Mai multe Inspectorate Școlare Județene au publicat locurile rămase libere după prima etapă de admitere la liceu 2023. Înscrierile au loc în perioada 7-9 august și repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, se face în perioada 10 – 11 august 2023.
- Edupedu.ro a scris că au rămas nerepartizați 1.619 elevi, din care patru au medii peste 9.
- Documentele necesare pentru dosarul de înscriere pentru etapa a II-a de admitere la liceu 2023
Cererile pentru a doua etapă pot fi depuse de cei care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, precum și de candidații care au fost respinși la licee. De asemenea, aici intră și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională.
Au rămas de repartizat în etapele următoare doar 1.619 absolvenți (1,44%), întrucât nu au completat suficiente opţiuni, susține Ministerul Educației. Aceștia au la dispoziție cele 7.727 de locuri libere la liceu rămase, sau alte 18 mii în învățământul profesional. Anul trecut 6.852 de elevi (5,87%) nu au putut fi repartizați din cauza opțiunilor insuficiente.
Locurile rămase libere pentru etapa a II-a de admitere la liceu 2023:
- București (B) – ismb. ro – nu sunt publicate
- Alba (AB) – isjalba.ro
- Arad (AR) – isjarad.ro
- Argeș (AG) – isjarges.ro: nu sunt publicate
- Bacău (BC) – isjbacau.ro
- Bihor (BH) – isjbihor.ro
- Bistrița-Năsăud (BN) – isjbn.ro
- Brăila (BR) – isjbraila.ro
- Botoșani (BT) – isjbotosani.ro: nu sunt publicate
- Brașov (BV) – isjbrasov.ro
- Buzău (BZ) – isjbuzau.ro
- Cluj (CJ) – isjcj.ro: nu sunt publicate
- Călărași (CL) – isj-cl.ro
- Caraș-Severin (CS) – isjcs.ro
- Constanța (CT) – isjcta.ro
- Covasna (CV) – isj.educv.ro: nu sunt publicate
- Dâmbovița (DB) – isj-db.ro
- Dolj (DJ) – isjdolj.ro
- Gorj (GJ) – isjgorj.ro
- Galați (GL) – isj.gl.edu.ro
- Giurgiu (GR) – isjgiurgiu.ro
- Hunedoara (HD) – isj.hd.edu.ro
- Harghita (HR) – portal.eduhr.ro
- Ilfov (IF) – isjilfov.ro
- Ialomița (IL) – isjialomita.ro: nu sunt publicate
- Iași (IS) – isjiasi.ro
- Mehedinți (MH) – mh.edu.ro: nu sunt publicate
- Maramureș (MM) – isjmm.ro
- Mureș (MS) – edums.ro
- Neamț (NT) – isjneamt.ro: nu sunt publicate
- Olt (OT) – isjolt.ro: nu sunt publicate
- Prahova (PH) – isjph.ro: nu sunt publicate
- Sibiu (SB) – isjsb.ro
- Sălaj (SJ) – isjsalaj.ro
- Satu Mare (SM) – satmar.ro
- Suceava (SV) – isj.sv.edu.ro
- Tulcea (TL) – isjtulcea.ro
- Timiș (TM) – isj.tm.edu.ro
- Teleorman (TR) – isjtr.ro
- Vâlcea (VL) – isjvalcea.ro
- Vrancea (VN) – isjvrancea.ro
- Vaslui (VS) – isj.vs.edu.ro
Calendar etapa a II-a de admitere la liceu 2023
28 iulie 2023 Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților romi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă
31 iulie 2023 Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă
1 – 2 august 2023 Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
3 – 4 august 2023 Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații
7 – 9 august 2023 Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.
Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.
Notă: Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale.
10 – 11 august 2023 Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 5 iulie 2023.
11 august 2023 Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată
14 – 16 august 2023 Depunerea dosarelor de înscriere a candidaților Părintele/tutorele legal care au primit rezoluţie favorabilă la unitățile de învăţământ la care au fost repartizați.
Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.