Ludovic Orban: Presiunea de a comunica informații despre deschiderea școlilor acum este, mai degrabă, rezultatul inițiativei demagogice a PSD

Ludovic Orban / Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

“Cred că presiunea de a comunica informații despre deschiderea școlilor acum este, mai degrabă, rezultatul inițiativei demoagogice a PSD care m-a chemat să vorbesc despre școală, despre câte-n lună și-n stele”, susține premierul Ludovic Orban. Declarația acestuia vine cu o lună și jumătate înainte de începerea școlii, 14 septembrie 2020 fiind la acest moment cel mai incert debut de an școlar din istoria recentă.

Întrebat de jurnaliști cum ar trebui să se pregătească părinții în cazul în care au mai mulți copii și școala va fi hibrid (jumătate din clasă acasă, jumătate la școală), premierul Ludovic Orban a declarat: “Noi am constituit un grup de lucru interministerial, care pregătește toate scenariile în funcție de situația epidemiologică pentru deschiderea școlilor. Când vom avea suficiente elemente, le vom comunica“.

Cred că presiunea de a comunica informații despre deschiderea școlilor acum este, mai degrabă, rezultatul inițiativei demoagogice a PSD care m-a chemat să vorbesc despre școală, despre câte-n lună și-n stele. Când suntem foarte clari… – aici trebuie să facem o analiză a infrastructurii școlare, pe localități de tip urban mare, urban mediu și mic rural, trebuie să facem evaluarea cadrelor didactice“, a continuat liderul de la Palatul Victoria.

Acuzațiile vin la o zi după ce media a relatat pe larg scenariile pe care Ministerul Sănătății le propune Ministerului Educației, pentru deschiderea anului școlar 2020-2021, însă până la această oră nicio decizie oficială nu a fost luată.

Am alocat 250 de milioane de lei din fondul de rezervă special pentru a achiziționa tablete cu conectare la net, pentreu elevii care nu au acum acces. Sunt o serie de lucruri în analiză și în evaluare“, a continuat Orban, care a precizat că “vor fi 3-4 scenarii” pentru deschiderea anului școlar.

“În toate țările vedem exact care sunt măsurile care ar putea genera efecte favorabile și când vom fi pregătiți să comunicăm vom comunica. Dar totul depinde de evolutia situației epidemiologice”, a precizat Orban.

 

Ludovic Orban / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea

 

Exit mobile version