Ministerul Educației va modifica programa școlară, “pentru învățarea în sistem online”. “În curând vom ieși să spunem cum anume se va desfășura activitatea de predare-învățare și evaluare în sistem online. Asta înseamnă de fapt adaptarea programei. Există această posibilitate și am experimentat în primăvară această adaptare a programei pentru examenele naționale, când am modificat programa pentru examen”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, la emisiunea “Viitor cu Clasă” moderată de Roxana Hulpe la Știrile Pro TV.
În ceea ce privește olimpiadele, “în cadrul Ministerului Educației sa face o analiză. Sunt colegi profesori care consideră că este necesar să realizăm și activitățile acestea în sistem online, dacă nu putem să le organizăm ca până acum, însă sunt și colegi care spun că ar trebui să le anulăm. E o discuție în cadrul MEC pe această temă”, a precizat Anisie.
Întrebată cu privire la modul de organizare a tezelor școlare, în sistem online, ministrul Educației nu a precizat concret cum vor susține elevii aceste testări, dar a amintit că “în primăvară am luat decizia eliminării tezelor”.
Monica Anisie, cele mai importante declarații la Știrile Pro TV:
- La nivelul Ministerului Educației pregătim o strategie pentru digitalizare. Luni vom organiza o conferință de presă cu toate detaliile
- Cred că se poate să avem toate echipamentele [cele 250.000 de tablete – N.Red.] până în decembrie
- Pe toată perioada vacanței de vară am desfășurat programe de formare pentru profesori, au fost formați peste 90.000 de profesori pentru a preda în sistem online.
- În cadrul Ministerului Educației se lucrează la documente pentru adaptarea programei pentru învățarea în sistem online. Prin reperele metodologice pe care Ministerul le-a pus la dispoziție din prima zi de școală, am avut în vedere tocmai acest aspect: de a-i ajuta pe profesori să predea online, dacă va fi cazul
- În curând vom ieși să spunem cum anume se va desfășura activitatea de predare-învățare și evaluare în sistem online. Asta înseamnă, de fapt, adaptarea programei. Există această posibilitate și am experimentat în primăvară această adaptare a programei pentru examenele naționale, când am modificat programa pentru examen.
- Trebuie să luăm lucrurile etapă cu etapă și să vedem ce se întâmplă. Ne adaptăm și încercăm să facem lucrurile în așa fel încât să avem succesul din vară, când am putut să susținem examenele din vară. Nu am organizat numai o singură etapă, cum era până acum, ci am avut câte 2 etape pentru fiecare examen pentru a da șanse egale fiecărui copil
- La momentul acesta, suntem în etapa suspendarii cursurilor pentru 14 zile, daca intrăm în scenariul roșu. Avem 2.500 de unități de învățământ în scenariul roșu, dar peste 10.000 în scenariul verde, acolo unde copiii merg la școală
- Trebuie să ne gândim că vom finaliza anul școlar cu bine, respectând și competențele pe care trebuie să le formăm copiilor în această perioadă, dar trebuie să ne gândim și la faptul că trebuie să avem grijă de sănătatea și siguranța copiilor și a cadrelor didactice
- În primăvară, am luat decizia eliminării tezelor.
- În cadrul Ministerului Educației sa face o analiză cu privire la olimpiade. Sunt colegi profesori care consideră că este necesar să realizăm și activitățile acestea în sistem online, dacă nu putem să le organizăm ca până acum, însă sunt și colegi care spun că ar trebui să le anulăm. E o discuție în cadrul MEC pe această temă
- Acoilo unde nu se poate efectua inspecția în spațiul unității de învățământ, există posibilitatea desfășurării în sistem online, pentru că ne dorim o activitate didactică de calitate.
- Au fost și cazuri în care profesorii au refuzat inițial să desfășoară cursurile în sistem online, dar la nivelul unităților de învățământ au existat discuții cu acești profesori și acolo unde au refuzat în continuare, au fost schimbați
- Despre Biblioteca Școlară Virtuală: Deja ne aflăm la momentul la care s-au evaluat ofertele, pentru că au fost contestații. Pe baza hotărârii CNSC, termenul limită este 18 noiembrie. Până pe 18 noiembrie trebuie să facem lucrul acesta.
- Și platforma de e-learning se află acum în evaluare. La pachet se află acest lucru.
- Vor fi în format electronic. La momentul acesta, Ministerul Educației a pus pe site toate manualele până la clasa a VIII-a, în format electronic și în format .PDF, pe manuale.edu.ro [manualele sunt pe această platformă din 2014, anul acesta noutatea reprezentând-o încărcarea manualelor pentru clasa a VIII-a – N.Red.]
- Încă achiziția de tablete nu este finalizată. Mai avem 2 loturi pentru care acum se licitează. Am prevăzut pentru Municipiul București și pentru județe necesarul pe care l-am primit de la școli, pentru că noi am întrebat câți copii nu au niciun dispozitiv electronic propriu
- Au ajuns 26.000 de tablete la momentul acesta, din cele 250.000
- La București, în data de 25 septembrie am transmis aceste tablete solicitate de Inspectoratul Școlar al Capitalei. Am aflat, să spunem chiar întâmplător, că aceste tablete nu au fost distribuite. Am solicitat prefectului o întâlnire pentru a ne pregăti în cazul în care intrăm în scenariul roșu. La acea întâlnire la care au participat și inspectorii de sector am aflat că aceste tablete nu au fost distribuite. Atunci am luat legătura cu inspectorul general, acesta mi-a recunoscut că au ajuns tabletele, dar nu a avut timpul necesar pentru a le distribui.
- Am mers personal, am deblocat situația și tabletele au fost distribuite. Ele au mers la acei copii care au solicitat în aprilie un dispozitiv
- Au apărut alte cereri și cred că este chiar normal să mai apară cereri și cred că atunci nu s-au gândit nici directorii, nici inspectorii, că ar fi trebuit un necesar mai mare.
- Bineînțeles că vor primi și ceilalți copii care au nevoie de acest echipament. Prin OUG au fost alocați bani din fonduri europene pentru a putea fi achiziționat echipament de către scoli sau de scoli in parteneriat cu inspectorate sau cu autoritati publice loicale. Au fost și autorități publice care s-au mobilizat și au cumpărat nu numai pentru copii, dar și pentru școli, laptopuri și camere web
- Am solicitat la nivelul ISMB să se facă un nou necesar, pentru a acoperi nevoia
17 comments
CRedeam ca Dancila este limita maxima a prostiei
M-am inselat
Luati decizii mai repede. Se termina semestrul in curand. In conditiile in care se modifica programa pentru disciplinele de bacalaureat banuiesc faptul ca ce s-a scos in primavara la clasa a X-a si ce se scoate acum in clasa a XI-a ramane scos din programa de bac in momentul sustinerii acestuia la sfarsitul clasei a XII-a. Similar pentru elevii din clasele a IX-a si a X-a.
Vom face, vom drege…ce atâta grabă, doamna ministru? Lasă, că trece el și covidu’ ăsta! E ca și cum ar trebui să deszăpezim, când, de fapt, putem aștepta să vină primăvara și să se topească zăpada. Bineînțeles, firmele de deszăpezire să își primească banii, iar ministerul învățământului să cheltuiască niște miliarde anapoda. Altfel, lucrurile se rezolvă de la sine, pe cale naturală.
Inacceptabil eliminarea olimpiadelor. Inacceptabil transformarea lor in sistem online.
Atata vreme cat avem resurse ca sa facem alegeri, ar trebui cautate variante si pentru a-i stimula pe copiii. Pana la urma, ei desi sunt cel mai putin expusi la virus, sufera cel mai mult.
In regula, dar DOAR pentru liceu, unde chiar contează.
Sunt perfect de acord cu dvs. Doar pentru,, cei de mai sus”se găsesc oportunități, doar pentru ceilalți – multe sunt inaccesibile, imposibile etc. Păcat! :((
Molusca de pepsiglas recidiveaza “prin repetitie”! Idei putine si fixe! Ce evaluare? Ce note? Diploma de absolvire a doua facultati, 3 masterate si 7 docotrate! Si pepsiglasu-i gata!
As avea o propunere pentru desfășurarea orelor online : temele pentru acasă, verificarea lor și feed-back-ul acordat elevilor să fie exclus din sistemul online. Se pot face aproape pe toate platformele cu care lucrăm, copiii pot trimite temele, profesorul le poate verifica în cursul zilei și trimite feed-back tot pe platformă.
În felul acesta păstrăm timpul pentru predare și exerciții explicative în clasă, scurtand perioada de expunere, dar nicidecum perioada de lucru.
Luati decizii mai repede. Se termina semestrul in curand. In conditiile in care se modifica programa pentru disciplinele de bacalaureat banuiesc faptul ca ce s-a scos in primavara la clasa a X-a si ce se scoate acum in clasa a XI-a ramane scos din programa de bac in momentul sustinerii acestuia la sfarsitul clasei a XII-a. Similar pentru elevii din clasele a IX-a si a X-a.
Doamna ministru, îmi este rușine când ieșiți în public. Aveți un talent aparte de a verbaliza prostia în stare pura. Poate reușiți sa elaborat un ghid de predare-evaluare pentru școală online pana pe 18 iunie 2021. Succes!!!
Rusinie doamna!
Rusine Monica Anisei!
Vei fi judecata aspru in curand de ” apropiatii” de ceea ce faci.
Jale ai creat in Romania, Jarle
Mare ai facut in educatie, cultura si sport si nu numai…( toate sectoarele economice si politice sunt afectate).
Cand vom mai face si analiza aceasta?
La Pastele cailor?
Cat de tampit sa fii sa nu ai un astfel de scenariu pregatit?
Era atat de greu de intuit ca dupa ce se vor fi repezit la mare sa se imbaieze vor veni repede sa faca scoala fata in fata si …se vor trezi bolnavi?
Chiar nu reuseste nimeni din institutia aceasta sa inteleaga ce se intampla?
Ei nu sunt in stare sa propuna o procedura de evaluare ca sa poata sa dea niste note elevilor si le arde de Olimpiade?
Si tot asa vor fi intrebati parintii daca sunt de acord cu notele de la concurs?
Apareau la Iasi sau in alte centre “traditionale” si “bine organizate” zeci de note maxime si un autobuz de calificati si in vremuri non pandemice, dar acum! Va imaginati ce haiducie va fi?
Cine are incredere si timp sa isi piarda in astfel de incercari amatoricesti?
Google forms…
va ajunge, desigur, și în casele fără electricitate, cum a ,,ajuns” și teleșcoala….
E incredibil!
Vom anunța, vom face, vom disemina…
După 8 luni aceași placă.
Chiar e nevoie cat mai repede de alegeri.
Poate doar asta îi va trezi.
Aham! “Deci” in afara de cei 90.000😂😂 care s-au hiperperfectionat asta-vara😂😂 si care trebuie sa stie cum devin lucrurile (adica li s-a dat un buton mobil de switch s-o coteasca instant din fizic in online), restul asteapta ordonati, incolonati sa “iesiti” voi sa dati lumina. Pana atunci bajbaie prin intunericul programelor si improvizeaza mai ceva ca la stand-up comedy…
Si oare doamna profesor de limba romana in ce categorie se incadreaza? S-o fi autoperfectionat asta-vara (din nou🤣😂) sau se asteapta pe sine “sa iasa” ca sa faca online cum trebuie (iarasi🤣😂) la magnificul liceu bucurestean? Acestea-s intrebarile.
Va anunța…după terminarea anului școlar :))
Sau dupa ce trece pandemia:)))))) Sa predam mai putine minute in online DECI, dar pe aceeasi programa. Si cand sa reusim sa predam materia? La Sfantu-Asteapta???