Echipa României a obținut un rezultat excepțional la Olimpiada Internațională de Fizică – IPhO2022, clasându-se pe locul 2 la nivel mondial, fiind de departe cea mai bună echipă din Europa, potrivit ministrului Educației. Olimpiada a avut loc online anul acesta și a fost organizată de Elveția, după ce inițial fusese anunțată Belarus ca țară organizatoare. Țara baltică a pierdut acest statut după invazia rusă în Ucraina, invazie susținută de Minsk.
Sorin Cîmpeanu a scrie pe pagina sa de Facebook despre rezultatele elevilor români:
„Un alt rezultat excepțional al elevilor români. La Olimpiada Internațională de Fizică (IPhO2022), echipa României a obținut un rezultat excepțional, clasându-se pe locul 2 la nivel mondial, fiind de departe cea mai bună echipă din Europa. A 52-a Olimpiadă Internațională de Fizică a fost organizată online de Elveția și a reunit 369 de concurenți. Echipa României a fost coordonată de doamna profesor dr. Delia Constanța Davidescu și de domnul conferențiar universitar dr. Adrian Dafinei, participarea României fiind susținută de Ministerul Educației împreună cu Societatea Română de Fizică. Felicit elevii români care au obținut acest rezultat excepțional:
1. Vlad Ștefan Oros, elev la Liceul „Grigore Moisil” Timișoara – medalie de aur, cel mai bun concurent european.
2. Andrei-Darius Dragomir, elev la Liceul Internațional de Informatică București – medalie de aur.
3. Alexandru Momoiu, elev la Liceul Internațional de Informatică București – medalie de aur
4. Răzvan-Gabriel Marcu, elev la Liceul Internațional de Informatică București – medalie de aur.
5. George-Cristian Ardeleanu, elev la Liceul Internațional de Informatică București – medalie de argint.
Încă o dată, felicitări copiilor și mulțumiri tuturor celor care au contribuit la această performanță deosebită! #Mândridevoi
Ceremonia de premiere a câștigătorilor, în care sunt prezentați medaliații concursului, poate fi urmărită aici:
Pe echipe, rezultatele IPhO2022 arată astfel: Echipa Chinei a obținut cinci medalii de aur, echipele României și Coreei de Sud au obținut câte patru medalii de aur și una de argint, iar echipa Statelor Unite ale Americii a obținut trei medalii de aur și două de argint.
Dintre participanții din țările europene, echipa Germaniei a obținut două medalii de aur, două de argint și una de bronz. Echipele din Bulgaria și din Ungaria au obținut câte o medalie de aur. Echipa Vietnamului a obținut trei medalii de aur, una de argint și una de bronz. Au mai obținut câte două medalii de aur echipele din Taiwan, Emiratele Arabe Unite și India. Echipele din Australia, Singapore, Israel, Kazakhstan, Indonezia, Georgia și Hong-Kong au obținut câte o medalie de aur”.