Clasamentul din acest an este cel mai amplu de până acum, spun autorii săi, cuprinzând peste 1.500 de universități din 105 sisteme de învățământ superior. Statele Unite sunt cea mai reprezentată țară, cu 197 de instituții clasate, urmate de Regatul Unit, cu 90, și China continentală, cu 71, potrivit QS Ranking 2025.
Pentru al 13-lea an consecutiv, Massachusetts Institute of Technology (MIT) își menține domnia în fruntea clasamentului. Imperial College din Londra face un salt de patru poziții pentru a ocupa locul al doilea, iar Universitatea din Oxford și Universitatea Harvard se află pe locurile al treilea și, respectiv, al patrulea. Universitatea din Cambridge completează topul primelor cinci locuri.
Din România, Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea din București sunt singurele instituții românești în top 1.000. Alte 11 universități din România – la coada rankingului. QS World University Rankings este un clasament anual al universităților din întreaga lume, publicat de Quacquarelli Symonds (QS), o companie specializată în analiză educațională și consultanță. Aceste clasamente sunt foarte respectate și utilizate pe scară largă pentru a evalua performanțele universităților pe plan global.
Potrivit metodologiei studiului, clasamentul QS World University Rankings 2025 se bazează pe o analiză detaliată a 17,5 milioane de lucrări academice și opiniile a peste 240.000 de cadre didactice și angajatori. Metodologia include următorii indicatori principali:
- Reputație academică (40%)
- Reputație printre angajatori (15%)
- Raport profesori/studenți (20%)
- Citații per facultate (20%)
- Proporția de facultăți internaționale (5%)
- Proporția de studenți internaționali (5%)
Noutăți pentru 2025:
- Sustenabilitate (5%)
- Rezultate de angajabilitate (5%)
- Rețea internațională de cercetare (5%)
Țările în care universitățile au avut cele mai mari progrese:
- China: 48 de universități au urcat în clasament.
- India: 28 de universități au înregistrat creșteri.
- Marea Britanie: 20 de instituții au avut performanțe îmbunătățite.
- Germania: 19 universități au urcat în clasament.
- Australia: 18 universități au înregistrat progrese.