Subiecte de Bacalaureat “care să nu mai fie bazate pe memorie”, anunțate spre pilotare de ministrul Educației pentru examenul din 2021 / Plus: Anisie anunță planuri-cadru noi începând de la clasa pregătitoare și până la finalizarea liceului

Foto: Captura Europa FM

“Pentru anul acesta școlar, nu se poate schimba nimic. Ceea ce pot să spun este că putem să construim pentru anul viitor măcar subiecte în așa fel încât, pilotându-le, să fie mai aplicate și care să nu mai fie bazate pe memorie. Se poate construi un astfel de subiect, în așa fel încât să vină și în întâmpinarea elevilor”, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie, referitor la examenul de Bacalaureat. Afirmațiile au fost făcute în cadrul unei dezbateri la care au fost prezenți liderii celor două mari sindicate din preuniversitar și reprezentantul elevilor, moderată de Alice Iacobescu la Europa FM.

Monica Anisie a precizat că nu schimbă nimic cu privire la regulile examenelor din acest an, dar a anunțat că, la începutul anului școlar viitor, “veți vedea cu siguranță pilotarea masteratului didactic, o nouă abordare privitoare la inspecția școlară, o transformare curriculară“.

“Avem nevoie de o schimbare curriculară. Primul pas este să construim aceste planuri-cadru de la clasa pregătitoare și până la finalizarea liceului, fără aceste întreruperi pe care le-am avut de-a lungul timpului, când am construit pe cicluri”, a declarat ministrul.

Anisie a mai susținut că “ministerul, din 2016 și până acum, nu a realizat nicio inspecție la clasă, pentru că directorul direcției de inspecție școlară la clasă nu era profesor“.

Începând cu anul universitar 2020-2021 vom pilota în 5 universități masteratul didactic“, iar “în momentul în care vom aporoba cifra de școlarizare pentru învățământul universitar de anul viitor vom avea și locuri bugetate pentru masteratul didactic“, a declarat ministrul Educației.

Liderul FSE Spiru Haret, Marius Nistor, a susținut că “nu noi ne-am opus masterului didactic” și a acuzat că “acum se poate obține foarte simplu o diplomă din asta [de la DPPD-uri] din partea universităților, care este insuficientă“.

Câte universități și-au dorit în mod real să promoveze masteratul didactic? (…) Dvs credeți că eu pot să fac grevă împotriva unei decizii pe care o ia o universitate din România? Aici vorbim despre autonomie universitară. Ai Consiliul Național al Rectorilor, care nu se subordoneaza mișcării sindicale și care nu va asculta niciodată ce vom spune noi“, a acuzat președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, Marius Nistor, întrebat de ce sindicatele ies în stradă pentru salarii, dar niciodată pentru aplicarea masteratului, nerespectat de universități din 2011 și până astăzi.

Liderul FSE Spiru Haret a afirmat că “eu nu aș fi împotriva instalării camerelor video în sălile de clasă, pentru că ar fi cea mai bună protecție pentru cadrele didactice. Opțiunea este strict a colegilor noștri. Sunt unități de învățământ care au această soluție, altele au pus un geam la ușă“.

Ministrul a fost față în față cu liderii sindicatelor FSE Spiru Haret și FSLI, precum și cu reprezentanții elevilor. Înregistrarea VIDEO a dezbaterii de la Europa FM:

Cele mai importante declarații ale ministrului Monica Anisie:

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret:

“Acum avem posibilitatea să facem o schimbare, având în vedere că există această lege care prevede reducerea numărului de ore. Dacă tot a venit această etapă, putem schimba și perspectiva din care trebuie privită didactica, să putem să realizam niște programe școlare în acord cu ce se întâmplă în viața reală, o formare reală inițială și continuă a profesorului”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, în cadrul dezbaterii moderate de Alice Iacobescu la Europa FM.

La dezbatere au participat ministrul Educaţiei, Monica Anisie, liderii sindicali Marius Nistor (Federația Sindicatelor din Educație-FSE Spiru Haret) şi Simion Hăncescu (Federația Sindicatelor Libere din Învățământ-FSLI), Rareş Voicu – elev de liceu, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, şi Marian Staş, invitați la ediția specială a emisiunii Piaţa Victoriei, cu Alice Iacobescu.

 

Exit mobile version