LISTA Masa caldă în 150 de şcoli, proiect de Ordonanţă de Urgenţă. Şcoala din Roşia Montană va intra în Program după triplarea numărului unităţilor

2.539 de vizualizări
Foto: Buenosia Carol – Pexels.com
Programul pilot Masa caldă în şcoli va fi dezvoltat în 150 de şcoli, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat de ministerul Educaţiei. Măsura vine după ce în decembrie anul trecut fusese publicat un alt proiect de OUG care prevedea extinderea de la 50 de şcoli la 100 a acestui program, cu menţiunea că în anul 2019 s-a constata că în unele şcoli în care proiectul a fost pilotat din 2016 abandonul şcolar a fost eradicat. Printre şcolile noi care vor beneficia de acest program se numără şi Şcoala Gimnazială Roşia Montană, din judeţul Alba.
  • Vor fi două categorii de şcoli incluse în cele 150 de unităţi din Program

Cele 150 de unități învăţământ cu grade de complexitate și particularități educaționale diferite, propuse pentru a fi cuprinse în program sunt dispuse echilibrat la nivel național, în medii rezidențiale diverse – Urban (mare, mic, central, periferic)/ Rural (mare, mic, accesibil, greu accesibil, izolat), și vor avea statut de unități de învățământ pilot, conform prevederilor legale în vigoare, în care se va implementa programul.

  1. Prima categorie de unități de învățământ include unități de învățământ situate în medii geografice izolate/ greu accesibile – deltă, munte, câmpie (zonă depopulată/ zonă greu accesibilă din cauza condițiilor naturale), în medii sociale defavorizate (comunități cu grad mare de vulnerabilitate – populație rromă, copii cu părinți plecați la muncă în străinătate și supuși unor forme disimulate de abandon parental, copii supuși unor forme de abuz parental prin muncă, abandonul școlii, cutume și mentalități culturale restrictive, în defavoarea minorului etc.) în medii sociale cu grad ridicat de pauperitate.
  2. În cea de-a doua categorie, cu rol de motor de incluziune socială, sunt incluse în continuare liceele și colegiile pedagogice, unități de învățământ complexe, cu statut de centre de resurse educaționale, care reunesc elevi din toate ciclurile de învățământ, preșcolar – primar – gimnazial și liceal, având în vedere faptul că, prin structura lor, acestea au și școli de aplicație pentru practica pedagogică. Având în vedere specificul și finalitățile educaționale, aceste unități de învățământ complexe au și un procent ridicat de elevi proveniți din mediul rural, potențiali facilitatori pentru implementarea și
    diseminarea proiectului.

La jumătatea lunii decembrie 2019 Edupedu a scris că extinderea programului pilot “Masa caldă în şcoli” urmează să se facă de la 50 la 100 de şcoli, prin Ordonanţă de Urgenţă. Vezi lista celor 100 de unităţi anunţate iniţial.

Cum motivează autorităţile extinderea Programului Masa Caldă

După rapoartele făcute pentru fiecare an de implementare “s-a observat o îmbunătățire considerabilă a frecvenței elevilor la cursuri, față de anii precedenți, astfel: dacă anterior implementării Programului în anul şcolar 2016-2017, s-a înregistrat o rată a abandonului şcolar de 6,1%, în urma derulării Programului-pilot, aceasta a scăzut la 4,3% , ajungând ca la finele anului şcolar 2017-2018, să fie de 1,3%. În anul 2019, s-a constatat că programul a condus chiar la eradicarea fenomenului de abandon școlar, în unele unități de învățământ.

Motivarea urgenţei

Ministerul scrie în nota de fundamentare a proiectului că urgența actului normativ este impusă de:

  • “faptul că fiecare copil al României are dreptul la educaţie, însă statutul socio – economic al familiilor din care provine mare majoritate a copiilor de vârstă şcolară nu le permite nici măcar asigurarea zilnică a unui pachet pentru a fi prezenţi la orele de curs, aspect ce constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea Ordonanţei de urgenţă ;
  • necesitatea aplicării urgente a unui sistem integrat de măsuri care să asigure accesul egal la educație pentru toți copiii și tinerii din România, în scopul prevenirii și combaterii abandonului școlar în toate ciclurile de învățământ preuniversitar, în contextul în care nu există o analiză de impact privind alte programe echivalente Programului-pilot, analiză diferențiată pe mediu social/geografic sau pe structură instituțională (unitate de învățământ cu un singur ciclu de învățământ sau unitate de învățământ cu mai multe cicluri de învățământ), având în vedere datele comunicate de Eurostat privind rata de părăsire timpurie a şcolii, aceasta având pentru România o valoare de 18,1% , în anul 2017 și 16,4% în 2018 (conform datelor oficiale Eurostat), având în vedere necesitatea asigurării de șanse egale tuturor elevilor unei unități de învățământ, indiferent de ciclul de învățământ în care aceștia sunt înmatriculați, de la copiii din ciclul preșcolar până la elevii din ciclul liceal, ținând cont de necesitatea realizării obiectivelor de ţară asumate, derivate din statutul de membru al Uniunii Europene pe care România îl are din anul 2007, în condițiile în care Programul-pilot se va desfășura până la sfârșitul anului 2020, în perioada activității didactice, încă de la începutul anului școlar 2019 – 2020. Pentru asigurarea fiabilității programului și a coerenței măsurilor și pentru colectarea de date reale privind capacitatea unităților de învățământ pentru implementarea unor programe de acest tip, în acest context, se impune cu celeritate aprobarea prezentei Ordonanțe de urgență”.

Reamintim că Programul masa caldă în şcoli a fost înfiinţat în perioada Guvernului Cioloş, în 2016, acesta fiind pilotat pe 50 de şcoli. Următorul Guvern, Grindeanu, a decis continuarea programului pilot tot în 50 de şcoli, după care a urmat o decizie similară şi a Guvernului Dăncilă. Acesta din urmă a adoptat şi publicat în Monitorul Oficial cu întârziere de un semestru normele de aplicare, astfel că în multe şcoli autprităţile locale, responsabile de aplicarea programului nu au derulat procedurile de implementare, după cum Edupedu.ro a scris.

FOTO: Photo by Buenosia Carol from Pexels


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel pentru retragerea lucrărilor științifice semnate de Elena Ceaușescu, disponibile încă la marile edituri internaționale / The Guardian: Fraudele ei au avut impact pe termen lung în politică și știință – a se vedea cazul Florin Roman

Numele Elenei Ceaușescu persistă pe lucrări și volume de cercetare încă disponibile pe platformele unor mari edituri academice internaționale, fapt pentru care un grup de cercetători au lansat un apel…
Vezi articolul

Lista celor peste 540 de programe de formare continuă pentru profesori a fost publicată de Ministerul Educației. Educația emoțională, strategiile didactice de predare și managementul clasei de elevi, printre domeniile vizate

Lista celor peste 540 de programe pentru formarea continuă a profesorilor a fost publică de Ministerul Educației. Este vorba despre Registrul naţional al programelor pentru dezvoltare profesională continuă acreditate, actualizat…
Vezi articolul

“Datorită meditațiilor” elevii se concentrează mai puțin la școală, spune consilierul ministrului Educației, Radu Szekely: Un părinte poate face mai mult dacă îl întreabă pe copil la masă „cum te simți, cum te pot ajuta”, decât plătindu-i meditații

Consilierul ministrului Educației, Radu Szekely, a spus într-o intervenție la Digi24, că “un părinte poate face mai mult dacă îl întreabă pe copil: cum te simți, cum te pot ajuta,…
Vezi articolul