Luni, 13 februarie, începe vacanța “mobilă” de o săptămână pentru elevii și copiii de grădiniță din 10 județe / Cei din Ilfov și Suceava se întorc la școală în modulul 4

9.548 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
De luni, 13 februarie, până vineri, 17 februarie 2023, elevii și profesorii din 10 județe sunt în vacanța aleasă de inspectoratele școlare județene. Pentru aceștia, modulul 3 din anul școlar 2022-2023 s-a încheiat vineri, 10 februarie, iar modulul 4 începe luni, 20 februarie. În această săptămână, ceilalți elevi din restul județelor sunt la cursuri: Ilfov și Suceava au avut vacanță deja între 6 și 10 februarie, iar restul de 30 de județe vor avea vacanța “mobilă” de o săptămână în curând, între 20 și 24 februarie, potrivit structurii anului școlar curent

Amintim că este pentru prima oară când o astfel de vacanță este prevăzută în structura anului școlar. Potrivit calendarului anului școlar viitor, 2023-2024, care a fost suspus dezbaterii publice până pe 6 februarie, vacanța mobilă se păstrează, fiecare inspectorat urmând să decidă în ce săptămână din luna 12 februarie – 3 martie să fie.

  • Pentru elevii din Capitală, vacanța „mobilă” din februarie 2023 este fixată pentru ultima săptămână din lună de către Inspectoratul Școlar București (ISMB) – Detalii aici
  • Calendarul anului școlar actual, 2022-2023, pentru fiecare județ, în format printabil, poate fi consultat aici.

În anul 2023, prima zi de cursuri a fost luni, 9 ianuarie, și aceasta a deschis modulul 3 de cursuri. Acest modul are o durată diferită în fiecare județ, fiind decisă de inspectoratele școlare încă de anul trecut. În funcție de cum a fost poziționată vacanța de schi, din februarie, modulul 3 durează 5, 6 sau 7 săptămâni.

Primii care au avut vacanța mobilă de o săptămână sunt cei din Ilfov și Suceava, pentru care vacanța de schi a fost între 6 și 10 februarie. Luni, 13 februarie, ei se întorc în bănci pentru a începe modulul 4 din acest an școlar.

Județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman și Prahova au ales vacanța de schi între zilele de 13 și 17 februarie 2023. Luni, 20 februarie 2023, va începe modulul cu numărul 4 pentru copiii de grădiniță, elevii și profesorii din aceste județe.

Județele care vor avea vacanță în 20-24 februarie sunt Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București.

Ministerul Educației a publicat chiar o hartă a vacanței din februarie 2023:
Harta vacanțelor din februarie 2023. Foto: edu.ro

Pe scurt, de luni, 13 februarie, 20 sau 27 februarie 2023, elevii și profesorii se întorc la școală pentru modulul 4 care durează până pe 6 aprilie când, pentru două săptămâni, este vacanța de primăvară, în timpul căreia sunt sărbătorile pascale pentru creștini.

Calendarul anului școlar actual, 2022-2023, pentru fiecare județ, în format printabil, poate fi consultat aici.

Când sunt programele “Școala altfel” și “Săptămâna Verde” 2023

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).

Amintim că regulile pentru „Săptămâna verde” au fost discutate la Minister joi, 2 februarie, cu 3 săptămâni înaintea începerii programului, iar metodologia privind desfășurarea Săptămânii Verzi a fost publicată marți, 7 februarie, în Monitorul Oficial, după ce a fost aprobată de Comisia de dialog social.

De precizat: „la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”.

Calendarul anului școlar actual, 2022-2023, pentru fiecare județ, în format printabil, poate fi consultat aici.

Anul școlar 2022-2023 este structurat astfel:
  • cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
    • vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022; 
  • cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
    • vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023; 
  • cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
    • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023; 
  • cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
    • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023; 
  • cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
    • vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Vineri, 10 februarie, este ultima zi de școală din modulul 3 pentru elevii și profesorii din 10 județe / Între 13 și 17 februarie este vacanța “mobilă”, decisă de inspectoratele școlare
Luni, 6 februarie, începe vacanța “mobilă” de o săptămână pentru elevii și copiii de grădiniță din județele Ilfov și Suceava / Vremea în țară va fi rece – prognoză de la Administrația Națională de Meteorologie
Vineri, ultima zi de școală pentru elevii și profesorii din județele Ilfov și Suceava / De luni, între 6-10 februarie, este vacanța mobilă, decisă de inspectorate
DOCUMENT Vacanța „mobilă” din februarie 2023, fixată pentru ultima săptămână din lună de Inspectoratul Școlar București
BREAKING Calendarul anului școlar 2023-2024, lansat în dezbatere de Ministerul Educației / Școala ar începe pe 11 septembrie, dar ar fi prelungită până pe 21 iunie, tot pe module și cu vacanță „mobilă” în februarie
Calendarul anului școlar 2023-2024, pus în dezbatere de Ministerul Educației, are o vacanță de primăvară care nu cuprinde nici Paștele Catolic, nici Paștele Ortodox

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bursele elevilor de la liceele militare ar urma să fie plătite de Ministerul Apărării Naționale / Ministerul Educației vrea să modifice legea învățământului preuniversitar pentru a debloca plata – proiect

Pentru a debloca plata burselor pentru elevii din liceele militare, Ministerul Educației vrea să modifice prevederile art. 42 din legea învățământului preuniversitar, iar finanțarea burselor ar fi urma să fie…
Vezi articolul