Ministra Educației, Ligia Deca, a spus că “nu există varianta în care să anulăm examenele naționale, Evaluarea Nationala si BAC-ul.” Ligia Deca a făcut declarațiile în conferința de presă organizată vineri despre ordonanța de urgență adoptată pe 1 Iunie de Guvern privind majorările salariale pentru angajații din învățământ.
Ligia Deca a fost întrebată în conferința de presă dacă există posibilitatea anulării examenelor naționale. Ea a spus că: “Luăm în calcul refacerea calendarului. Nu există varianta în care să anulăm examenele naționale. Toți copiii vor avea oportunitatea să dea Evaluarea Națională și BAC-ul. Este vorba doar că va trebui să împingem această perioadă în calendar astfel încât să avem profesorii necesari ca să putem desfășura aceste examene.
(…) Aș menționa aici că, în general, clasele terminale au terminat de parcurs materia până ca greva să fi început. Pentru ei este esențial să se poată încheia situația școlară și este esențial ca să rămânem în calendarul de examene naționale”.
Amintim, până acum ministerul Educației a prelungit perioada de înscrieri la BAC până pe 9 iunie și de încheiere a mediilor pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a.
Foto: © Wave Break Media Ltd | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.