Cinci roboţi minusculi proiectaţi şi realizaţi în Mexic vor fi lansaţi spre Lună la sfârşitul acestui an în cadrul unei misiuni ştiinţifice în premieră în care aceste dispozitive cu două roţi se vor deplasa pe suprafaţa selenară şi vor efectua măsurători sofisticate, informează vineri Reuters, potrivit agenției de presă Agerpres.
Aşa-numiţii nanoroboţi dezvoltaţi de cercetătorii de la Universitatea Naţională Autonomă din Mexic (UNAM) vor funcţiona împreună ca un roi de albine, după cum a declarat pentru Reuters un cercetător principal, după ce vor parcurge călătoria de aproximativ 386.000 km de pe Pământ la bordul unui modul spaţial construit de compania americană Astrobotic Technology.
Misiunea va fi lansată cu o rachetă Vulcan de la compania United Launch Alliance şi va fi prima navă spaţială americană care va aseleniza după aproape 50 de ani.
“Aceasta este o mică misiune în care vom testa conceptul, urmând ca apoi să întreprindem alte misiuni, mai întâi pe Lună şi apoi pe asteroizi”, a spus Gustavo Medina Tanco, cercetător la UNAM şi responsabil de proiectul Colmena, care înseamnă “stup” în spaniolă.
Medina Tanco a explicat că roboţii, realizaţi din oţel inoxidabil, aliaje de titan şi aluminiu pentru uz în industria aerospaţială, sunt echipaţi pentru a putea colecta minerale selenare ce ar putea fi utile în viitor în operaţiuni de minerit spaţial, conform sursei citate.
Într-un tur recent al laboratorului de instrumente spaţiale de la UNAM, membrii echipei conduse de Colmena au testat un dispozitiv de lansare pentru roboţii foarte subţiri, cu diametrul de 12 cm şi formă discoidală, proiectaţi pentru a comunica unul cu altul, precum şi cu un centru de comandă terestru.
Roboţii sunt programaţi să fie lansaţi pe modulul de asolizare Peregrine al Astrobotic Technology, dezvoltat iniţial pentru competiţia Google Lunar-X-Prize.
Ce vor face nanoroboții pe Lună
În timpul misiunii lor cu durata de o lună, nanoroboţii vor lua pentru prima dată temperatura plasmei selenare şi vor efectua măsurători electromagnetice şi ale particulelor de regolit, potrivit unui articol despre acest proiect publicat de UNAM la începutul acestei luni.
Medina Tanco şi-a exprimat mândria cu privire la viitoarea misiune, care a inclus şi contribuţii de la aproximativ 200 de studenţi la inginerie, fizică, matematică şi chimie.
“Nimeni nu a făcut asta, nimeni, nu doar în Mexic”, a spus el. “Putem face diferenţa în tehnologie şi pentru cooperare internaţională care poate conduce apoi la importante asocieri pentru studierea mineralelor sau realizarea altor activităţi ştiinţifice de explorare”, a precizat cercetătorul, mai scrie Agerpres.