De Ziua Mondială a Poeziei, în locurile cheie pentru cultura londoneză, precum Muzeul de Artă Modernă Tate, Royal Opera House sau Royal Festival Hall, va fi proiectată pe zidurile acestora poezia numită Prezență, care să ne reamintească că nu suntem singuri în tot acest necunoscut.
Dacă înainte aceste locuri uneau aceleași evadări spre artă, de data aceasta unesc aceeași vulnerabilitate a vremurilor. Autoarea rândurilor este scriitoarea Christina Reihill.
Au fost alese aceste locații, fiind niște hub-uri care uneau curiozitățile, ideile sau experimentele creatorilor și iubitorilor de artă. Poezia poate avea puterea de a-i aduce pe oameni laolaltă, chiar dacă sunt distanțați.
Citește articolul integral în publicația Cultura la dubă
R.P.
Ștefan Lefter
Redacția
Raluca Pantazi
1 comment
Iată că în Europa, instituțiile dau semne că e nevoie de artă. Nu și la noi. Pentru cine nu își dă seama, tocmai în situația actuală, arta este vitală, fie ea poezie, teatru, pictură, concert. Pandemia depășește pragul psihologic de rezistență la efectele restricțiilor, mai exact, al izolării, al lipsei de socializare. Iar între soluții, oricât ar părea de ciudat, este deschiderea către creativitate care e prin definiție terapeutică, și pentru cei care o fac dar și pentru cei care o primesc în dar, ca lectură, imagine, spectacol. Păcat că în România, poeții sunt timizi și rușinoși în a ieși cu arta lor la lumină, păcat că politicienii zilei consideră că o intrare programată sau ordonată la muzeu, galerie, teatru, este mai periculoasă decât coada la Supermarket cu distanțe cu tot.