Fostul ministru liberal Lucian Bode a pierdut încă un proces din cele prin care a încercat să anuleze decizia de plagiat dată în cazul său, anul trecut, de Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai. Este vorba despre un recurs formulat la Curtea de Apel Cluj față de sentințe anterioare, recurs respins ca soluție definitivă, luni, de instanța clujeană, după cum a semnalat pe Facebook jurnalista Emilia Șercan.
Mai precis, Lucian Bode a depus recurs, la începutul anului, în încercarea de anulare a hotărârii prin care Comisia de Etică a UBB s-a autosesizat în urma acuzațiilor de plagiat la adresa fostului ministru, acuzații formulate într-o anchetă a Emiliei Șercan. Curtea de Apel Cluj a decis, însă, să mențină hotărârea atacată.
- „Solutia pe scurt: Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul BODE LUCIAN NICOLAE împotriva încheierii civile din data de 24.05.2024 şi a sentintei civile nr. 1026/27.10.2023 ambele pronunţate de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 112/84/2023, pe care le menţine în întregime. Definitivă. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei azi 17.06.2024.”
Emilia Șercan a comentat, luni, în legătură cu această decizie:
- „Astăzi, Curtea de Apel Cluj i-a respins recursul lui dr. Bode, după ce acesta a pierdut și fondul procesului la Tribunalul Sălaj.
- Dr. Bode a încercat mai întâi, printr-un alt proces, să suspende Hotărârea nr. 10 din 13.12.2022 de autosesizare și de cooptarea în Comisia de analiză a profesorilor Bjola și Fumurescu, însă și în acest proces a pierdut pe linie, atât la Tribunalul Sălaj, pe fond, cât și la Curtea de Apel Cluj, în recurs.
- Dr. Bode a mai deschis un proces anul trecut și la Tribunalul București, în care de această dată a cerut anularea decizie de plagiat emisă de Comisia de etică a UBB. Acest proces a fost suspendat în mai 2024 în așteptarea deciziei de astăzi.”