Guvernul rămâne pe loc, cu Nicolae Ciucă premier, fără să mai aibă loc rocada guvernamentală plănuită, conform anunțului făcut vineri dimineața de prim-ministrul Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și vicepremierul Kelemen Hunor, de la Palatul Victoria. Acesta din urmă a anunțat că „problemele din sistemul din învățământ sunt cunoscute pentru guvern și coaliție, pot fi rezolvate și rezolvarea trebuie să fie una etapizată.”
Cei trei au vorbit despre un calendar de negocieri cu sindicatele, „un calendar scurt”, prin care solicitările să fie rezolvate. Premierul Ciucă a spus că „aceste soluții nu se pot rezolva printr-o singură decizie, sunt probleme care s-au acumulat în 30 de ani”.
Amânarea rotativei guvernamentale a fost anunțată de ieri, de Klaus Iohannis.
Reamintim că, joi seara, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că „Nu suntem la piață și, ca atare, nu operăm cu oferte, nici măcar la mall“, despre noile solicitări ale sindicatelor, în timp ce anunța că Executivul va aproba ceea ce le-a oferit acum două zile și profesorii au refuzat: bani de cărți și prime, în loc de majorări ale salariilor.
Cele mai importante declarații:
Nicolae Ciucă: Doamnelor şi domnilor, dragi români, am preluat mandatul de prim-ministru într-o perioadă care era similară cu cea de acum, în care nu erau problemele rezolvate şi am putut atunci să găsim soluții pentru ceea ce a însemnat criza sanitară, criza din energie, a urmat apoi conflictul din Ucraina, toate consecințele crizei economice, inflația și împreună coaliția de guvernare, împreună cu dumneavoastră toți, am reușit să depășim aceste crize succesive și suprapuse. Am trecut, de asemenea, prin toate acestea, asumându-ne cu responsabilitate și identificând soluții împreună cu dumneavoastră pentru toate aceste probleme. Nu aș vrea să le repet acum, pentru că le cunoașteți cu toții foarte bine.
Guvernul pe care îl conduc, și este un guvern care are o susținere politică, o susținere parlamentară consolidată – suntem aici în fața dumneavoastră împreună cu președintele Partidului Social Democrat, împreună cu domnul Kelemen Hunor, președintele UDMR. Am căzut cu toții de acord că singura șansă pentru noi să putem să depășim toate aceste probleme este să realizăm o coaliție politică stabilă, ceea ce am și realizat. Putem să afirmăm că prin această stabilitate politică am putut să gestionăm și criza energetică, am putut să asigurăm și consecințele războiului din Ucraina, am putut să gestionăm și efectele inflației și cu toții am putut să constatăm că, începând de anul acesta, inflația a început să scadă și există premise ca până la sfârșitul anului să avem o scădere a inflației sub două cifre și consider că toate aceste măsuri ne-au asigurat și creșterea economică, România fiind țara din Europa care a avut a treia cea mai mare creștere economică atât anul trecut, cât și în primul trimestru din anul acesta.
Am considerat că măsurile noastre trebuie să fie îndreptate pentru a face în așa fel încât cetățenii să nu resimtă toate aceste consecințe și să putem să trecem mai ușor peste ele. Am considerat că prin investiții putem să asigurăm creșterea economică, iar anul trecut absorbția de fonduri europene și valoarea investițiilor străine directe a fost de aproximativ 22 de miliarde de euro, ceea ce este un record pentru țara noastră.
Am stabilit, de asemenea, la nivel politic, că la jumătatea perioadei din momentul în care am decis să înființăm această coaliție, până la alegerile de anul viitor, adică la un an şi jumătate din noiembrie 2021 până acum, trebuie să facem în așa fel încât să continuăm să asigurăm coerența stabilității politice, coerența politicilor guvernamentale și la jumătatea acestei perioade să-mi depun mandatul și în felul acesta el să fie preluat de către domnul președinte Marcel Ciolacu.
Astăzi ar fi trebuit să îmi depun mandatul în condiții în care situația se menținea la un anumit echilibru. Ținând cont de faptul că așa cum până acum, împreună cu dumneavoastră am găsit soluții, așa cum până acum nu am dat înapoi în fața responsabilității, după discuțiile pe care le-am avut la nivelul coaliției și aseară și în această dimineață, am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din învățământ, am decis să menținem acest dialog astfel încât să găsim soluții pentru problemele îndreptățite ale cadrelor didactice și să facem în așa fel încât, pe baza înțelegerii și rațiunii, împreună cu dumnealor, să găsim soluții, doar că aceste soluții nu se pot rezolva printr-o singură decizie. Sunt probleme care au fost acumulate în timp, în peste 30 de ani.
Ceea ce am făcut pentru învățământ, așa cum am declarat și ieri la Cluj, a fost să demonstrăm că în acest an și jumătate această coaliție și-a asumat dezvoltarea și modernizarea sistemului de educație. Am alocat în acest sens sume considerabile față de ceea ce au însemnat până nu demult doar vorbe. Din 2022 până astăzi au fost alocate educației suplimentar 8 miliarde de lei de la bugetul de stat.
Am asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență alocarea a 3,6 miliarde de euro tocmai în tot ceea ce înseamnă modernizarea și reforma sistemului de învățământ, a tot ceea ce înseamnă suportul tehnic și, desigur, pregătirea și specializarea cadrelor didactice. Suntem, de asemenea, conștienți de nevoia de a ridica nivelul de salarizare a cadrelor didactice nu doar la nivelul așteptărilor dumnealor, ci la nivelul de recunoaștere pentru ceea ce înseamnă haina de profesor, de cadru didactic în România. Este foarte clar că ne dorim cu toții ca viitorul acestei țări să poată să aibă predictibilitate. Viitorul ține de educația copiilor noștri, de nivelul, de standardul de educație al copiilor noștri. Ori toate acestea se fac nu doar prin alocarea de resurse, ci toate acestea se fac prin asigurarea unui cadru cât mai bine așezat și cât mai complex în ceea ce privește atât dotarea tehnică a sistemului de învățământ, cât și pregătirea și specializarea tuturor cadrelor didactice, precum și printr-un nivel de salarizare. Doar că, în acest moment, încă o dată, făcând apel la rațiunea tuturor cadrelor didactice, nu ne putem asuma ca printr-o măsură unidirecțională să dezechilibrăm întreg sistemul și întreg bugetul de stat.
Revenind la ceea ce avem de făcut în viitor, în viitorul pe termen scurt, adică în zilele următoare, vom continua să menținem dialogul cu sindicatele, vom continua să discutăm cu dumnealor, le-am pus în față toate datele cât se poate de onest și de real și sperăm ca, în final, pe măsura încrederii pe care suntem convinși că o vom dobândi, până la urmă, în urma acestui dialog, să ajungem la o concluzie, la o soluție pentru protestul pe care dumnealor l-au declanșat.
Cred, de asemenea, că este foarte important să menționăm că măsurile pe care le-am luat şi le-am prezentat dumnealor în acest moment nu fac nimic altceva sau nu au fost îndreptate în altă direcție decât în aceea de a le demonstra că tot ceea ce spunem ne asumăm. De altfel, pe întreaga perioadă de guvernare nu am zis nimic sau nu ne-am angajat la nimic, dacă nu am finalizat. Tot ce ceea ce am zis, împreună cu dumneavoastră, încă o dată, și recunosc și subliniez acest lucru, am avut un dialog deschis cu întreg mediu asociativ, cu sectorul de business, cu toți cei care au venit și au vrut să își prezinte atât problemele, cât și soluțiile și ne-au fost de mare ajutor, pentru că am putut să venim și să adaptăm atât măsurile de ordin legislativ, cât și cele de ordin administrativ la realitate, la ceea ce oamenii vin să ne sesizeze că trebuie să rezolvăm.
Același lucru îl vom face și în continuare, în dialogul pe care-l vom avea cu societatea civilă, cu sindicatele, în mod deosebit cu cele din învățământ, şi le-am prezentat cât se poate de clar că în programul de guvernare, în măsurile pe care le-am luat, în pachetul de legi, educația rămâne pentru noi toți o prioritate. Educația și sănătatea sunt domeniile prioritare fie pentru guvernul acesta, fie pentru oricare guvern care își va asuma responsabilitatea și sunt chestiuni cât se poate de sincere și de oneste. Nu am făcut niciun fel de mențiune despre ceva anume, care, într-un final, să nu fi fost rezolvat, să nu fi fost soluționat în.
În atare condiții, așa cum am menționat mai devreme, am avut discuții până aseară târziu, ne-am revăzut în această dimineață și am convenit ca până la soluționarea acestor probleme să nu îmi depun mandatul și să îmi asum în continuare responsabilitatea funcției de premier. În felul acesta, sper să fie create condițiile astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să putem să punem în aplicare planul de rocadă la nivelul coaliției.
Marcel Ciolacu: Domnule prim-ministru, domnule președinte, de fapt și de drept, această guvernare nu este doar despre stabilitate, este și despre, așa cum spuneați dumneavoastră despre asumare. Eu am spus încă de săptămâna trecută, înaintea discuțiilor politice, trebuie să ne asumăm împreună rezolvarea problemelor majore din societate, mai ales că o grevă generală presupune și o încărcătură emoțională deosebită, mai ales că vorbim de greva generală a profesorilor. Învățământul reprezintă unul dintre stâlpii societății, care privește atât prezentul, cât și viitor. Consider că decizia luată de noi trei, co-președinții acestei coaliții, este o decizie corectă, este o decizie pe care ne-o asumăm împreună. Împreună să continuăm – eu, din calitatea de președinte al Camerei Deputaților, reprezentând Legislativul, dumneavoastră în calitate de prim-ministru, reprezentând Executivul – să soluționăm cât mai rapid această problemă categoric legitimă, venită din partea profesorilor, dar trebuie să avem totuși și echilibrul de a găsi momentele cele mai prielnice și împreună ne-am asumat faptul că în programul de guvernare prioritatea numărul unu sunt profesorii și sistemul de sănătate.
Avem convenit un calendar împreună cu liderii din învățământ și încă o dată este un calendar foarte scurt, un calendar pe care ni l-am asumat împreună. Repet, cred că este decizia corectă ca să nu intrăm în discuții politice până nu rezolvăm această grevă a profesorilor, urmând pe urmă să găsim tot împreună calendarul cel mai bun pentru a se face rotația.
Kelemen Hunor: Bună dimineața, domnilor președinți! În momentul în care noi am format această coaliție acum un an şi jumătate, știam că trecem printr-o perioadă foarte dificilă, ne-am asumat împreună această responsabilitate, spunând că trebuie să existe o predictibilitate. În continuare sunt convins că e nevoie de predictibilitate, e nevoie de responsabilitate și e nevoie de a întări încrederea în societate. Există emoții în societate, cunoaștem problemele societății și ne-am asumat să le rezolvăm.
În această perioadă, de când suntem la guvernare, am avut sigur, între ghilimele spun, dar dumneavoastră veți înțelege exact ce vreau să spun, multe incendii. Cu o mână am stins incendiile, cu mâna cealaltă am construit, fiindcă acesta este rostul guvernării: să guvernăm pentru oameni, pentru societate și asta am făcut, asta vom face și în continuare. Problemele din sistemul de învățământ sunt cunoscute pentru Guvern și pentru această coaliție, pot fi rezolvate, rezolvarea este în mâna Guvernului, în mâna Parlamentului, și rezolvarea trebuie să fie una etapizată.
Dar da, avem nevoie de învățământ de calitate, cum avem nevoie de servicii de calitate, servicii publice de calitate pentru fiecare om, pentru fiecare comunitate și vom reuși să le rezolvăm, așa cum am reușit și până acuma, din 2020, și apoi din 2021. Aseară am decis împreună, așa cum au zis și colegii mei, să continuăm în această formulă cu Nicolae Ciucă premier și să dăm răspuns exact așa cum dorește societatea și așa cum ne-am asumat în programul de guvernare. De aceea, eu sunt în continuare optimist, am încredere în forțele noastre și am încredere în oameni că știu că trecem printr-o perioadă grea, dar, în același timp, avem o șansă uriașă.
România în acest deceniu poate să traverseze și va traversa un drum, la capătul drumului vom avea o societate mult mai bine dezvoltată, cu servicii publice bune, cu instituții stabile, cu instituții care răspund la nevoile oamenilor și această responsabilitate nu o vom plasa în altă parte decât în această formulă, pe care noi împreună ne-am asumat-o.
Reamintim că de luni, 22 mai, este grevă generală în școli.