UPDATE Ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat, luni, cele două proiecte de legi consolidate ale educației, lansate în dezbatere publică în vara anului trecut. Prezentarea a fost făcută într-o conferință de presă, începând cu ora 14:30, conform unui anunț al Ministerului Educației.
- Edupedu.ro a prezentat live text principalele idei – vezi mai jos declarațiile-cheie ale ministrului.
„Ministrul Educației, Ligia Deca, vă invită luni, 27 februarie, la ora 14.30, la sediul Ministerului Educației din strada General H.M. Berthelot Nr. 28-30, la o conferință de presă ce se va desfășura la parter, în Sala de ședințe. Conferința va avea ca temă Proiectele de legi ale educației”, potrivit unui mesajul transmis la sfârșitul săptămânii trecute jurnaliștilor acreditați la Ministerul Educației.
Este a doua conferință de presă organizată de Ministerul Educației cu Ligia Deca ministru. Prima a avut loc la începutul mandatului – la circa două săptămâni de la instalarea ei în funcție. Ligia Deca este ministra educației de la începutul lunii octombrie 2022, adică de aproape cinci luni.
Ideile principale:
Am luat în calcul și deciziile Curții Constituționale, am luat și angajamentele României
Din cele 422 de măsuri din România Educată, 75% sunt deja implementate sau în curs de implementare sau se creează cadru legislativ prin aceste două legi
Știm rezultatele PISA, ce indică un grad limitat de performanță, 2 din 10 elevi candidați la Bacalaureat nu l-au luat
Încercăm să profesionalizăm cariera didactică. Vom crește calitatea formării inițiale, corelat cu o formare continuă mai adecvată contextului.
Ceea ce până acum formam doar la nivel de învățământ mediu (profesie didactică primar) vom forma la nivel superior
Înființarea corpului de mentorat
Masterat didactic – va include 80% practică. Pentru a-l face atractiv – bursă lunară egală cu salariul mediu brut, salariul unui debutant, indiferent dacă aceștia au parcurs sau vor parcurge alt masterat
Procesul de licențiere în locul definitivatului
O dată la 5 ani – cadrele didactice vor trebui să obțină 15 credite transferabile
Centrul cu rol de coordonare pentru CCD-uri. Pentru a ajunge la noul parcurs de formare continuă, să avem acest centru național care să aibă expertiza să ajute CCD-urile și școlile
Program național care să abordeze direct problema analfabetismului funcțional
Salarizare progresivă având la bază salariul mediu brut pe economie
Curriculum la decizia elevului – cuvant mai mult de spus privind materiile opționale
Portofoliul educațional – instrument cheie, rol în orientarea pe filieră de liceu și către profesie/învățământ superior
Toate rutele liceale – șanse egale de acces în învățământ superior
Păstrăm posibilitatea ca după trei ani de liceu tehnologic să existe o certificare profesională de nivel 3, nivel 4 după patru ani.
Consorții duale – pot include și universități
Bursa de merit crește de la 200 la 450 de lei pe lună, bursele de excelență – 700 de lei, 1000 de lei. Cei cu performanță înaltă vor putea încheia 2 ani într-un an școlar
Sprijin structurat pentru elevii cu performanță înaltă
Evaluarea Națională – rămâne în formula de acum
Se introduce ideea de concurs de admitere la profilurile liceelor unde există concurență dovedită, dacă liceele doresc să scoate locuri la concurs. Liceele pot alege două probe în așa fel încât să poată selecta dedicat. Pentru 60% din locuri se poate da concurs, 40% – alocare computerizată, cu prioritate pentru elevii cu CES și cei de etnie romă
Bacalaureat: Se pliază pe fiecare profil. Două probe de competențe lingvistice (limbă străină) pentru a crește potențialul de angajare. Probă complementară pentru competențe de bază – notarea se va face pe sistem admis/respins
În sesiunile de vară-toamnă elevii vor avea mai puține sesiuni de examen. Mai multe probe vor putea fi date în timpul anului școlar
Ne propunem să simplificăm procesele de evaluare a școlilor, inspectoratele – reorganizate. ARACIP va avea și centre județene. Să se completeze mai puține hârtii de către conducerea școlilor
Reprezentanții elevilor sunt incluși în guvernanță la toate nivelurile
17% dintre elevii unei generații au abandonat școala înainte de absolvire. Rată de părăsire timpurie a școlii mai mare decât media UE. Trei din 10 elevi de clasa a 8-a se așteaptă să termine doar studiile gimnaziale. Segregarea afectează mai mult de jumătate dintre elevii de etnie romă
Investiții în cadrele didactice: încurajăm titularizarea în zone defavorizate. Primă de instalare neimpozabilă egală cu cinci salarii brute. Prin centrul național pentru educație incluzivă – mai multe resurse (consilieri etc.). Acest centru să coordoneze mult mai bine CJRAE/CMBRAE
Finanțare diferențiată pentru fiecare școală
15% din banii publici să meargă către învățământ. Procentul din PIB viza și fonduri de care statul nu dispune direct
Suplimentăm costul standard per elev cu 25% pentru elevii din consorții școlare/de învățământ dual, costul standard pentru unități din mediile defavorizate, cu 75% pentru preșcolari, cu 100% pentru școala din spital
Plata burselor elevilor se va realiza direct de la bugetul ME. Unde autoritățile publice locale pot suplimenta, să poată face acest lucru
E nevoie de zone în care, din start, să stabilim că e nevoie de regim preferențial de finanțare
Scalăm programul Învățare remedială, implicăm familiile, ONG-urile. Înființăm un program național de susținere a învățării limbii și literaturii române. Program dedicat (refugiați, copii care învață în altă limbă maternă, copii din diaspora)
Reformăm Școala din spital
Extindem programul A doua șansă și pentru nivelul liceal
Pentru elevii cu CES, legea propune o reformă amplă ce urmărește desegregarea. Patru niveluri de sprijin cu servicii adaptate
Abandonul școlar: Se înființează Programul național integrat pentru combaterea abandonului școlar – e corelat cu extinderea programului Masă sănătoasă; debirocratizarea burselor sociale; 10% din locurile de la liceu dedicate elevilor cu CES și celor de etnie romă
Masă Caldă – 450 de unități beneficiază de el în prezent, dorim să-l extindem pentru cel puțin un milion de copii de anul viitor; asigură o retenție școlară foarte bună; prin extindere, va facilita și programul Școală după școală
Am regândit sistemul de transport așa încât elevii să aibă asigurate sumele necesare; transportul rutier și naval – gratuit; metru și feroviar – alocare de la buget că tre ministerul transporturilor și de acolo la operatori; unde nu avem – versiunea cu sumă forfetară; pentru elevii unde putem asigura curse școlare – din sume defalcate se merge la bugetul local și se asigură transportul. Programe ample de achiziționare a autobuzelor școlare
Lecțiile pe care pandemia sau alte crize recente le-au adus: Nevoile de recuperare, de alfabetizare digitală, prioritizarea siguranței în școli, nevoia de sprijin psihologic inclusiv pentru prevenirea violenței în școli.
Digitalizare: Catalogul electronic și biblioteca virtuală – platforme naționale în cloud; Portofoliul educațional – format digital; din 2027-2028 se va sigura administrarea EN în format digital
Siguranța în școli: măsuri pentru investiții în infrastructură, inclusiv pentru risc seismic
Săptămâna protecției civile
Prevenirea și reducerea violenței în școli: proceduri de semnalare și intervenție, în colaborare cu alte instituții. Ne dorim să întărim CJRAE pentru competențe în domeniu; sprijin pentru cadrele didactice prin programe de formare, cursuri de educație parentală
Prevedere prin care elevii cercetați pentru violență să nu mai poată desfășura activități cu elevii
Legea învățământului superior:
Combaterea abandonului universitar devine prioritară
Se înființează Programul național de reducere a abandonului universitar. Practici de reînmatriculare mai facile. Sprijin în ceea ce privește transportul public
Studenții – reprezentare în toate comisiile consultative
Universitățile vor constitui legal mecanisme de aplicare a Codului studentului
Etică și integritate: Mecanisme clare de verificare a diplomelor. Nu ne mai dorim cazuri în care diplomele nu au trasabilitate. Am clarificat procedurile de alegeri și atribuțiile comisiilor consultative ale ministerului. Politicile de etică – va exista un cod cadru adoptat prin hotărâre de guvern. Vom avea o platformă unică de raportare pentru învățământul superior. Sunt introduse sancțiuni pentru neintroducerea datelor cu caracter public
Mandatelor rectorilor – durata de 5 ani, înnoită o singură dată.
Procedura pentru anularea titlurilor de doctor – una clară. Decizia CCR arată că titlul de doctor poate fi anulat doar dacă a intrat în circuitul civil și a produs consecințe juridice. Mai multă transparență și mai mult accent pe prevenție. Nu se mai poate renunța unilateral la titlul de doctor. Tezele vor deveni documente publice – disponibile pe o platformă publică.
Universitățile analizează în primă instanță suspiciunile. Dacă sunt suspiciuni cu privire la rezoluția Comisiei de Etică, Cnatdcu rezolvă contestațiile. Dacă acesta constată că a fost plagiat – traseu pentru cererea anulării în instanță
Sancțiuni posibile: retragerea acreditării, se poate merge până la retragerea autorizației de funcționare a universității
Atribuțiile CNATDCU: nu se desființează, rămâne garantul tezelor de doctorat. Își păstrează atribuțiile cu privire la abilitarea conducătorilor de doctorat. E instanța de apel în ceea ce privește comisiile de etică ale universităților
Se înființează Programul pentru internaționalizarea învățământului universitar – asocieri, micro-certificărilor, program de visiting professors
Programul include metodologie de sprijin pentru universităților care fac parte din rețelele universităților europene
Ruta completă de învățământ dual; e reînființat ciclul scurt – admitere pe bază de diplomă de bacalaureat
Program național pentru sprijinirea științelor exacte – penuria profesorilor începe să fie o problemă și la noi; program extins la nivel preuniversitar
Procedură de evaluare simplificată
Linie dedicată pentru cercetare – consorții universități cu institute de cercetare și companii; rectorii, când își prezintă raportul anual, vor face referiri și la activitatea de cercetare
După adoptare – elaborarea unui pachet amplu de legislație secundară
Finanțare: Linii de finanțare dedicate în PNRR – digitalizarea universităților, dotările în clase, învățământ dual, dotări laboratoare, achiziția de microbuze. Avem lansate apeluri de peste 1,5 miliarde de euro în acest moment, alte sute de milioane – apeluri ce vor fi lansate în perioada următoare
Proiectele vor fi publicate pe site după conferința de presă, 10 zile disponibile pentru consultări
Nu redeschidem dezbaterea publică, însă e clar că discuția pe legile educației nu s-a oprit niciodată
Aproximativ 8 martie – să înceapă procesul de avizare interministerială, urmând ca după adoptarea în guvern legile să meargă în Parlament
Sesiune întrebări și răspunsuri:
Evaluarea Națională va avea probe la lb. română, matematică și după caz lb. maternă. Noutate: potențialul concurs de concurs la liceu, dacă liceul vrea și există concurență demonstrată. 60% din locuri pot fi ocupate prin concurs pentru acele profiluri care au concurență demonstrată. Concursul de admitere – în aceeași zi. Se poate și mai puțin de 60%. Concursul de admitere – prima generație care ar da acest examen este cea care intră în clasa a 5-a în anul școlar următor 2023-2024, dacă legea e adoptată până acum
Liceele vor anunța cu un an înainte profilurile pentru care organizează examen
Bacalaureat: există proba de evaluare a competențelor lingvistice în limba română, după caz lb. maternă, examen scris Limba română (excepție profil filologic – dificultate mai mare)ș două probe de competențe lingvistice, probă practică de competențe digitale – certificare a competențelor pentru nivel european. Următoarele probe, in funcție de profil – E1 scris, E2 tot așa, proba F – competențe de bază complementară cu profilul, care are ca rezultat o calificare admis/respins – doar garanția noastră că absolvenții de liceu pot utiliza elemente de bază fie la matematică/științe. respectiv științe umane
Proba complementară – pentru a promova rezultatul de bacalaureat, trebuie rezultatul Admis. Vom vedea dacă această probă se poate repeta
În capitolul de curriculum, avem prevederi care vizează tematici obligatorii, inclusiv educația pentru sănătate, care va include noțiuni privind sănătatea reproducerii, care să fie adecvate vârstei și școlii
Scopul legilor – să nu mai ajungem în faza în care elevii nu promovează. Sancțiunile – sunt o discuție care trebuie să atingă toate elementele de context. Nu cred că putem identifica într-o școală profesorul care poartă o vină pentru rezultatele la examenele naționale
Păstrarea CJRAE/CMBRAE – ne dorim ca în fiecare școală să avem consilier, logoped, dar nu putem avea în timp scurt suficient personal pentru fiecare școală. Am ajuns la concluzia că acolo s-au format comunități de profesioniști care pot ajuta. Sunt situații în care consilierul e mai bine să fie din afara școlii. După ce vom avea suficient personal vom avea specialiști în fiecare școală, până atunci expertiza CJRAE/CMBRAE – valoroasă
Îmi doresc să asigurăm integritatea procesului de corectare/evaluare. Vom avea platformă digitalizată, până atunci eu sunt susținătoarea corecturii încrucișate. Partea de competențe – vom vedea ce se va preta la nivelul sistemului școlar
Admiterea la liceu: am auzit vocile potrivit cărora 90% locuri e prea mult. Am încercat o echilibrare. Există un studiu UE care vorbește despre sistemele de filtrare de la un ciclu la altul – retenție mai bună a elevilor unde există examene de selecție. Există provocări de echitate, dar pe acelea le abordăm prin alte programe. Încercăm să creștem șansele unui elev care doresc un profil. Există un studiu potrivit căruia abandonul e mult redus când există filtre serioase la admitere
În clasa a 8-a va exista o recomandare a consilierului privind ruta pentru care elevul are cea mai mare șansă de succes. Creșterea numărului de consilieri e o prioritate. Vizavi de studenți, există centre de orientare în carieră care vor fi ajutate să-și îndeplinească mai bine menirea
Evaluarea Națională e pentru toată lumea. Toți elevii dau examenul de EN. După aceea, dacă vor dori, pe profilele pe care va exista această ofertă, vor putea da și examen de admitere. Repartizarea computerizată – după aceste două etape.
Urmează o dezbatere parlamentară, voi fi în Parlament să apăr aceste forme. În momentul în care voi considera că legile nu mai răspund nevoilor sistemului, mă voi gândi la alte acțiuni.
CNATDCU este o comisie a ME, nu se subordonează nimănui, are un secretariat tehnic care e asigurat de o entitate din minister. E format dintr-o serie de specialiști, neavând aparat tehnic, au nevoie de secretariat și de un suport juridic. Ei au un rol în continuare de acordare a titlurilor de doctor – ei și în varianta actuală au acest rol.
Mandatele rectorilor: Legea nu retroactivează. Nu pot să fac o lege să se aplice și în urmă.
Avem diferite discuții vizavi de ce înseamnă evaluarea de performanță. Câtă vreme evaluările de la clasă nu sunt bine standardizate e foarte greu să raportezi performanța elevilor la rezultatele elevilor. Trebuie mai întâi un sistem coerent de evaluare la clasă. Sistemele de salarizare pe bază de performanță funcționează foarte greu în alte sisteme.
Întrebată dacă la în calcul demisia dacă nu vor trece legile așa cum dorește: Nu cred că atunci când e greu trebuie să dai înapoi. Voi face tot ce-mi stă în puteri ca legile să treacă prin parlament și să păstreze toate elementele pozitive. Am încredere că procesul legislativ va rezulta în adoptarea unor legi bune.
8 comments
Este, oare, atat de greu pt. jurnalistii romani sa inteleaga ca cuvantul “ministra” – utilizat cu deliciu pt a desemna o persoana de gen feminin care ocupa functia de ministru – nu exista (si nici nu trebuie sa existe) in limba romana ? Este cat se poate de corecta exprimarea “ministrul Ligia Deca” sau, ca sa satisfacem si cele mai eficiente gusturi, “doamna minstru Deca” ! De ce stalciti limba romana ? Exista, din pacate, multi romani mai mult inculti decat bine pregatiti din punct de vedere scolar care se exprima prin “doctoră” sau “doamna doctoră” cu referire la profesia medicala cand este vb de o femeie, dar jurnalistii – care au pretentii de pregatire speciala in domeniul comunicarii – nu pot fi tolerati cu asemenea greseli. Si totusi, iata, ele sunt tolerate chiar si in publicatii de prestigiu precum e cea de fata.
Bună ziua. Care este sursa dvs pentru afirmația de mai sus? A noastră este DOOM 3, al Academiei Române.
Sursa mea este traditia culta in folosirea termenului “ministru” si pt persoanele de sex feminin care ocupa aceasta functie, care este la fel de academica precum DOOM3 invocat de dvs…. ba chiar este mai academica decat acest dictionar – si decat orice alt dictionar – care in general NU este o sursa stiintifica de referinta (cum nu este nici-un dictionar, in general). Alta sursa a mea este felul cum suna – extrem de discordant si neplacut – cuvantul “ministra”, la fel cum suna si cuvantul “doctoră” folosit de multi semidocti pt a desemna o femeie-medic. Daca traditia culta a ales sa foloseasca, cu multe decenii in urma sintagma “doamna ministru” si nu “ministra”, care suna foarte bine romaneste, nu vad de ce as apela la DOOM3 pe care, marturisesc, nu l-am consultat niciodata si, in caz ca el sanctioneaza cu adevarat forma “ministră” in loc de “doamna ministru”, nu pot decat sa-l desconsider. Deoarece sunteti, presupun, jurnalist si gasiti mai usor “usi deschise” la diverse personalitati culturale, va propun sa cereti parerea doamnei viitor academician Rodica Zafiu in disputa despre “ministră” si, eventual, vorbim dupa aceea.
Ce se vrea cu aceste examene de admitere in licee? Sa inteleg ca subiectele vor fi elaborate in cardul liceelor astfel incat sa ne intoarcem la spaga mascata in meditatii facute cu profesorii care “conduc” aceste examene?
De ce trebuie “dublate” examenele de la evaluarea nationala?
Sa inteleg ca nu au loc “loazele” in liceele cu renume, de se vrea inca un examen ce se poate “maslui” usor pe plan local?
Oare nu au eliminat ponderea mediilor scolare din calculul mediei la evaluarea nationala tocmai pentru a obtine o repartizare neviciata de note “umflate” artificial?
Chiar se vrea “Romania Meditata” prin aceasta propunere de lege?
Nu exista alta cale de verificare si, prin ricoseu, de stimulare a nivelului de invatatura al elevilor decat examenele. Acesta este raspunsul la intrebarea “ce se vrea” cu examenele de admitere la licee: in plus “se vrea” popularea liceelor cu elevi bine pregatiti pt a continua studiile incepute in gimnaziu prin continuarea invatarii la liceu. Asa s-a procedat chiar si sub guvernare comunista dinainte de 1990… si a fost foarte bine ! Imediat ce ‘s-a renuntat” la vechiul sistem de admitere in liceu (si facultate) doar pe baza de examen (concurs) de admitere, lucrurile au inceput sa mearga tot mai prost in invatamantul romanesc. Vreti diplome care sa inspire respect si consideratie, sau din acelea ce n-au niciu-n corespondent in nivelul de pregatire al elevilor ?
Da, e corect, “loazele” nu au ce cauta in nici-un fel de licee, cu atat mai putin in cele de renume. Calitatea de “loaza” si-o asuma fiecare elev in parte, fiindca asa vrea el, fiindca nu e controlat de familie, fiindca are un spirit de fronda sociala exacerbat…si cate si mai cate explicatii pot fi date. In plus, bugetul de stat nu trebuie sa mai risipeasca fonduri insemnate pt “pregatirea” in licee a “loazeor”, fiindca asta inseamna risipa de resurse ce ar putea fi valorificate mai bine in alte domenii. Scoala exista pentru a merge sa inveti acolo, nu pentru a fi “loaza”, iar meditatiile, daca sunt necesare, pot exista in continuare, de ce nu.
De ce nu apare nicăieri în aceste legi un articol care sa se referea la pensionarea unui cadru didactic?Știm că această categorie e una specială și așa cum șoferii de autobuz se pot pensiona cu 9 ani mă ai devreme față de vârsta standard de pensionare,ar trebui ca și un profesor să poată să se pensioneze cu cel puțin 6 ani mai devreme față de vârsta standard de pensionare, fără penalizare,pentru că sunt mulți colegi care după 55 ani nu mai au același randament și chiar sunt in afara subiectului învățământ modern din ziua de azi.Bine ar fi că aceștia să aibă un cadrul legal prin care sa poată cere pensionarea.
Bun Bun! Dar cand luati masuri care sa ajute copilul?
Cand veti lua masuri necesare copilului?
Tot bagati creditele necesare pt profesori, pe care acestia le platesc din buzunarul lor amarat, si care sunt predate catre metodisti aproape analfabeti platiti, deseori
Dar: CE FACETI PENTRU COPII???