Lucrări de licență vândute de site-uri specializate în „servicii de copertare”. Cum se negociază cu un student / Ce spune autoritatea care poate închide astfel de site-uri / Anchetă a Poliției după cazurile semnalate de G4Media

1.904 vizualizări
Foto: G4Media.ro
Reporterii G4Media.ro și Info Sud-Est s-au dat drept studenți și au vorbit cu persoane din spatele mai multor site-uri care vând lucrări de licență pentru facultate la prețuri între 1.200 și 1.600 de lei. Toate site-urile pe care le-am contactat susțin la vedere că efectuează „servicii de copertare” sau „servicii de consultanță” pentru lucrări de licență, master, doctorat. În realitate, preiau comenzi pentru redactarea lucrării în totalitate. Legea învățământului interzice această practică și prevede amenzi care pornesc de la 5.000 de lei pentru cumpărători și merg până la câteva sute de mii de lei pentru vânzători.

Timp de trei săptămâni am corespondat, prin e-mail și la telefon, cu o femeie și un bărbat care ne-au preluat comenzile, am negociat un număr mai mic de pagini și o taxă de urgență pentru a obține licențele mai repede, iar la final am trimis lucrările înapoi la ”specialiști” pentru că abundau în greșeli gramaticale, de redactare și, cel mai important, conțineau erori grave de informație. 

  • Notă: Documentarea acestui material a pornit în urma unui e-mail primit de la o persoană care susține că este tatăl unui student care a intrat în depresie cronică, cu tentative de suicid, după ce o astfel de lucrare de licență i-a fost respinsă de profesori și a fost exmatriculat. Studentul cumpărase lucrarea de pe unul dintre site-urile prezentate mai jos de G4Media.ro și a fost considerată de examinatori prost redactată și documentată, dar și plagiată. Și Școala9 a publicat un material cu informații despre alte firme din spatele acestei afaceri, care poate fi citit aici. 

Demersul a început în 29 noiembrie, când am trimis e-mailuri la toate adresele și formularele de pe șapte site-uri specializate în realizarea de lucrări de licență.

Am primit răspunsuri aproape identice, cu aceleași îndrumări, formulări și condiții, am răspuns mai departe. În paralel, informațiile obținute în documentare ne-au indicat să continuăm corespondența cu trei dintre acestea. 

Citește ancheta integrală pe G4Media.ro


7 comments
  1. >>Documentarea acestui material a pornit în urma unui e-mail primit de la o persoană care susține că este tatăl unui student care a intrat în depresie cronică, cu tentative de suicid, după ce o astfel de lucrare de licență i-a fost respinsă de profesori și a fost exmatriculat. Studentul cumpărase lucrarea de pe unul dintre site-urile prezentate mai jos de G4Media.ro și a fost considerată de examinatori prost redactată și documentată, dar și plagiată.

    Și ar trebui să ne pară rău de drama bietului copil, care, pus în fața imposibilității de a-și scrie singur lucrarea de licență, prin susținerea căreia ar fi primit o diplomă ”cinstită” – cine știe, poate de avocat, medic, sau chiar profesor! – a ales să plătească niște anonimi care să-i plagieze și lui acolo, repede, o lucrărică, doar-doar păcălește sistemul!

    Mă bucur că a fost prins, îmi pare rău pentru familie, dar nu pentru el, un hoț care suferă doar pentru că a fost prins. Dacă nu-l prindeau și nu-i respingeau lucrarea, acum se bătea cu pumnul în piept că el e singurul care s-a pregătit, a învățat și a luat pe bune un examen. Eventual venea pe aici să spună cât de proastă e școala românească și ce bine s-ar fi descurcat el în alte țări mai grozave.

    Partea cruntă e că dacă n-ar fi cerere, n-ar exista nici ofertă. Primii plagiatori ai țării stabilesc standardele în domeniu – dacă ei nu pățesc nimic, niciodată, nici când sunt prinși în fapt, de ce s-ar mai teme cei mititei? Fiecare crede că el nu va fi prins, și când sunt prinși – nu toți – încep să se vaite… Nu mi-e milă de niciunul dintre ei. Să vadă biblioteca și pe dinăuntru, să mai verifice internetul și dincolo de social-media, și să depună ceva efort și în afara cluburilor.

  2. In sfarsit!

    Baietii astia destepti Burlacu George Cosmin, Vozian Contor Cristina și Udrescu Alexandru Florin au o droaie de saituri idestept.com, lucrariexpert.com, startlicenta.com, uproiect.com, uproiect.ro, lucrare-de-licenta.ro, promovat.eu, topproiecte.com, licentiu.com si le exploateaza buzunarele barosanilor care vor doctorate plagiate. Le ofera ceea ce cauta lucrari plagiate impachetate frumos cu rapoarte plagiat falsificate.

  3. Cand se va intra pe baza de examen la toate facultatile si va fi prezenta la cursuri obligatorie 80% nu va mai fi nevoie de cumparat lucrarile astea.

    Pana atunci e perfect normal ce se intampla.

  4. Existenta acestor “firme” de inselatorie este dovada decaderii spiritului civic al romanilor in ziua de astazi, precum si a inapetentei organelor de stat abilitate in domeniu de a actiona, ferm, pt a stavili si anihila acest fenomen. Presedintele Romaniei trebuie inclus si el in lista vinovatilor pt ca s-a ajuns aici, de vreme ce, declarandu-se ‘dascal” de la bun inceput, a promis marea cu sarea in sensul insanatosirii invatamantului romanesc, dar a actionat exact in sens contrariu, din motive politice rusinoase. Felicitari grupului G4-Media pt initiativa raportata aici, desi ar fi trebuit sa actioneze mai devreme in acest sens. PS. Poate ca, dupa iesirea din functia actuala a presedintelui si dupa ce noi, cei inselati atata amar de vreme ii vom darui inca o locuinta, de protocol si o indemnizatie substantaial pt a-si putea angaja personal de ajutor, ne va explica Domnia Sa in alta carte…de mare succes…ce anume l-a determinat sa se comporte atat de jalnic in aceasta problema de importanta vitala pentru Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pentru prima dată, în București, în ultimii 10 ani, mai mulți elevi optează pentru profilul pedagogic de la Colegiul „Elena Cuza” decât pentru arte la Liceul „Tonitza” / Un posibil efect major al grevei profesorilor, care a dus la creșterea semnificativă a salariilor și la vizibilitatea profesiei – analiză

În mod surprinzător, Colegiul Național Elena Cuza, liceu pedagogic prin excelență, este în acest an școlar primul în preferințele elevilor de clasa a VIII-a din București, care aleg filiera vocațională,…
Vezi articolul

Festival-concurs de teatru, vorbit în public și recitări pentru elevi, organizat de liceul din Sinaia, inclus în lista concursurilor interjudețene 2024. Înscrierile sunt deschise până pe 17 martie

Elevii de liceu din țară pot participa la festivalul-concurs de artă teatrală “Primavera” – 2024, organizat de Colegiul “Mihail Cantacuzino” din Sinaia pe 4 secțiuni: teatru pe echipe, public speaking, one man…
Vezi articolul

Profesorii care vor scrie noile planuri-cadru pentru liceu, aleși prin selecție publică și plătiți pentru participarea în comisii. Cine poate aplica și când se lansează înscrierile – DOCUMENT

Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică procedura care reglementează cine poate face parte din comisiile de elaborare și de validare a planurilor-cadru de învățământ. Acestea vor sta la baza…
Vezi articolul