Pentru 375 de școli și grădinițe cu peste 48 de mii de copii și elevi, care acum nu au grupuri sanitare salubre, sau au toalete în curte, fără apă curentă și canalizare, vor fi alocate peste 31,2 milioane de lei pentru construcția unor toalete noi, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Educației.
Școlile sunt împărțite în două loturi:
- Lotul 1: 272 de școli care au mai primit bani și anul trecut tot pentru problema toaletelor, tot prin HG, dar care nu au făcut lucrările sau le-au făcut necorespunzător. Acestea primesc 17 milioane de lei
- Lotul 2: 103 școli nou incluse în proiect, care au fost identificate de autorități anul acesta că nu au toalete sau acestea sunt nefolosibile. Acestea primesc 14,2 milioane de lei.
În aceste școli învață 48.253 de elevi, potrivit notei de fundamentare a proiectului.
Proiectul de HG prevede „continuarea lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități a acestora la unitățile de învățământ preuniversitar de stat care au fost finanțate, în anul 2019, prin HG nr. 363 și HG nr. 674, și ale căror lucrări nu au fost realizate sau
finalizate la 31.12.2019”. Dintre școlile nominalizate, 12 sunt în mediul urban, dintre care una în municipiul Bacău și restul în mediul rural.
Lista școlilor din lotul 1 și sumele pe care le primesc.
Este prevăzută apoi „finanţarea lucrărilor de amenajare a unor grupuri sanitare și asigurarea cu utilități a acestora la unităţi de învăţământ preuniversitar de stat care nu dispun de grupuri sanitare conforme”, adică locul de 107 școli care nu fuseseră prinse în proiectul din 2019.
Lista școlilor din lotul 2 și sumele pe care le primesc.
În această a doua listă, din cele 107 școli, 7 sunt în orașe, din care una în municipiul Piatra Neamț și restul în mediul rural.
În nota de fundamentare a proiectului este subliniat faptul că problema spațiilor și a clădirilor este în sarcina autorităților locale și nu a Ministerului Educației. „Începând din anul 2000, autorităţile locale, conform legislației în vigoare, sunt administratorii clădirilor şi terenurilor în care își desfăşoară activitatea instituțiile de învățământ preuniversitar de stat. În calitatea sa de administratori, autorităţile locale pe raza cărora sunt amplasate unităţile de învăţământ au obligația să ia toate măsurile pentru ca activitatea instructiv-educativă să se desfășoare în bune
condiții, prin edificarea, modernizarea, reabilitarea și dotarea imobilelor”
Iar conform Legii Educației, art 20, „neîndeplinirea de către autorităţile administraţiei publice locale a obligaţiilor ce le revin în organizarea şi funcţionarea învăţământului preuniversitar se sancţionează conform legii.”
Deși primăriile au obligația de a asigura toalete funcționale și salubre, precum și de a autoriza sanitar școlile, proiectul remarcă faptul că „principalul motiv privind neautorizarea sanitară a unităților de învățământ pentru sănătatea populației îl constituie lipsa alimentării cu apă și canalizare, grupuri sanitare neconforme sau dotate necorespunzător sau amplasate în exteriorul construcțiilor de învățământ”.
„La recepționarea lucrărilor autoritățile locale se vor asigura că grupurile sanitare sunt funcționale, vor fi racordate la apă curentă și canalizare fie centralizată, fie puț forat și fosă septică, la instalația electrică și la instalația de încălzire astfel încât unitățile de învățământ să îndeplinească condițiile necesare obținerii autorizației sanitare”, mai scrie ministerul în actul normativ.
FOTO: captura digi24.ro