Potrivit ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial, vineri, seara “la nivelul fiecărui județ/sector al municipiului București, pilotarea evaluării standardizate se va organiza în câte 7 unități de învățământ, incluzând unități de învățământ cu profil pedagogic”.
- Ordinul emis de ministrul Educației introduce organizarea pilotării evaluării standardizate la finalul anului școlar 2021 – 2022, cu scopul de a stabili nivelul competențe ale elevilor la finalul anului școlar.
- În Ordinul publicat vineri seară în Monitorul Oficial a fost introdus și un articol care prevede în ce condiții se încheie protocolul de colaborare între minister și compania care furnizează evaluarea, dar nu se menționează numele acesteia.
Art 7. (1)” În vederea pilotării evaluării standardizate, Ministerul Educației încheie un protocol de colaborare cu titlu gratuit fără implicații financiare ale părților. În cadrul protocolului de colaborare activități de pilotare pot fi organizate până la finalul anului 2022. Se aprobă lista unităților de învățământ participante la pilotarea standardizată prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.”
Cu doar o zi înainte de publicarea ordinului, ministrul Cîmpeanu anunțase în cadrul lansării Raportului privind Literația, că vrea să încredințeze prin parteneriat cu ministerul testările pentru copii inițiate de compania Brio, platformă ed-tech de măsurare a performanței educaționale.
Testele se vor da în perioada 30 mai – 10 iunie pentru elevi ai claselor I-a – a VII-a și elevi ai claselor a IX-a – a XI-a vor susține testele în perioada 30 mai – 8 iunie. În total au fost alese 329 de școli.
După cum scria Edupedu.ro, în 13 mai, criteriile prin care au fost alese școlile pentru pilotarea testelor standardizate au fost:
1. Un colegiu/liceu cu profil pedagogic.
2. O unitate de învățământ gimnazial din mediul urban mare (municipiu).
3. O unitate de învățământ gimnazial din mediul urban mic.
4. O unitate de învățământ liceal din mediul urban mic.
5. O unitate de învățământ gimnazial din mediul rural mic.
6. O unitate de învățământ gimnazial din mediul rural mare.
7. O unitate de învățământ liceal din mediul rural.
Disciplinele la care se organizează Evaluarea standardizată la finalul anului școlar 2021 – 2022 sunt următoarele:
a) pentru elevii claselor I-a – a VII-a, limba română și matematică;
b) pentru elevii claselor a IX-a – a XI-a, limba română și, în funcție de filieră, profil și specializare, disciplina care se susține la examenul național de bacalaureat, ca probă obligatorie a profilului, matematică sau istorie.
Lista școlilor alese de ministerul Educației pentru a face parte din programul pilot
Foto: © Photodeti | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.