“Nu pot accepta ideea că există cadre didactice care refuză să-și exercite profesia și chiar misiunea. Un profesor care nu face lecții online acolo unde este necesară organizarea acestor lecții online… dacă din 10 ore face numai 6 ore, atunci 4 ore nu trebuie plătit. Este simplu”, a anunțat premierul Ludovic Orban, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Ministerul Educației alături de ministrul Monica Anisie și de secretarul de stat Luminița Barcari care a pierdut recent alegerile pentru șefia CJ Ialomița, campanie pentru care a plecat în concediu de la Minister chiar în săptămâna în care a debutat anul școlar.
“Dacă refuză să predea online, din punctul meu de vedere nu mai are ce căuta în educație. Pentru că un profesor are obligația să se adapteze la orice situație. Jobul lui este să transmită informațiile, cunoștințele de la materia respectivă și în mod evident și multe altele, valori, principii, să fie un model, dar are obligația să se adapteze la modalitatea de a transmite aceste cunoștințe. Să fim cinstiți: online-ul e un lucru care există deja în viața noastră. Avem, cei mai mulți, conturi de Facebook, știm ce înseamnă LIVE-uri, cum să nu poți să te adaptezi să predai online?”, a continuat Ludovic Orban.
Întrebat ce se întâmplă cu profesorii care invocă regulile de protecție a datelor personale pentru a nu preda online, șeful executivului a răspuns: “Ce GDPR? Asta mi se pare o bazaconie”.
La finalul întâlnirii de la Ministerul Educației la care a participat alături de vicepremierul Raluca Turcan, de ministrul Afacerilor Interne – Marcel Vela, ministrul Sănătății – Nelu Tătaru, de ministrul Muncii – Violeta Alexandru, de secretarul de stat Raed Arafat, premierul Ludovic Orban a anunțat că “mesajele pe care le-am transmis au fost mesaje foarte clare: respectarea cu strictețe a măsurilor de protejare a sănătății, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. Respectarea reglementărilor care vizează modul de organizeaza a școlii în pandemie, modul de stabilire a modului în care se desfășoară cursurile în unul din cele 3 scenarii. Am transmis un mesaj foarte clar către conducerile inspectoratelor școlare: că au obligația să umărească desfășurarea procesului educațional în fiecare școală, să se asigure că toate cadrele didactice se adaptează la situația în care suntem”.
Ludovic Orban, cele mai importante declarații:
- Am discutat problema navetei școlare, unde există încă operatori privați de transport la nivel de județ care nu eliberează abonamentele gratuite pentru elevi, în unele situații și din cauza neasumării de către consiliile județene a plății sumelor care reprezintă 50% din cuantumul costului călătoriilor pentru naveta școlară.
- De asemenea, am discutat de eventuale îmbunătățiri ale actelor normative privind transportul școlar și despre modul în care sunt interpretate atât reglementările care oferă posibilitatea părinților de a beneficia de plata a 75% din salariu pe perioadele în care sunt suspendate cursurile școlare din cauze epidemiologice.
- Numărul tabletelor este mai mare pentru că, după cum bine știți, noi am prevăzut posibilitatea ca tabletele și alte lucruri să fie achiziționate și de administrațiile locale, și de școli, și de administrații în parteneriate cu școlile, sau de inspectorate școlare și școli. Am alocat suma de 100 de milioane, sunt încă 12 inspectorate școlare care nu au solicitat încă fondurile ceea ce înseamnă că nu au semnat contractele pentru achiziționarea stocurilor-tampon.
- Nu am luat decizii la nivel național. Cifrele de la nivel naționbal nu se regăsesc neapărat în localități.
- In ce priveste cresterea numarului de cazuri, noi am urmarit gradual luarea unor masuri de reluare a activitatilor, pentru ca obiectivul nostru a fost ca economia sa functioneze
- În paralel am derulat o campanie de informare publica prin care am cerut publicului sa respecte masurile
- Putem opri creșterea numărului de cazuri prin creșterea numărului de persoane care respecta măsurile
- Noi nu ne dorim să impunem noi restricții.
- Deja există o pregătire [pentru predarea exclusiv online] pentru că în foarte multe județe se face fie în clasă, fie în sistem hibrid și atunci evident că este nevoie de predare online.
- Procesul de achiziție de tablete continuă la toate nivelele [sic!], vom adapta ghidul solicitantului, astfel încât vom ridica nivelul maxim al prețului la 250 de euro, vom ține cont de caracteristicile tehnice necesare astfel încât să nu impunem caracteristici care nu sunt necesare și am solicitat ISJ-urilor să fie activi, să găsească soluții. Avem și programul de creștere a numărului de școli conectate la internet
- Copiii la școală sunt mult mai in siguranta decat atunci cand nu sunt controlati. De aceea e foarte important ce face copilul după ce pleacă de la școală. Dacă li se permite o foarte mare libertate în timpul liber există posiblitatea să se imbolnăvească
- Nu am datele statistice, dar e prematur să faci o evaluare. Numărul de îmbolnăvire pe populația de la 0 la 19 ani, fara sa fie organizata scoala, a fost de 6%. Cred că trebuie sa comparam tinand cont de acest procent, care era cand copiii nu mergeau la școală. E prematur să știm daca a crescut numarul de cazuri. E posibil ca in primele 10 zile foarte multe cazuri sa apara din cauza vacanțelor școlare. Sigur, de acum, după 1 octombrie cel puțin, în preuniversitar știm că dacă apar cazuri pot să apară din cauza școlii, dar nu în mod obligatoriu
- Nu pot accepta ideea că există cadre didactice care refuză să-și exercite profesia și chiar misiunea. Un profesor care nu face lecții online acolo unde este necesară organizarea acestor lecții online, dacă din 10 ore face numai 6 ore, atunci 4 ore nu trebuie plătit. Este simplu.
- Iar dacă refuză sa predea online, din punctul meu de vedere nu mai are ce căuta în educație. Pentru că un profesor are obligația sa se adapteze la orice situație. Jobul lui este sa transmită informatiile, cunoștințele de la materia respectivă și în mod evident și multe altele, valori, principii, să fie un model, dar are obligația să se adapteze la modalitatea de a transmite aceste cunoștințe. Să fim cinstiți: online-ul e un lucru care există deja în viața noastră. Avem, cei mai mulți, conturi de Facebook, știm ce înseamnă LIVE-uri, cum să nu poți să te adaptezi să predai online?
- Reporter: Mulți aduc în discuție GDPR-ul. Ludovic Orban: Ce GDPR? Asta mi se pare o bazaconie…