Oferta Guvernului îi nemulțumește pe liderii sindicali care au fost prezenți la negocierile de la Palatul Victoria duminică după-amiaza. Marius Nistor și Simion Hăncescu, președinții federațiilor sindicale, au anunțat că, pe această ofertă, mâine în școli „va fi grevă generală”.
Oferta guvernului pentru protestatari a fost acordarea unor bonusuri pentru profesorii debutanți, bonusuri pentru profesorii din zone defavorizate și creșteri de salarii pentru personalul nedidactic, conform surselor G4Media.ro.
Declarațiile făcute la ieșirea de la negocieri:
Marius Nistor: Profesorii vor trebui să primească din partea executivului o soluție care să fie credibilă. Noi o să le pune la dispoziție exact comunicatul care pleacă din partea Guvernului, acest comunicat va ajunge în toate organizațiile noastre iar membrii noștri de sindicat se vor pronunța. Dar cu certitudine vă spunem că, pe această ofertă, mâine va fi grevă generală!
Eu mi-aș fi dorit, și este dorința tuturor celor care lucrează în sistem, să nu fie această grevă generală. Nu noi ne-am dorit-o, am fost obligați să ajungem aici, este un cumul de nemulțumiri, iar durata lor va depinde strict de răspunsul pe care îl va avea guvernul, nu de tipul acestor declarații, ci de dorința colegilor noștri.
Veți vedea răspunsul din partea colegilor din teritoriu.
Ce se întâmplă cu salariile greviștilor în perioada grevei?
Exact ceea ce prevede legea, conform legislației în vigoare pe perioada grevei se suspendă contractul individual de muncă, nu vor fi plătiți, cu atât mai mult cu cât trebuie să înțelegeți că și-au asumat acest lucru, ne-am asumat cu toții acest lucru pentru a înțelege foarte clar care este starea de nemulțumire în sistem.
Peste 150.000 de cadre didactice la care puteți adăuga în jur de 50-60.000 de colegi din personalul auxiliar și nedidactic.
Ce se mai întâmplă în calendarul de negocieri?
Când vor hotărî domniile lor, dar trebuie să vină cu oferte care trebuie să fie foarte tranșant e ca și clare ca termine și ca sume. În momentul de față chiar dacă sunt intenții bune, noi discutăm doar despre intenții, vorbim despre viitoare legea salarizării, legea salarizării care va începe să fie negociată abia din 15 iulie, iar ca aprobare, poate să ajungă undeva la sfârșitul lui octombrie sau la sfârșitul lui 2023, cu aplicabilitate – de la 1 ianuarie 2024, eventual, și nu se știe, pentru că nu s-a dat un răspuns tranșant, dacă o grilă care va fi discutată și va fi negociată, va fi aplicată într-o singură tranșă sau în mai multe. Deci noi discutăm într-o momentul de față doar despre posibilități..
Legat de bonusul de 1000 RON pentru debutanți, oferit la negocieri?
Nu s-a spus concret de 1.000 RON, e doar o propunere, nu este nimic clar.
Ce vi s-a spus exact?
S-a vorbit de bonusuri. De bonusuri s-a vorbit, că sunt dispuși să acorde bonusuri pentru profesorii debutanți și pentru personalul didactic care lucrează în zone defavorizate. Și atât. Nu s-a discutat despre sume.
Ce se întâmplă cu încheierea anului școlar, examenele?
Simion Hăncescu: Guvernul trebuie să răspundă la această întrebare, nu noi.
Ce le spuneți părinților, ce fac ei de mâine dimineață?
Ceea ce am mai spus mereu, sunt școli care sunt 100% în grevă, nu are cine să supravegheze, recomandarea este să îi țină pe copii acasă, dar școlile nu sunt închise, să fie foarte clar, acolo unde sunt profesorii de serviciu vor avea grijă de copii dacă vin la școală.
Se încheie situația copiilor la sfârșit de an?
Rămâne de văzut.
Vor mai exista negocieri?
Marius Nistor: Suntem deschiși negocierilor, nu le-am respins niciodată, și așteptăm implicarea tuturor facturilor decidenți în rezolvarea problemelor care sunt bine cunoscute.
Simion Hăncescu: Am cerut astăzi foarte clar să urgenteze discuțiile pe legea salarizării. Vina este a guvernului, știți foarte bine că în prima fază această lege trebuia să fie gata la 30 iunie, era suficient timp. Au început discuțiile în septembrie 2022, nu știm din ce rațiuni au trenat. Poate nu se ajungea aici dacă aveam o grilă clară, fidelă a ceea ce se intenționează cu salarizarea în învățământ. Deocamdată sunt doar promisiuni și necunoscute.
Marius Nistor: Mergem pe ideea că întotdeauna există loc pentru dialog social și pentru negociere. Trebuie să existe mai mult decât disponibilitate, trebuie identificate toate soluțiile din punct de vedere financiar și nu numai, pentru a rezolva problemele pe care le-am prezentat noi. Atrag atenția, să știți că nu numai componenta salarială este importantă, ne interesează foarte mult și cum va arăta pachetul legislativ, sunt propunerile înaintate de federațiile sindicale care încă nu au fost luate în calcul, există posibilitatea ca în plenul Parlamentului ceea ce am propus noi să fie luate în considerare.
Anton Hadăr: Învățământul superior românesc de stat intră și el în grevă de mâine, de la ora 11:00 până la ora 13:00 va fi organizată grevă de avertisment sau de solidaritate. Depinde de fiecare universitate în parte cum a hotărât. Vor fi aproape 10.000 de salariați în grevă. Noi declanșăm conflict împotriva politicilor economice și sociale ale Guvernului – așa prevede legea dialogului social. Nu este aceeași cauză ca la colegii noștri, ei intrând pe contract cu condițiile de muncă. Așa că noi suntem cu un pas în urmă, dar evident că suntem împreună la toate evenimentele. Le-am prezentat în cifre ceea ce dorim noi: practic, de la 2.400 lei, un debutant în viitoarea lege, ne-am dori să se apropie de 4.000 lei, așa cum s-a discutat de atâtea ori, că va fi salariu mediu brut pe economie 6.789 luat în calcul, ceea ce înseamnă nici 4.000 lei valoare netă, iar pentru profesori de final de carieră, undeva pe la 6.000 lei, de la 4.200 astăzi. Sunt salarii astăzi care există foarte multe instituții de stat, dar în educație, din păcate, nu prea.
Ni s-a spus că atunci când vom discuta este foarte posibil să fie luate în seamă, dar n-am început să discutăm despre aceste salarii. Aceste propuneri sunt astăzi la Ministerul Muncii, care evident spune că nu poate să înceapă negocierile cu educația, pentru că n-a primit din alte părți grile care să fie și ele analizate.
Se invocă faptul că Banca Mondială trebuie să analizeze și în cazul nostru, al educației, creșteri lor de salarii.
Trebuie să își asume, ați văzut și veți vedea și în comunicat că educația va fi sector prioritar. Până una-alta, trebuie să găsim acel element de încredere și în noi și membrii de sindicat, în așa fel încât să și putem să vedem, cu documente, cu cifre, cu declarații, cu eu știu, analize, chiar cu legi scoase, că așa va și fi. Problema e ce facem până este această lege care s-ar putea să fie aplicată, după părerea mea, de la 1 ianuarie 2024 vor fi șase luni în care colegii noștri vor trăi tot cu 2.400 lei, debutanții. Cei de lângă ei, apropiați de ei, să nu credeți că sunt prea departe, tot așa, sub 3.000 lei.
Marius Nistor: Greva durează până în momentul în care cei care au semnat pentru declanșarea ei, tot în scris, vor renunța la această formă de protest. Nu este o perioadă – ei sunt cei care hotărăsc.
Simion Hăncescu: Vă amintesc, au fost două greve mari în învățământ în ultimii 30 de ani, de 5 săptămâni în anul 2000 și una de 3 săptămâni anul 2005, așa că sunt necunoscute. Totul depinde de Guvernul României. Mingea la Guvernul României este, așa cum am mai spus-o.
Nu a mai fost o grevă de 18 ani, ne cerem scuze de la părinți, ar trebui să înțeleagă că altă armă nu avem. Dacă Guvernul era receptibil… Noi de cinci luni protestăm. Am stat în stradă, știți foarte bine și în decembrie și în ianuarie, să știți.
Noi negocieri?
(…) S-a spus că ne vom vedea cât de curând. Nu s-a stabilit ziua, ora. Noi am cerut să mergem la Ministerul Muncii mâine, să vorbim de salarizare. Am avut toată deschiderea, așa cum în continuare vrem concret să vedem – asta e grila. O să fie parte componentă a legii salarizării, dar sunt niște necunoscute și avem niște îndoieli.
Articol în curs de actualizare