Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) a publicat lista manualelor școlare valabile în clasele I-VIII în anul școlar care va începe la toamnă. “Catalogul manualelor școlare valabile in învățământul preuniversitar clasele I-VIII, an școlar 2021-2022” este un document ce poate fi descărcat și care prezintă volumele în tabele pentru fiecare clasă în parte.
Tabelele includ șase rubrici – titlul, clasa la care poate fi folosit manualul, editura, anul aprobării și modul de achiziție.
În total:
- La clasa I sunt 42 de manuale aprobate
- La clasa a II-a – 43 de manuale aprobate
- La clasa a III-a – 48 de manuale aprobate
- La clasa a IV-a – 61 de manuale aprobate
- La clasa a V-a – 122 de manuale aprobate
- La clasa a VI-a – 96 de manuale aprobate
- La clasa a VII-a – 89 de manuale aprobate
- La clasa a VIII-a – 56 de manuale aprobate