Rezultatele de la Bacalaureat 2022 vor fi afișate luni / Model de cerere pentru contestație

33.316 vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2022 vor fi afișate luni, 27 iunie, până la ora 12, potrivit Ministerului Educației. Rezultatele vor fi disponibile pe platforma bacalaureat.edu.ro și la avizierul școlii.

Amintim că numele elevilor vor fi anonimizate. În această situație, codurile individuale înlocuiesc numele și prenumele candidaților și au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, 27 iunie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

„Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială prin creștere sau descreștere, după caz.”, prevede art. 13 alin (1) din Ordinul 5.151/2021.

Model cerere contestație

Model contestație BAC 2022

Modelul de cerere în format pdf:

Iată ce prevede ordinul 5151/2021 în privința contestațiilor:

În cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu un punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de bacalaureat.

Ce se întâmplă dacă diferența dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct: acestea nu se transcriu pe lucrare și se procedează astfel:

  • președintele comisiei nominalizează alți doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării;
  • după finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare și se semnează de către evaluatori;
  • președintele comisiei calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note – valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note – valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală pe care o trece pe lucrare și semnează.

În situația în care, după desecretizarea lucrării, se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea se resecretizează și este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori. Nota finală, ca urmare a reevaluării în etapa de soluționare a contestației, este calculată cu respectarea prevederilor amintite mai sus.

Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.

Condițiile pe care un elev trebuie să le îndeplinească pentru a promova examenul de Bacalaureat sunt:

  1. să-și fi echivalat sau recunoscut (după metodologia de Bacalaureat 2022) toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
  2. să susţină toate probele scrise şi să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. să obţină media generală 6(cel puţin) la probele scrise.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat. Acolo unde candidaţii obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc
simultan condiţiile, precum şi candidaţii care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declaraţi „respinşi”.

Candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Se consideră că aceşti candidaţi nu au promovat examenul de bacalaureat.

Amintim că la prima sesiune de Bacalaureat 2021 au fost depuse 56.000 de contestații, după cum a anunțat ministrul Educației.

  • Amintim că peste 40 de mii de elevi de clasa a XII-a din generația curentă nu s-au înscris la examenul de Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie, potrivit datelor oferite de Ministerul Educației și consultate de Edupedu.ro. – detalii aici
  • Sorin Cîmpeanu a declarat săptămâna recent că „numărul celor înscriși la Bacalaureat este cel mai mic din istoria postdecembristă a României. Și înainte de 1989 aveam, de asemenea, un număr mult mai mare”. Mai multe detalii aici.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Competențe digitale BAC 2024: Candidații sunt programați la probă pe 19-21 iunie, de la ora 13:00. Internetul este tăiat după primele 15 minute / Câte puncte trebuie să obții pentru nivelul „utilizator experimentat” – procedură

Proba de competențe digitale din cadrul Bac 2024 este desfășurată de miercuri, 19 iunie, până vineri, 21 iunie, conform calendarului de examen – sesiunea de vară și după cum realizează…
Vezi articolul

Ultima zi de școală pentru elevi, de sâmbătă începe vacanța mare care are 86 de zile / Tot vineri este ultima zi de înscrieri pentru examene și pentru încheierea mediilor

Vineri, 16 iunie, este ultima zi de școală pentru copiii de grădiniță și pentru elevi claselor primare, gimnaziale și liceale, cu excepția învățământului tehnologic și profesional. Durata vacanței de vară…
Vezi articolul

Corpul de control al Ministerului Educației se va duce în toate cele 36 de licee unde rata de promovare la Bac 2021 a fost zero. Cîmpeanu a anunțat că va conduce și el corpul de control: „Am să doresc și eu să văd una-două-trei din aceste școli”

Corpul de control al Ministerului Educației va investiga situația ratei de promovare zero din cele 36 de licee, unde niciun candidat nu a reușit să treacă de examenul de Bacalaureat…
Vezi articolul

Subiecte grilă BAC și Evaluarea Națională 2019 Președintele Federației de Părinți: Ministerul va amâna pentru anul viitor, cel mai probabil, testele grilă la examene

Subiectele grilă la Bacalaureat și Evaluarea Națională vor fi amânate cel mai probabil, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Federației de Părinți, Iulian Cristache. Ministerul “ne-a chemat mâine la discuții”, împreună cu…
Vezi articolul