Lucrul la noile planuri-cadru de liceu este greu, pentru că procedurile și legislația sunt stufoase, spune Alexandru Nicolae, profesor și cercetător lingvist, membru în grupul de lucru pentru limba și literatura română, în ediția emisiunii „Intrare liberă” a TVR Cultural de marți, 16 ianuarie. „Nu poți să faci mai repede, așa e cadrul nostru legislativ”, a spus lingvistul.
Conferențiar universitar la Facultatea de Litere a Universității din București și cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, Nicolae a menționat că noile planuri-cadru de liceu sunt în lucru.
„Suntem optimiști că se pare că ministerul are dorința de revizuire a planurilor-cadru, a programelor școlare și asta într-un mod luminat. Suntem optimiști, dar durează procedura, legislația. Procedurile de lucru și legislația sunt foarte, foarte stufoase și foarte încremenite și dacă vrei să faci lucrurile repede, mai repede nu poți să le faci pentru că așa e cadrul nostru legislativ”, a spus Nicolae.
El a menționat și că discuțiile pe planurile-cadru de liceu din anii 2017-2018 au eșuat din cauza comisiilor de validare, în care propunerile venite de la asociațiile de părinți excludeau o mare parte din disciplinele școlare, în detrimentul orelor de matematică și informatică:
„S-a încercat schimbarea planurilor-cadru în 2017 sau în 2018. Formula, și anume, după părerea mea, implicarea prea puternică a factorilor non-școlari, a distrus acel proiect de planuri-cadru. De ce? Eu vă spun că am fost în comisia de validare, comisia ministerului: veneau asociațiile de părinți și ziceau „5 ore de matematică, cinci de informatică” și le ziceam: „Știți că avem și limbi străine, română…”. „Nu e nevoie, toți trebuie să iasă IT-iști”. Deci a fost un proiect ratat din cauza compoziției acelor comisii de validare”.
- Amintim că planurile-cadru de liceu ar urma să fie aprobate până la finalul lunii februarie, adică în mai puțin de 6 săptămâni, potrivit calendarului cu termenele actelor normative – legislație subsecventă – care să aplice prevederile din legile educației Deca-Iohannis. Pe baza acestor planuri-cadru se elaborează, apoi, noile programe școlare, până elevii încep clasa a IX-a în 2025.
- Pe 19 septembrie 2023, cel mai recent ministra Ligia Deca spunea pentru Edupedu.ro că planurile-cadru vor fi gata în iarnă, însă pe 29 septembrie secretarul de stat ME Zoltan Kallos a devansat termenul, într-o declarație, către luna iunie 2024.
Revenind la declarațiile din emisiunea TVR, într-o discuție despre gramatica predată în prezent în gimnaziu la limba și literatura română, invitații – profesoara Dorica Boltașu de la Colegiul Național „Iulia Hașdeu” din București, profesorul și cercetătorul lingvist Alexandru Nicolae și profesorul și scriitorul Florin Iaru – au menționat că această parte de limbă nu este corelată cu gramatica de la limbile străine și au spus că o soluție ar fi rarefierea conținuturilor, într-o propunere de studiere a gramaticii inclusiv la liceu, până spre clasa a X-a.
Informații de context. Revizuirea programelor școlare pentru liceu a fost cel mai recent discutată la Ministerul Educației cu experți din Institutul de Lingvistică al Academiei Române pe 11 iulie 2023, după cum a anunțat ministra Ligia Deca într-o postare pe Facebook. Oficialul a scris la acea vreme că „este necesar ca elevii să studieze elemente de exprimare corectă și la liceu, nu doar în gimnaziu”, făcând referire la introducerea gramaticii în liceu, idee discutată încă din anul 2020 la instituția pe care o conduce – detalii aici.
Ideea ca gramatica să fie reintrodusă la liceu era lansată chiar în aceeași perioadă a anului 2022 de fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu. Și cu 3 ani în urmă, în decembrie 2020, reintroducerea gramaticii la liceu a fost adusă în discuție, când ministru al Educației era Monica Anisie.
Redăm explicațiile lingvistului Alexandru Nicolae:
„Alexandru Nicolae: S-a încercat schimbarea planurilor-cadru în 2017 sau în 2018. Formula, și anume, după părerea mea, implicarea prea puternică a factorilor non-școlari, a distrus acel proiect de planuri-cadru. De ce? Eu vă spun că am fost în comisia de validare, comisia ministerului: veneau asociațiile de părinți și ziceau „5 ore de matematică, cinci de informatică” și le ziceam: „Știți că avem și limbi străine, română…”. „Nu e nevoie, toți trebuie să iasă IT-iști”. Deci a fost un proiect ratat din cauza compoziției acelor comisii de validare.
Acum eu sunt optimist. Pot să vă spun, e public, Institutul de Lingvistică și Facultatea de Litere (n. red. a Universității din București) prin reprezentanți au avut o întâlnire chiar cu ministrul, cu doamna Ligia Deca.
Suntem optimiști că se pare că ministerul are dorința de revizuire a planurilor-cadru, a programelor școlare și asta într-un mod luminat, adică în modul concordanței între discipline, pe arii curriculare, și cu gramatica. Dacă concordă în aria română și limbi străine programele școlare, o să trebuiască să concorde și gramatica, să fie în concordanță, it comes for free.
Deci suntem optimiști, dar durează procedura, legislația. Procedurile de lucru și legislația sunt foarte, foarte stufoase și foarte încremenite și dacă vrei să faci lucrurile repede, mai repede nu poți să le faci pentru că așa e cadrul nostru legislativ.
Moderator: Dar din partea ministerului, așa ca intenție, există dorința asta de a reintroduce gramatica?
Alexandru Nicolae: Da, există dorința fermă. Ministerul Educației și-a exprimat dorința fermă – și ministrul educației Ligia Deca, și ministrul educației de pe vremuri, Monica Anisie, au ieșit amândouă în public și au spus că doresc reintroducerea orelor de gramatică la liceu, dar durează.
(…) Poate că n-ar trebui să ne ferim să spunem că faptul că planurile cadru nu se schimbă, programele școlare nu se schimbă, structura examenelor nu se schimbă, are în spate și ideea unor interese mai ascunse și anume sistemul de meditații. E un sistem organizat de meditații, ca să intri la Drept, la Poliție peste tot.
Sistemul manualelor și al auxiliarelor școlare. Astea sunt lucruri care țin de bani, am înțeles și e greu să schimbi… (…) E vorba de faptul că există mulți oameni care vor să nu se schimbe pentru că trăiesc foarte bine așa cum e acum”.
VIDEO „Intrare liberă” de marți, 16 ianuarie:
8 comments
Mult adevăr în spusele de mai sus…
să spuneți că ora de romana e inutilă,e o inepție…și așa adolescenții sunt de râsul lumii cu exprimările “decât” și “gen”…în câțiva ani nu vor mai știi să scrie…
“Decat”, Tedi, ca trebuie sa te dai si tu prin autocorect, “gen”. Poate atunci vei STI.
Din pacate, domnul conferentiar, la fel ca si toti ministrii educatiei din ultimii ani sunt complet paraleli si cu invatamantul si cu “educatia”. Se vede ca nici macar nu stiu ca la liceu exista o impartire pe profiluri si specializari. Nu au decat sa introduca gramatica la specializarea “Filologie”, dar sincer, de ce sa ingreunezi o programa scolara deja incarcata inutil cu materii nefolositoare pentru viitor la specializarea “Matematica-informatica”. Mai realist ar fi sa se tina cont de specializari si sa se diferentieze clar printr-un numar mai mare de ore specifice specializarii. Adica, la Matematica-informatica unde sunt in trunchiul comun doar 4 ore de matematica, sa introduca obligatoriu 6 ore de matematica pe saptamana, 5 ore de informatica si mai multe ore de fizica. In prezent, specializarile de la profilul real sunt doar un talmes-balmes cu mai multe ore la materiile umaniste decat materiile specializarii. Si se mai “mira” actuala ministra a educatiei de rezultatele slabe ale elevilor romani la concursurile Pisa pe stiintele exacte cum ar fi matematica! Sa nu se mai mire, totul este doar rezultatul masurilor complet nerealiste ale programelor de invatamant implementate in ultimii ani in scoala romaneasca. Inteleg ca si un matematician sau informatician trebuie sa stie sa scrie corect si sa inteleaga ce citeste, dar sa ajungi de la literatura la o gramatica stufoasa si dificila, la liceu la profilul real, consider inutil pentru profesiile viitoare din domeniu. De asta ar trebui sa se tina cont cand se intocmesc programele scolare: de viitoarele profesii ale elevilor.
Mda, și acum vor să-i scoată filologi. Când vom ajunge și noi la nivelul sistemelor performante, dar avem căruță de materie inutilă în viața de zi cu zi.
Da. procedurile de lucruri sunt foarte stufoase și încremenite la fel cum este și materia și așa-zisa lor gramatică inutilă. Se tot bat apropouri cu privire la prostia asta de introducere a gramaticii lor filosofice în liceu. E dreptul părinților și al elevilor să aleagă matematica, informatica sau oricare disciplină în locul inutilei ore de limba română care și-a dovedit ineficiența pe piața muncii și în cercetare. Poate toți doresc să urmeze un profil real deoarece le asigură stabilitate financiară, iar gramatica lor de doi bani de la facultate și academie nu le va asigura nici măcar un ban sau o pâine elevilor când se vor angaja într-un domeniu
ales de ei . Facultatea lor cu tot cu academia lor își cam bagă nasul și coada acolo unde nu au ce căuta. Ar trebui limitată legal puterea lingviștilor și academicienilor, iar de asemenea a tutor celor de la Facultatea de Litere și Limbi Străine în ceea ce înseamnă drept decizional educațional . Susțin scoaterea gramaticii din liceu și școala generală ! Niciun elev nu este obligat să învețe filosofiile lor exagerat de grele de tipul ,, gramatică generativă morfofuncțională ,, . Scopul lor este să își răspândească propaganda totalitară și interesele lor . Ei doresc să îi oblige pe elevi să învețe noțiuni grele , inutile, filosofice care se predau la facultatea lor . Nimeni nu este obligat să audă ereziile lor de tip comunist . Suntem totuși într-o eră a dezvoltării și doar domeniile științifice au importanță, iar pseudoștiințe precum gramatica nu au ce căuta și ar trebui aruncate la coșul de gunoi .
Total aiurea înfierarea gramaticii și includerea ei la domenii NON-stiintifice. In niciun caz nu poate fi numită pseudoștiință și să fie opusă științelor așa-numite reale. O bună înțelegere a sintaxei permite și o bună înțelegere a modului de operare al matematicii. De exemplu folosirea proprietăților componentelor sintactice permite rezolvarea unor probleme de geometrie.
Gata, au fost găsiți vinovații….
Da imnul profesor habar nu are de ce, cum și In ce fel au fost discutate planurile cadru in 2017, dar este nevoie de un acar Păun.
Din păcate nu a nimerit. Să mai caute poate găsește alți vinovați.