Acțiunile remediale sunt necesare pentru elevi, “nu numai pentru cei care susțin examenele naționale” și “am fost de acord că este de recuperat”, a declarat ministrul Educației. “Recuperarea se va face doar prin devotamentul fiecărui cadru didactic”, a anunțat Cîmpeanu în cadrul unei declarații de presă susținute după ce s-a întâlnit cu sindicatele din învățământ, cu asociațiile de studenți, elevi și părinți. Este prima dată când ministrul lasă de înțeles că profesorii nu vor fi plătiți pentru orele remediale pe care le solicită.
De remarcat că Ministerul Educației nu a putut transmite online declarația de presă a ministrului, pe care a anunțat-o încă din cursul dimineții, deși întreaga școală își desfășoară cursurile exclusiv online.
Tot în discuția cu cele 3 federații sindicale din învățământ, “s-a reiterat dorința de deschidere a semestrului II în 8 februarie, sub rezerva evoluției epidemiologice”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu, cele mai importante declarații:
- Măsurile agreate cu cele 3 federații sindicale: s-a reiterat dorința de deschidere a semestrului II în 8 februarie, sub rezerva evolutiei epidemiologice, intelegandu-se importanta protectiei starii de sanatate a profesorilor si elevilor, a diminuarii riscurilor, dar si a necesitatii organizării unor actiuni remediale.
- Elaborarea unei tematici de examen corelată cu ce s-a predat și asimilat de către elevi
- S-a subliniat importanța acțiunilor remediale, nu numai pentru cei care sustin examenele nationale. Am fost de acord că este de recuperat, iar recuperarea se va face doar prin devotamentul fiecarui cadru didactic
- Se sustine dezvoltarea unei tematici corelată cu ceea ce s-a predat și s-a asimilat de către elevi
- S-a discutat importanta celor mai eficiente masuri de profesionalizare a managementului școlilor, un lucru deosebit de important. S-au avut în vedere mai multe variante, rezultatul trebuie sa fie diminuarea la maximum posibil a influentelor de natura politica
- Importanța finanțării cercetării în universități și asigurarea resurselor
- Consiliul Național al Elevilor susține bursele, Ministerul Educației la fel. Printr-o HG s-a instituit cuantum minim 100 de lei, acesta va trebuie să aibă susținere financiară în bugetul educației – 530 milioane de lei. Anul acesta, cuantumul total a fost de 270 milioane de lei, jumătate din ceea ce ne propunem. Jumătate au fost burse destinate elevilor din București.
- S-a luat în considerare transportul elevilor pentru operaționalizarea prevederilor legale, e vorba de lega 226, soluția pe care am identificat-o este aceea a solicitării de reglementare a unor tarife maximale prin autoritatea națională de reglementare a serviciilor comunitare astfel încât acea parte de transport care este nereglementat (deci în afara legii și nu poate fi decontat) să poată fi rezolvată printr-o reglementare de către ANRSC.
- Planurile-cadru de liceu lansate în dezbatere publică în data de 5 ianuarie puteau să stea în transparență 10 zile, atât obligă legea, dar s-a apreciat să fie lăsate în transparență 25 de zile tocmai pentru ca să se vină cu propuneri de îmbunătățire din partea societății. (…) S-a solicitat, de asemenea, o flexibilizare a planurilor-cadru mai ales pentru ciclul superior al liceului, clasele a XI-a și a XII-a, atunci când tinerii de liceu se pregătesc pentru a-și dezvolta o carieră într-un domeniu universitar sau orice altă formă de dezvoltare profesională
- Ministerul Educației a manifestat disponibilitatea de dialog și înțelegere de a media punctele de vedere divergente în ceea ce privește metodologia de feedback semestrial venită din partea elevilor.
- Elevii doresc susținerea examenelor naționale cu prezență fizică la datele planificate, pe baza unor tematici de examen adaptate și corelate cu materia predată precum și susținerea unor evaluări premergătoare examenelor naționale astfel încât să existe suficient de mult timp pentru acțiuni remediale. Cu alte cuvinte, se dorește o compensare a gradului ridicat de neuniformizare între școlile din România care au avut acces la echipamente, internet, cadre didactice pregătite să predea online
- Am agreat cu elevii că nu vom exclude niciun scenariu pentru deschiderea în al doilea semestru.
- Ca urmare a întâlnirii cu federația asociațiilor de părinți: Susținerea unor evaluări premergătoare examenelor naționale în vederea realizării planurilor remediale
- Se dorește consolidarea cadrului legal care sa faciliteze un dialog intre scoala si societatea civila
- S-a reiterat dorința de deschidere a școlilor în 8 februarie
Știre în curs de actualizare