LISTĂ Concursurile și olimpiadele pentru care elevii pot primi burse de performanță și merit în anul școlar 2022-2023, indicată de Ministerul Educației

Foto: Pixabay.com

Concursurile și olimpiadele școlare, dar și competițiile sportive pentru care elevii pot primi burse de performanță și merit în anul școlar 2022-2023 sunt cele aprobate în februarie 2022 prin mai multe ordine de ministru și desfășurate în anul școlar precedent, după cum se arată într-o adresă a Ministerului Educației către Inspectoratele Școlare din 12 septembrie.

Iată adresa către Inspectorate:

Listele de olimpiade pentru acordarea burselor de performanță:

Lista olimpiadelor și concursurilor naționale precum și a competițiilor/concursurilor cultural – artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, pentru care se acordă bursele de performanță, în conformitate cu prevederile art. 7 din Anexa la ordin, sunt cuprinse în:

a) Calendarul competițiilor naționale pe discipline școlare la care participă elevi români, în anul școlar 2021 – 2022, punctul A, aprobat cu nr. 25.810/21.02.2022.

b) Lista activităților de pregătire și selecționare a loturilor naționale pentru participarea la competițiile internaționale, în anul școlar 2021-2022, anexa 3 la OME nr. 5.992/2021, cu modificările ulterioare

c) Calendarul activităților educative naționale 2022punctele A. și B., aprobat cu nr. 25.811/21.02.2022.

d) Olimpiada națională a sportului școlar în anul școlar 2021 – 2022, aprobată cu nr. 25.814/21.02.2022:

e) „Campionatele naționale școlare” 2022 – Calendarul competițiilor sportive organizate pentru elevii-sportivi legitimați la unitățile de învățământ cu program sportiv integrat și suplimentar – etapele naționale, aprobat cu nr. 25.813/21.02.2022:

Listele de olimpiade pentru acordarea burselor de merit:

Lista olimpiadelor și concursurilor naționale precum și a competițiilor/concursurilor cultural – artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, pentru care se acordă bursele de merit, în conformitate cu prevederile art. 10 din Anexa la ordinul privind Criteriile Generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, este cuprinsă în:

a) Calendarul competițiilor naționale pe discipline școlare la care participă elevi români, în anul școlar 2021 – 2022, punctul A, aprobat cu nr. 25.810/21.02.2022:

b) Calendarul activităților educative naționale 2022, punctele A. și B, aprobat cu nr. 25.811/21.02.2022:

c) Olimpiada națională a sportului școlar în anul școlar 2021 – 2022, aprobată cu nr. 25.814/21.02.2022:

d) „Campionatele naționale școlare” 2022 – Calendarul competițiilor sportive organizate pentru elevii-sportivi legitimați la unitățile de învățământ cu program sportiv integrat și suplimentar – etapele naționale, aprobat cu nr. 25813/21.02.2022:

Aceste calendare se regăsesc și pe site-ul Ministerului Educației (ME), edu.ro, la secțiunea Olimpiade și Concursuri.

Bursele în anul școlar 2022-2023

Noile criterii de acordare a burselor au fost aprobate pe 7 septembrie și pot fi găsite aici. Elevii de clasa a V-a nu mai primesc burse de merit, iar pentru bursele de studiu și cele de ajutor social cererile se mai pot depune până la finalul lunii septembrie.

Și bursa socială pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate a fost eliminată de Ministerul Educației.

Acum două săptămâni, secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, declara că „pe data de 15 a fiecărei luni, unitatea de învățământ este obligată să plătească bursele elevilor pentru luna încheiată”.

Cuantumul minim al burselor este același ca anul trecut școlar, sumele rămân neschimbate, potrivit Hotărârii Guvernului nr 1.138:

Exit mobile version