anul acesta școlar, 2022-2023, este împărțit pe 5 module de învățare și 5 vacanțe și are o durată de 36 de săptămâni, dar este la fel de scurt ca cel trecut, în privința numărului de zile de școală, după cum a arătat Edupedu.ro într-o analiză.
În săptămâna 24-28 octombrie a fost prima vacanță din acest an școlar, după 7 săptămâni de cursuri. Următorul modul care începe luni, 31 octombrie, durează 8 săptămâni. Vacanța va începe pe 23 decembrie, într-o zi de vineri, și va ține până pe 8 ianuarie 2023, potrivit calendarului.
„Școala altfel” și „Săptămâna verde” au loc în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Școlile vor decide când anume vor avea loc aceste două perioade.
Tot inspectoratele au decis și când vor lua vacanța în luna februarie în fiecare județ. – Aici calendarul anului școlar pe județe
Anul școlar 2022 – 2023 este structurat astfel:
- Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
- vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
- Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
- vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
- Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
- vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023;
- Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
- vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
- Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
- vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
Excepții pentru anumite clase:
- pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;
- pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;
- pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;
- pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare
Schimbări în anul școlar 2022-2023
Începând cu anul școlar 2022-2023, tezele nu mai sunt obligatorii, dar pot fi susținute de profesorii care decid asta. Acestea erau evaluări scrise semestriale, iar notele erau folosite pentru încheierea mediei pe fiecare semestru. Însă, cu noile modificări aduse structurii anului școlar (5 module de învățare în loc de 2 semestre), notele vor fi puse de profesor în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei.
Profesorii vor decide câte note acordă elevului pe an, în funcție de numărul de ore prevăzut în planul cadru, pe regula minimum N+3 note, unde N este numărul de ore alocat pe săptămâna disciplinei în planul-cadru.
Notele elevilor nu sunt condiționate de module, adică nu e obligatoriu ca elevii să aibă o notă sau mai multe pe primul modul, spune secretarul de stat Florian Lixandru. – detalii aici
Evaluarea națională de la clasa a II-a:
- Limba română scris — marți, 9 mai 2023
- Limba maternă scris — marți, 9 mai 2023
- Limba română citit — miercuri, 10 mai 2023
- Limba maternă citit — miercuri, 10 mai 2023
- Matematică — joi, 11 mai 2023
- Limba română pentru minoritățile naționale, scris-citit — vineri, 12 mai 2023
Evaluarea națională de la clasa a IV-a:
- Limba română — marți, 16 mai 2023
- Matematică — miercuri, 17 mai 2023
- Limba maternă — joi, 18 mai 2023
Evaluarea națională de la clasa a VI-a:
- Limbă și comunicare — miercuri, 24 mai 2023
- Matematică și Științe ale naturii — joi, 25 mai 2023
Calendarul probelor și rezultatelor de la Evaluarea Națională 2023 este următorul:
- 6 – 9 iunie 2023: Înscrierea la evaluarea națională
- 9 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
- 19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă
- 21 iunie 2023: Matematica – probă scrisă
- 22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
- 28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor
- 29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor
- 4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Calendarul oficial al examenului național de Bacalaureat 2023, sesiunea iunie – iulie 2023:
- 29 mai – 02 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
- 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
- 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale
Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2023:
- 17 – 24 iulie 2023: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 7 – 8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 9 august 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 10 – 11 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 17 august 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 25 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
- 26 – 28 august 2023: Rezolvarea contestațiilor
- 29 august 2023: Afișarea rezultatelor finale
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.