Elevii de clasa a VIII-a află cu doar o săptămână înainte de a termina școala câte locuri disponibile sunt la liceu și școala profesională. Cu întârziere, Ministerul Educației a trimis către Inspectoratul Școlar planul de școlarizare detaliat, cu cifrele de școlarizare repartizate pe licee și școli profesionale. Pe București, cifrele nu sunt schimbate față de anul trecut, a declarat pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al inspectoratului, Ștefania Manea.
Aceasta a precizat pentru Edupedu.ro că “ISMB a cerut un procent de 15% din totalul de locuri pentru învățământul profesional, iar planul de școlarizare aprobat prin ordin de ministru pentru București conține aceste procente”.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar București au dat asigurări că broșura cu datele de admitere la liceu 2019 în Capitală va fi tipărită “până la sfârșitul săptămânii”.
Atât Sindicatele din Educație Spiru Haret, cât și Iulian Cristache, reprezentantul părinților, au avertizat în repetate rânduri că motivul pentru care Ecaterina Andronescu a întârziat repartizarea cifrelor de școlarizare a fost depășirea alegerilor, pentru a putea aplica planul de a transforma locuri de liceu în locuri la școală profesională. Decizia de astăzi a ministrului vine în urma reacției sindicatelor, a părinților și a rezultatelor dezastruoase înregistrate de PSD în alegerile europarlamentare.
“O decizie greșită este și cea referitoare la cifra de școlarizare la nivelul Bucureștiului. Dacă la nivel național am fost de acord cu modul în care au fost gândite aceste cifre, la București este dezastru. Este făcută din pix, fără pic de logică elementară. Rezultatele elevilor de la nivelul Bucureștiului sunt bune. Numai 15% dintre ei au note sub 5. Cum să fundamentez un procent de 47% către profesional?”, spunea pe 14 mai președintele Federației de Părinți din Preuniversitar, Iulian Cristache.
“Nu ne putem bate joc de elevi și părinți. Susținem o cifră de școlarizare care să dezvolte școlile profesionale, dar nu din pix, ci în baza cererilor fundamentate venite pe filiera școală/Consiliu de Administrație, Inspectorate Școlare Județene și Minister al Educației”, a continuat Cristache.
- Amintim că Guvernul a aprobat anul acesta cea mai mare scădere a cifrei de școlarizare pentru liceu, din ultimii 10 ani, fără să dea nicio explicație cu privire la motivele pentru care a tăiat 30.000 de locuri pentru clasa a IX-a. Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE Spiru Haret) a avertizat că planul Ecaterinei Andronescu era de a transforma, în București, 170 de clase de învățământ teoretic în clase de profesională, repartizare care urma să fie comunicată după alegerile europarlamentare.
- Andronescu a întârziat repartizarea cifrelor de școlarizare, iar în urma scandalului public pe care l-a declanșat intenția sa de a modifica datele de susținere a probelor de aptitudini și de limbi pentru admiterea la liceu 2019, dar și a termenului pentru tipărirea broșurii cu locurile la licee și școli profesionale, aceasta a renunțat la modificări, dar a rămas cu încălcarea unui ordin de ministru – care statuează că pe 13 mai 2019 liceele și școlile profesionale trebuie să tipărească broșurile cu numărul de locuri și de clase.
Citește și:
-
Scandalul admiterii schimbate – Andronescu: Nu am fost în situația de a publica în Monitorul Oficial / Ministerul Educației: Ordinele au fost transmise spre publicare în Monitor
-
Ecaterina Andronescu se răzgândește și spune că probele vocaționale de admitere la liceu se susțin de mâine
-
DOCUMENT Andronescu modifică datele de admitere la liceu, cu două zile înainte de probele vocaționale. Sindicatele: Ce a făcut Ministerul este ilegal
-
Părinții, despre modificarea calendarului de admitere la liceu: Nu se poate ca Ecaterina Andronescu să se comporte așa!
-
Sindicatele acuză transformarea forțată a 170 de clase de liceu teoretic în clase de școală profesională: Planul “va fi comunicat abia după alegeri”
-
Guvernul a aprobat cea mai mare scădere a cifrei de școlarizare pentru liceu, din ultimii 10 ani. Tăiere de 30.000 de locuri pentru clasa a IX-a. Andronescu: Ne-am apropiat de cohorta de copii care intră în liceu anul acesta
-
Andronescu despre propunerea de tăiere peste noapte a 30.000 de locuri la liceu: Nu am acum cifrele în faţă ca să vă spun, sunt două locuri mai sus sau două locuri într-o parte sau 10 locuri în partea cealaltă
-
Cum a dezinformat Ecaterina Andronescu în 2009 Guvernul și în 2019 Parlamentul: “Nu am desființat niciodată şcoala profesională!”. Școlile de Arte și Meserii au fost desființate de Ecaterina Andronescu