BREAKING Luni, toate școlile din România vor putea să funcționeze cu prezență fizică, a anunțat Sorin Cîmpeanu / Clasele care au 3 cazuri pe o perioadă de 7 zile consecutive se închid și elevii trec la școală online – VIDEO

Foto: captură - live Ministerul Educației - România / Facebook.com

Toate școlile din România vor putea să funcționeze cu prezență fizică de luni, însă clasele care au trei cazuri de infectare cu noul coronavirus pe o perioadă de șapte zile consecutive trec în sistem online, a anunțat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la conferința comună de vineri cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Tema conferinței este prezentarea noului ordin comun al celor două ministere privind siguranţa sanitară în mediul şcolar.
Principalele declarații:

Sorin Cîmpeanu: Schimbări importante: ne-am decuplat atât de rata de incidență a infectărilor cat și de rata de vaccinare a personalului din învățământ. Parametrul rata de vaccinare a personalului din învățământ, introdus în data de 5 noiembrie 2021, consider că a fost o motivație puternică pentru ca în prezent personalul din învățământ să fie cea mai numeroasă, în valoare absolută, categorie socio-profesională vaccinată mult peste 70 la sută.

În prezent, dată fiind specificitatea variantei [de Covid-19] Omicron, s-a propus și s-a analizat în profunzime aplicarea unui prag pentru gradul de încărcare al mediului spitalicesc. Pragul este de 75 la sută, un prag care nu este atins în niciunul dintre județele României în prezent. Deci, din perspectiva educației, luni, toate școlile din România vor putea să funcționeze cu prezență fizică.

Cea de-a doua schimbare este suspendarea activității cu prezență fizică în fiecare clasă din școală sau în fiecare grupă din grădiniță atunci când sunt trei cazuri de infectare în șapte zile consecutive. Se păstrează regula intrării în online a întregii școli, atunci când cel puțin jumătate din numărul de clase au activitatea fizică suspendată.

Suspendarea activității fizice în clasă se face prin decizia Consiliului de Administrație al școlii. Suspendarea activității fizice a întregii școli se face prin decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Regulile se aplică unitar la nivelul fiecărui județ, cu excepția regiunii București-Ilfov care, din cauza specificității, vor fi tratate împreună. Analiza se va face în ansamblu București – Ilfov.

Toate școlile și grădinițele dintr-un județ trec în [sistem] online atunci când situația se va agrava, dacă se va agrava, în acel județ.

Aceste schimbări majore fac posibilă derularea procesului educațional în condiții maxime de siguranță sanitară, maxime într-un context dat care este complicat. Modelul, să știți, nu este original românesc, a fost adoptat și în alte țări, spre exemplu Franța: până săptămâna trecută a funcționat pe aceleași reguli.

Precizez că noul protocol sanitar din Franța prevede că și la depășirea [numărului de] trei cazuri, clasa își continuă activitatea cu prezență fizică, iar cei care sunt infectați se izolează cu aceleași perioade de timp pe care le-am aprobat și noi.

Alexandru Rafila: Noi am încercat să ajutăm Ministerul Educației să poată să ia o decizie echilibrată în ceea ce privește funcționarea școlilor. Ne dorim, așa știu cel puțin din tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, să menținem școlile deschise, nu cu orice preț, ci trebuie să adaptăm modul în care deschidem școlile sau le menținem deschise în funcție de evoluția epidemiologică dar și de particularitățile noi ale tulpinii Omicron, care au schimbat tablouri -dacă vă uitați ce se întâmplă și în România și în alte țări – față de trecut.

Numărul de internați pe zi este de 2,5 la sută din totalul cazurilor. Vedeți că această infecție se transmite și către persoanele vaccinate, chiar dacă într-o formă ușoară sau mult mai ușoară decât în cazul celor nevaccinate și trebuie să înțelegem că sănătatea acestei generații de copii, mă refer la dezvoltarea lor fizică și psihică, depinde de funcționarea școlilor.

Situația de astăzi variază în funcție de gradul de ocupare al paturilor: Suceava – 34 la sută, în județul Cluj – 28 la sută, pentru București și Ilfov – 16 la sută, iar la nivel național 16 la sută este gradul mediu de ocupare al paturilor destinate bolnavilor de Covid. Un total de 25.000 de paturi, inclusiv paturile ATI.

De ce 75 la sută? Pentru că a fost o evaluare a colegilor din zona de Sănătate publică și de asistență medicală, care consideră că atingerea acestui prag trebuie să ducă la luarea unei măsuri care să reducă transmisibilitatea brusc și, atunci, vom solicita această decizie de închidere a școlii pentru un interval de timp care să ducă la scăderea până la 70 la sută. Este important să fie o diferență sensibilă atunci când se redeschide școală, [ca] să nu fie situația ‘săptămâna viitoare s-au închis din nou’. Este bine să fie continuitate pentru procesul de învățământ.

De ce trei cazuri într-o clasă? Pentru că aceasta este definiția focarului epidemiologic pentru orice boală transmisibilă, și pentru pojar, rujeolă, și pentru oreion și bineînțeles și pentru această boală folosind un etalon care este cunoscut de toți epidemiologii.

De ce șapte zile? Pentru că aceasta este perioada de incubație, de exemplu un copil se îmbolnăvește în ziua unu și atunci perioada de incubație în care ar mai putea să apară cazuri să fie – în general este mai scurtă, mai ales la tulpina Omicron – de șapte zile.

Dacă se întâmplă suspendarea activității în jumătate din clasele dintr-o școală, atunci toată școala intră online. Cam astea sunt elementele pe care le-am avut în vedere și care cred că vor face posibile două lucruri: sustenabilitatea procesului de învățământ și, cum spuneam, nu este vorba doar de procesul de învățământ, ci de modul în care se vor dezvolta copiii acestor generații care au fost vitregiți și afectați foarte serios în ultimii doi ani de ceea ce se întâmplă.

Cîmpeanu: Ziua de referință va fi ziua de joi a fiecărei săptămâni pentru scenariul de săptămâna următoare, iar din perspectiva educației vă pot spune că săptămână nu se va fragmenta, se va lucra pe prezență fizică toată săptămâna sau, dacă se va ajunge în situația în care din cauza depășirii gradului de 75 la sută a paturilor, se va trece în online, acel online va fi pentru toată săptămâna. Și noi am susținut că, dacă am fi păstrat 75 la sută la intrarea în online și 75 la sută la ieșirea din online, am fi ajuns exact în situația precizată de domnul ministru: ne-am fi jucat cu școala închis-deschis, ceea ce este inadmisibil.

Întrebări și răspunsuri:

În câte săptămâni vom ajunge la scenariul online?

Rafila: “Nu pot să vă spun acest lucru, dar întrebarea completă a dumneavoastră ar fi fost ‘în care județ?’. Vedeți că sunt diferențe mari, de exemplu în București avem 16 la sută, iar în Suceava 34 la sută. Schimbarea ar putea fi influențată de gradul de vaccinare în județul respectiv, nu știu dacă este o coincidență sau nu, dar jud. Suceava are cea mai mică acoperire vaccinală din țară, și are în același timp și cel mai mare grad de ocupare al paturilor din spital. În mod evident, evoluțiile diferă de la județ la județ, întrebarea la care vreau să răspund, fără să fie pusă încă, se referă la și închiderea școlilor într-o localitate. Nu putem să lucrăm cu localități, lucrăm cu județe pentru că nu putem să raportăm populația dintr-o localitate, pentru că nu are asistență medicală ca să pot să fac calculul acesta localitate cu localitate. Mai ales București și Ilfov care sunt o aglomerație urbană, majoritatea celor care locuiesc în Ilfov lucrează în București, deci e clar că această entitate trebuie reglementată și măsurată unitar”. (…)

Elevii vor mai fi testați? Acasă, la școală?

Cîmpeanu: “În primele săptămâni de testare au fost distribuite spre administrare 13 milioane de teste, din care 111 au fost confirmate ulterior prin teste PCR. Săptămâna trecută, când au funcționat cu prezență fizică doar elevii de gimnaziu și liceu, au fost distribuite doar 1,5 milioane, de aproape 10 ori mai puțin și totuși numărul de cazuri confirmate a fost mult mai mare decât cazurile confirmate la administrarea a 13 milioane. Asta arată că elevii, părinții, profesorii au început să se obișnuiască cu administrarea acestor teste care au fost solicitate de multe luni de zile.

Din păcate, din cauza acelor contestații care au blocat achiziția, nu am avut aceste teste. Am primit asigurări că în două – trei săptămâni maximum va fi deblocată procedura de achiziție, cu siguranță pentru că următorul lot va putea fi contractat, voe ajunge cu testele non-invazive pe bază de salivă în școli și ele se vor administra. Însă ce am asumat este următorul lucru: pentru a consolida relevanța acestor teste, cel puțin pentru elevii de vârstă mai mare, cel puțin gimnaziu și liceu, acestea ar putea fi auto-administrate de către fiecare elev în școală, sub supravegherea cadrului didactic. Care nu se implică în administrarea testului, dar care poate gestiona, centraliza rezultatele acestor teste.

Cu precizarea făcută deja de către domnul ministru [Rafila] că, în lege, testarea nu este obligatorie; dacă nu este obligatorie, acei elevi care din păcate nu au înțeles și nu vor înțelege importanța testării, nu vor avea accesul interzis la educație, aceia care nu doresc, care refuză testarea.

Din perspectiva ‘intru în haina cadrului didactic’ este oarecum frustrant să ai o clasă cu 30 de elevi în care 10 – 12 elevi spun ‘noi nu vrem’. Atunci măcar cunoaștem situația reală și nu mai distribuim tuturor teste pentru administrarea acasă. Dar asta necesită sprijin și înțelegere pentru colegii cadre didactice”.

Știrea inițială:

Amintim că, joi seară, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat o hotărâre privind modificarea condițiilor de desfășurare a activității în unitățile de învățământ, prin care se anunță faptul că toate școlile care funcționează pe raza județelor ale căror spitale au peste 75% din paturile destinate îngrijirii bolnavilor de COVID-19 ocupate vor trece la predarea exclusiv online.

Scenariile anunțate joi de CNSU:

Scenariul 1: Prezență fizică – rata de ocupare la nivel județean a paturilor COVID e cel mult 75%

Scenariul 2: Școală online – rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital COVID-19 e peste 75%;

Decizia CNSU mai menționează “suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru o perioadă de 10 zile la nivelul unităților de învățământ preuniversitar/conexe, la apariția a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal”.

Ministrul a mai anunțat, joi seară, că a fost eliminat pragul de vaccinare de 60% stabilit pentru personalul unităților de învățământ.

Și tot joi seară, la B1 TV, a precizat că “suspendarea activității din întreaga școală la apariția suspendării unui număr de clase de cel puțin jumătate din numărul total de clase se păstrează și se va suspenda activitatea în întreaga școală”. Despre cele 3 cazuri într-o clasă, el a spus: “Cele trei cazuri probabil că în șapte zile consecutive, dacă apar trei cazuri, cinci sau șapte zile, o să vedem în ordinul de ministru de mâine”, a explicat ministrul.

În prima parte a săptămânii, ministrul a spus, la Digi 24, că printr-un nou ordin de ministru vor fi permise “doar testele confirmate prin PCR”.

Exit mobile version