Lucian Bode, prima reacție după declarațiile președintelui Iohannis despre acuzațiile de plagiat: se apără spunând că a respectat legea, deși problema este nerespectarea eticii academice – PNL “va lua o decizie, împreună cu mine” / “Nici să dăm satisfacție minciunii, dezinformării”

431 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media
Lucian Bode, ministrul de Interne acuzat de Comisia de Etică a UBB Cluj că și-a plagiat teza de doctorat, a reacționat joi după ce însuși președintele Klaus Iohannis s-a referit la această chestiune cu cuvintele ”sunt probleme” care ”trebuie luate foarte în serios”. El a spus că PNL “împreună cu mine” va lua o decizie, cu precizarea: “dar, în opinia mea, nici să dăm satisfacţie minciunii, dezinformării”, potrivit G4Media.ro.

Ministrul s-a referit la faptul că a “respectat legea” și a vorbit despre respectarea procedurilor administrative, deși, în cazul acuzațiilor de plagiat, Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a constatat probleme de încălcare a eticii academice: un număr mai mare de exemple de plagiat și citare defectuoasă în teza de doctorat, care este “Teza este “profund viciată”.

”PNL fiţi convinşi că va lua o decizie, împreună cu mine, în acest caz, astfel încât să nu afectăm sub nicio formă nici imaginea PNL, nici parcursul PNL, dar, în opinia mea, nici să dăm satisfacţie minciunii, dezinformării”, a declarat Bode joi, la Vaslui, când a fost întrebat explicit despre reacția președintelui Iohannis.

Cele mai importante declarații ale lui Lucian Bode pe chestiunea plagiatului, potrivit Agerpres, citate de G4Media.ro:

În România, există o singură instituţie abilitată să propună acordarea sau retragerea titlului de doctor şi anume CNATDCU. Eu, în 2018, respectând toate prevederile legale în vigoare atunci, având un dosar complet, cu tot cu ce înseamnă raport antiplagiat, raport de similitudine, raportul comisiei formate din profesori universitari proveniţi din trei universităţi de prestigiu din România. (…) am depus la CNATDCU acest dosar, iar după zece luni, în iulie 2019, CNATDCU avea trei variante: să propună completarea dosarului, să respingă propunerea şcolii doctorale sau să propună Ministerului Educaţiei acordarea titlului de doctor. A ales varianta a treia, în urma analizării respectării tuturor prevederilor legale. (…)

Am convingerea, garanţia, certitudinea, curajul să spun aici, în faţa dumneavoastră, că nu am încălcat nicio prevedere legală, dimpotrivă, le-am făcut la virgulă, am parcurs fiecare procedură la virgulă, tocmai pentru a nu fi într-o situaţie de a da explicaţii publice. (…)

Am această împăcare că am respectat legea (…)”

Citește articolul complet pe G4Media.ro


1 comment
  1. Intarata-i drace!!Și asa cu haos și alte circuri se pierde din vedere ca luminați tarii fura,fura,fura tot,vând tot,ne indatoreaza pana la a zecea generație și nu fac nimic pentru tara asta care i-a făcut domni și pentru oameni care i-au ales ca ei sa fie “crema societății”,ca dacă s-ar duce la munca în străinătate ar umple bordelurile și pușcăriile pentru ca doar acolo i-ar primi.Aici umbla cu merțane și limuzine și își fac vacantele în Egipt ,își duc odraslele in SUA și apar la televizor ca vedetele.Ce au făcut ei pentru noi sa merite asa viata bună?Noi suntem sclavi pe viata la o bancă sa plătim o cutie numita apartament și o fieraraie numita mașină și facem jumi-juma salariul nostru cu ei.Ei ce fac pentru noi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Pavel Popescu și Sorin Cîmpeanu / Colaj foto: Facebook și captură ProTV

SURSE Propunerile de miniștri cu care Nicolae Ciucă va merge în Parlament: Pavel Popescu la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sorin Cîmpeanu la Educație / UDMR primește patru ministere / Incertitudine la Justiție

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a stabilit lista de miniștri care va fi depusă sâmbătă în Parlament, au precizat pentru G4Media.ro surse politice. Audierile ar urma să aibă loc marți, iar…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă către președintele Iohannis a fostului ministru al Educației Daniel Funeriu, pe tema admiterii la liceu: Toți cei cu care am discutat personal au afirmat „știm că nu e ceea ce trebuie, dar așa vrea președintele Iohannis” / Este strict responsabilitatea dumneavoastră – și nu a vreunui proxi – de a livra ceea ce este corect

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, îi cere președintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare deschisă publicată pe pagina sa de Facebook, să iasă să își explice insistența cu care propune ca…
Vezi articolul

Programe de educație financiară pentru profesori, abordarea în școală a noțiunilor de educație financiară, „săptămâna educației financiare” în grădinițe și curs opțional pentru studenți – propuneri din Strategia Națională de Educație Financiară pusă din nou în dezbatere publică, la un an și jumătate de la prima încercare

Ministerul Educației a repus în dezbatere publică Strategia Națională de Educație Financiară 2023-2030, care cuprinde dezvoltarea unor programe de tipul „Săptămâna educației financiare” în grădinițe, includerea şi/sau dezvoltarea unor elemente…
Vezi articolul