LISTĂ Manualele școlare pentru clasele I-VIII din care pot alege învățătorii și profesorii pentru noul an școlar, trimisă de CNPEE în teritoriu. Inspectoratele pot comanda cărțile până pe 25 iulie

8.943 de vizualizări
Foto: Agerpres / Cristian Lupascu
Învățătorii și profesorii de gimnaziu își pot alege manualele cu care să lucreze în anul școlar 2023-2024, după ce o listă cu acestea a fost trimisă de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) în teritoriu, luni, 10 iulie, potrivit unei adrese obținute de Edupedu.ro.

Ministerul Educației a încheiat licitația pentru o parte dintre manualele pentru anul școlar următor și urmează să fie și altele anunțate. Profesorii trebuie să anunțe opțiunile responsabililor din școlile în care lucrează, potrivit procedurii.

Inspectoratele școlare pot face comenzi de manuale școlare pentru clasele I-VIII pentru anul școlar 2023-2024, în funcție de necesarul transmis de școli, până pe 25 iulie, conform documentului.

Marți, 11 iulie, Ministerul Educației va deschide procesarea cererilor în aplicația „Selectarea Necesarului de Manuale Școlare” – SNMS. Aplicația va fi disponibilă la nivelul unităţilor de învăţământ, al ISJ/ISMB, al ME-CNPEE, la adresa https://transfer.rocnee.eu/manuale_digitale, potrivit sursei citate.

„Procesul de selecție şi de transmitere a comenzilor de manuale școlare noi se realizează cu respectarea Procedurii de selecție și de comandă a manualelor școlare noi nr. 1449/21.04.2016.

Responsabilul cu manualele şcolare de la nivelul inspectoratelor se va asigura, în conformitate cu atribuțiile sale precizate de art. nr.12, Cap IV. Gestionarea manualelor școlare din Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educaţiei nationale nr. 3103/28.01.2019 – Metodologia de asigurare şi de gestionare a manualelor școlare pentru învăţământul preuniversitar, de înregistrarea în aplicație a comenzilor tuturor școlilor de pe raza județului/a municipiului Bucureşti.

Se va asigura, de asemenea, că vor fi făcute comenzi integrale, în concordanță cu cifrele de școlarizare aprobate pentru anul școlar 2023-2024”, scrie în document, mai jos în articol.

FOTO DOCUMENT Adresa CNPEE 2.400 din 10.07.2023:


6 comments
    1. Cadrele didactice, pe discipline își selectează (aleg) manualul care cred că este conform cu programa etc (să zicem, cel mai bun! 🤷‍♀️), și transmit responsabilului cu manualele (din școală!), iar de aici este treaba lui.

    2. Dar cine să le comande? Părinții? După ce că ați făcut o grevă degeaba, acum o dați la întors că sunteți în concediu (aveți cam prea mult concediu, 62 de zile pe an, părerea mea). Din comentariul dumitale, reiese ce fel de profesor ești și cât interes acorzi copiilor la clasă. Adică “0” barat.

      1. Analfabetism funcțional este o noțiune care se referă la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit. Mai precis, o persoană poate să reproducă verbal sau în scris un text, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță.

        Sau

        Una dintre activitățile preferate – citirea titlurilor și cam atât. Iar cu titluri din ce in ce mai “superb” formulate de jurnaliști, “succesul” de înțelegere și pt. informare este garantat.

        An absolutely great pleasure to be alive !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

După o întâlnire cu conducerea Microsoft România, ministrul Daniel David anunță că a decis să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale într-o școală stabilită de minister, iar compania și directorul „își vor asuma implementarea”

Decizie anunțată de ministrul Educației și Cercetării, după o întâlnire pe care a avut-o miercuri cu conducerea companiei Microsoft România. Într-un comunicat publicat miercuri seara, ministrul Daniel David anunță că…
Vezi articolul

INTERVIU Mihaela Stanciu, mediator școlar: Când sunt mici, se joacă împreună, nu marginalizează. În primar, copilul începe să îl perceapă pe cel de lângă el așa cum i-l descriu părinții, nu cum l-a văzut el în grupa de grădiniță / Mi-a luat foarte mult timp să reușesc să le arăt celorlalți că, de fapt, suntem egali

„Încă mă lupt cu prejudecățile. Mi-a luat foarte mult timp să reușesc să le arăt celorlalți că, de fapt, suntem unici și egali”, a declarat Mihaela Stanciu, mediator școlar la…
Vezi articolul
Noi condiții de angajare în UE

Noi condiții de angajare în UE pentru lucrătorii cu înaltă calificare din statele din afara Uniunii/ Negociatorii Parlamentului European și ai Consiliului au ajuns la un acord provizoriu privind îmbunătățirea sistemului „Cartea Albastră”

Noi condiții de angajare în UE. Negociatorii Parlamentului European și ai Consiliului UE au ajuns, marți, la un acord provizoriu în privința condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească persoanele…
Vezi articolul

Testare standardizată digitală în 800 de licee, pentru toți elevii de clasa a IX-a, la Română și Matematică, din 16 octombrie, prin proiectul ROSE al Ministerului Educației. Testele vor arăta ce competențe au tinerii și profesorii vor face apoi planuri remediale personalizate, spun oficialii

Elevii de clasa a IX-a din 874 de licee din țară, eligibile pentru finanțare prin proiectul ROSE, vor susține testări inițiale standardizate, pe calculator, în perioada următoare, între 16 octombrie-3…
Vezi articolul