Ce știm despre redeschiderea școlilor pe 8 februarie – informații actualizate

Foto: © Vladimir Melnikov | Dreamstime.com

Școlile se redeschid pe 8 februarie, a anunțat marți președintele Klaus Iohannis. Redeschiderea majorității școlilor din România se va face parțial descentralizat la începutul semestrului al II-lea, în funcție de evoluția epidemiologică, pe scenarii.
UPDATE 6 februarie:

Ora 13:00 Ministerul Educației intervine în disputa Cîțu-Voiculescu despre acordul pentru testarea elevilor în școli: Toți acei părinți care doresc completarea formularelor de consimțământ anticipat pentru testare o pot face din proprie inițiativă.

Ora 12:00 Premierul Florin Cîțu anulează decizia ministrului Sănătății și le transmite părinților să nu vină cu acordul de testare a copiilor din prima zi de școală: Cineva s-a grăbit sa pună acel document în spațiul public. Nu trebuie să vină lumea cu formularul completat la școală.

5 februarie:

Ora 13:30 Ministerele Educației și Sănătății au publicat rata de infectare din fiecare localitate, rată pe baza căreia se redeschid școlile luni. Datele vor fi actualizate săptămânal.

Ora 13:00 – Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a anunțat că părinții trebuie să completeze încă din prima zi de școală un formular de acord pentru testarea elevilor.

Ora 12:30 – Miniștrii Sănătății și Educației au ieșit în conferință comună și au anunțat regulile de redeschidere a școlilor. Declarațiile cele mai importante pot fi citite pe Edupedu.ro.

Ora 11:30 – Ordinul comun cu regulile pentru redeschiderea școlilor au fost publicate în Monitorul Oficial. Textul integral al documentului poate fi citit pe Edupedu.ro.

Pe scurt: Scenariile privind activitatea instituțiilor de învățământ sunt următoarele:

Verde: Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori – Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicare tuturor normelor de protecţie sanitară.

Galben: Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000 dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori – Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie sanitară. Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

Roșu: Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori – Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar. Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studii.

4 februarie 2021:

Ora 08:30 Profesorii vor face triajul epidemiologic „observațional” al elevilor și nu mai au reguli impuse de distanțare în cancelarie, potrivit proiectului de ordin de ministru pentru redeschiderea școlilor.

Ora 07:40 Ghidul de reguli pentru redeschiderea școlilor pe 8 februarie a apărut cu doar două zile înaintea începutului Semestrului II – Edupedu.ro a obținut documentul de lucru. Masca purtată în permanență, distanța de 1 metru și ușa deschisă la clase – sunt principiile de bază. Școlile pot desfășura cursuri în online, indiferent de scenariu, cu aprobarea Inspectoratului, în situații justificate, prevede documentul.

3 februarie 2021:

Ora 16:00 Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat scenariile oficiale care se aplică din 8 februarie. Acestea vizează toate unitățile de învățământ din învățământul preuniversitar, mai puțin liceele militare și școlile de poliție, care au reguli diferite.

Ora 10:00 Primarul Sectorului 2 din București, Radu Mihaiu, declară că le-a cerut școlilor “să implementeze două măsuri suplimentare: decalarea orelor astfel încât nu toți copiii să aibă pauză în același timp, aerisirea la fiecare douăzeci de minute”.

Ora 09:00 Aerisirea claselor la fiecare 20 de minute și decalarea orelor pentru ca elevii să nu aibă pauză în același timp – solicitarea primarului Sectorului 2, Radu Mihaiu, către directorii de școli.

2 februarie 2021:

Ora 22:30 80% din elevi revin la școală pe 8 februarie, este vorba de 2.420.000 de copii, arată o primă estimare a Ministrului Educației, pe baza evaluărilor epidemiologice de astăzi. Evaluarea finală a situației epidemiologice pentru redeschiderea școlilor va fi anunțată vineri și situația ratei de infectare din fiecare localitate va fi actualizată săptămânal.

Ora 21:00 Care sunt situațiile în care se suspendă cursurile față în față într-o școală sau într-o clasă, după 8 februarie, anunțate de ministrul Educației

Ora 20:00 Premierul Florin Cîțu a reacționat la decizie deschiderii școlilor. A anunțat că încurajator este faptul că mulți angajați din învățământ și-au exprimat disponibilitatea pentru vaccinare – 193.573, din care 117.245 sunt programați pentru vaccinare și 27.033 s-au vaccinat deja

Foto: gov.ro

Ora 19:30 Ministrul Educației anunță că la redeschiderea școlilor, în clasele în care sunt bănci de doi elevi, elevii vor sta câte doi în bancă. Distanțarea este importantă între elevii din clase diferite.

Ora 19:20 Sorin Cîmpeanu spune, după întâlnirea de la Cotroceni, că în România mai este o singură localitate în carantină azi, o comună din județul Botoșani, în care elevii ar învăța 100% online. Decizia de redeschidere a școlilor se va lua după rata de infectare din localitate la 14 zile, iar evaluările vor fi săptămânale, a mai anunțat ministrul.

Foto: gov.ro

Ora 17:30 Potrivit datelor de la acest moment, în București merg fizic la școală, de luni 8 februarie, doar copiii de grădiniță și elevii din clasele Pregătitoare-IV, a VIII-a și a XII-a

Ora 17:00 Președintele Klaus Iohannis a făcut anunțul oficial: Am decis redeschiderea școlilor începând de luni, majoritatea copiilor merg fizic la școală. În scenariul roșu, merg fizic doar copiii la gradiniță si clasele I-IV – VIDEO

Foto: presidency.ro

Ora 16:00 Școlile se redeschid fizic pe 8 februarie – surse / Președintele Iohannis va face declarații la ora 17

Ora 15:00 Ședința pentru redeschiderea școlilor a început, la Cotroceni.

Foto: presidency.ro

Ora 13:20 Ministrul Muncii a declarat că părinții vor primi în continuare indemnizația de 75% din salariu, dacă școala se va desfășura online

Ora 11:30 – Întâlnirea la care se decide redeschiderea școlilor are loc la ora 15:00, când Președintele Klaus Iohannis i-a chemat la Palatul Cotroceni pe mai mulți membri ai guvernului.

Ora 10:15 – Programa de BAC și Evaluarea Națională va fi “puternic adaptată”, anunță ministrul Educației: Elevii de clasele a VIII-a și a XII-a află luna aceasta ce materie au de pregătit pentru examen.

Ora 10:00Datele epidemiologice nu ar pune piedică deschiderii școlilor pe 8 februarie. Evaluările de încadrare într-un anumit scenariu vor fi făcute săptămânal, anunță Sorin Cîmpeanu.

Cine ia decizia redeschiderii școlilor:

  1. Klaus Iohannis
  2. Florin Cîțu
  3. Raed Arafat
  4. Vlad Voiculescu
  5. Sorin Cîmpeanu

Klaus Iohannis a anunțat în noiembrie 2020 închiderea școlilor, indiferent de situația epidemiologică pe care localitățile o aveau. Tot Iohannis a anunțat acum redeschiderea, după două luni și jumătate de cursuri online pentru toți elevii și toți profesorii din România.

Se revine la sistemul descentralizat – a spus pe 14 ianuarie președintele:

“Se revine, practic, la sistemul descentralizat care ține cont de evoluția pandemiei din fiecare localitate. În acest fel, în semestrul II, în localitățile care se încadrează în așa-numitul scenariu verde, cu relativ puține cazuri, toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală. În localitățile care se încadrează în scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare, lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la școală, mai exact la grădiniță și la școală, copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale – VIII, XII. În cazul în care localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală”.

Premierul Florin Cîțu a declarat luni că “nu pot să mă antepronunț. Nu avem o îmbunătățire fantastică a situației epidemiologice, dar nu avem nici o înrăutățire deci suntem oarecum pe un platou”, după ce acum o săptămână spunea că “personal vreau, ca toată lumea, să fie redeschise școlile” din 8 februarie.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență și coordonatorul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), organismul pe baza deciziei căruia se aplică scenariile de redeschidere. Arafat a spus tot săptămâna trecută că “școlile merg mai departe în ideea de redeschidere în scenariile pe care le știm. Poate vor fi cu anumite modificări, asta o să se anunțe după începutul lunii februarie. Acum, dacă rămânem la cifra asta, școlile se vor deschide în scenariul codului galben (n.red. în București). Dacă se trece din nou la codul roșu, se vor deschide în scenariul codului roșu, poate adaptat pentru școli după ce vor fi ultimele discuții după analiza epidemiologică ce se va face la începutul lunii februarie, pentru a lua o decizie finală”, a declarat secretarul de stat.

Duminică în Capitală rata de incidență era de 1,9 cazuri la mia de locuitori, potrivit Ministerului Sănătății.

https://datelazi.ro/embed/counties-table

În urmă cu 10 zile, pe 20 ianuarie, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, spunea că “nu avem date care să arate că nu trebuie să deschidem școlile în acest moment“, avertizând autoritățile locale din București, Prefectura și Primăria, asupra pericolului pe care relaxarea măsurilor de distanțare, cum ar fi redeschiderea teatrelor, cinematografelor și restaurantelor, decisă pe 21 ianuarie, precum și focare de tulpină din Marea Britanie, ca cel de la Școala nr 28, l-ar putea reprezenta pentru redeschiderea școlilor în general.

Între timp, incendiul de la Matei Balș a redus capacitatea României de a prelua pacienți la Terapie Intensivă cu peste 100 de paturi, într-un moment în care sunt circa 1.000 de bolnavi, în medie, pe zi, care ajung în camerele ATI.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat în mai multe ieșiri publice că este un susținător al decizie de reluare a cursurilor în format fizic, aducând o serie de argumente pentru asta, dar a subliniat de fiecare dată că decizia va fi luată pe 2 februarie în urma analizei datelor epidemiologice.

Cea mai recentă declarație, de luni: În Europa doar trei țări nu au deschise cel puțin grădinițele și școlile primare – Germania, Danemarca și Portugalia / Ne concentrăm atenția pentru pregătirea școlilor în eventualitatea unei decizii favorabile mâine

Scenariile redeschiderii școlilor – semaforul revine:

Ușor schimbat, noul model de scenarii prevede următoarele:

Scenariul Verde – în localitățile care au o rată de infectare de până la 1 la mie, toate școlile se redeschid fizic.

Șcenariul Galben – Peste 1 la mie rată de infectare, până la 3 la mie, copiii merg în continuare la grădiniță și elevii la școala primară, plus cei din clasele terminale, a VIII-a și a XII-a.

Scenariul Roșu – Peste 3 la mie până la 6 la mie, rata de infectare. Copiii de grădiniță și copiii de ciclul primar continuă să meargă la cursuri, ceilalți trec în online.

Scenariul 100% online – Atunci când se ajunge la rata de infectare peste 6 la mie localitatea se carantinează și toată lumea stă acasă, școlile se închid, se merge în online.

Scenariul hibridnegat de ministrul Educației în primă fază, anunțat ca imposibil de eliminat în patru situații de către același ministru, la câteva zile distanță.

Care sunt cele patru situații în care scenariul hibrid se aplică:

  1. Elevii au contraindicații medicale, au vulnerabilități vor face ore online;
  2. Elevii au aparținători în familie care au vulnerabilități certificate, ca atare aceștia vor face ore online;
  3. Elevii prezintă simptome, în mod evident dacă prezintă simptome, recomandarea mea și a ministrului Sănătății și a oricui este să facă orele de acasă;
  4. Profesorii care prezintă vulnerabilități fac ore online;
  5. Profesorii care au simptome vor sta acasă și iarăși se va face predarea-învățarea online, de acasă.
Deschiderea școlilor – “un risc care merită asumat”

Ministrul Vlad Voiculescu spunea despre deschiderea școlilor, imediat după anunțul prezidențial, pe 15 ianuarie, că “noi credem că acesta este un risc care merită asumat. Sigur, în condițiile în care numărul cazurilor va rămâne unde este sau va scădea sau va crește foarte puțin.

Măsurile pe care le luăm sunt unele legate de testare și, peste weekend, colegii mei de la Ministerul Sănătății vor lucra la un plan în legătură cu asta.

Apoi există măsuri de vaccinare a personalului care lucrează în instituțiile de învățământ și apoi, sigur, sunt toate măsurile de distanțare care deja erau prezente în majoritatea școlilor. Va trebui să fim și mai atenți acum ca măsurile acestea să fie respectate”.

Planul de testare și ghidul “de conduită”

Secretarul de stat Andreea Moldovan, tot de la Ministerul Sănătății, a declarat pe 15 ianuarie că este vorba despre “o strategie de testare în școli”.

“Vom elabora în colaborare cu Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) o strategie de testare în școli. De asemenea, elaborăm un ghid de conduită în școli, pentru că e foarte important ca școlile să știe ce au de făcut. Testarea cu antigen e raltiv simplă, are avantajul de timp rapid de execuție. Testările se vor face prin cabinetele școlare pe care ne vom axa pentru prelucrarea și interpretarea acestora”, a declarat Moldovan.

Tot pe 15 ianuarie Moldovan a adăugat că luni-marți ministerul va putea comunica și numărul de teste pe care-l va efectua în școli. Asta ar fi însemnat 18-19 ianuarie. Au trecut două săptămâni de atunci, numărul de teste este încă necunoscut.

Câteva detalii despre cum se va face testarea, aici.

Ba chiar ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, a pus la îndoială indirect campania de testare anunțată. Într-o declarație dată duminică seara Cîmpeanu a spus că “acest program de testare este un proiect al Ministerului Sănătății pe care noi îl susținem. Eu pot să vă spun că medici de medicină școlară sunt 113 în sistem și că avem 268 de asistente medicale în 17.000 de școli, din care toți lucrează la DSP la minutul la care vorbim. Este o măsură foarte bună, trebuie să ne luptăm să o facem posibilă.”

Pe 27 ianuarie secretarul de stat Andreea Moldovan anunța că de fapt doar elevii cu simptome vor fi testați.

Este clar că se va schimba o parte din ghidul pentru redeschiderea școlilor, la care s-a lucrat în vacanța de vară și pe care cel mai probabil tot INSP îl face. Tot Moldovan a declarat “Ghidul este foarte avansat, ca elaborare, pornim de la un ghid european. Testarea va cuprinde elevii care prezintă simptome, în ideea în care aceștia vor ajunge totuși la școală. Profit de această ocazie pentru a face un apel părinților – atunci când va începe școala să le facă în primul rând copiiilor un triaj epidemiologic acasă, să nu lase copilul cu simptomatologie respiratorie să meargă la școală”

Măști pentru elevi – 37 milioane/ 13 bucăți per elev

Ministrul Cîmpeanu a declarat săptămâna trecută că elevii care se vor întoarce în bănci fizic vor primi din partea școlilor măști de protecție. Școlile au “un stoc de peste 37 de milioane de măşti doar în învăţământul preuniversitar. Deci ideea este că se vor primi măşti”, a spus oficialul. Un calcul arată că, dacă ar fi împărțite tuturor elevilor din sistem, 2,9 milioane, ar aunge câte 13 măști de fiecare.

Plata orelor remediale – 100 de lei brut pentru o oră

Ministrul Educației a anunțat în mai multe rânduri că are sursa de finanțare pentru aceste ore remediale, fiind vorba despre fonduri europene și un împrumut de la Banca Mondială.

Orele de recuperare pot fi făcute câte 5 pe săptămână, în medie, vreme de 16 săptămâni pe baza nevoilor identificate de profesori.

Articolul este în curs de actualizare

Foto: © Vladimir Melnikov | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version