Certificatele internaționale care sunt recunoscute de Ministerul Educației și care pot fi echivalate cu probele de certificare a competențelor lingvistice în limbi străine de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate în Monitorul Oficial.
În metodologia de examen este prevăzut faptul că elevii care au susținut probe pentru aceste certificate recunoscute, prevăzute în această listă, și le-au obținut, pot să ceară echivalarea probelor de competențe.
Examenul de Bacalaureat 2024 ar urma să înceapă pe 16 iunie cu proba de evaluare a competențelor în limba română, potrivit calendarului publicat în consultare de Ministerul Educației. Spre deosebire de anii trecuți când probele scrise începeau în jurul datei de 20 iunie, proba la Limba și literatura română ar urma să fie pe 1 iulie în 2024.
- Calendarul încă nu a fost publicat în Monitorul Oficial. Vom reveni când se publică.
Pentru recunoașterea certificatelor care atestă competențele digitale, lista examenelor recunoscute este cea din ordinul 5.219 din 2010, anexa 3, cu completările și modificările ulterioare.
FOTO DOCUMENT Ordinul 6.152 din 31 august 2024:
Amintim că, pe fondul grevei generale a profesorilor din mai – iunie 2023, probele de competențe de la examenul de Bacalaureat 2023 au fost echivalate cu mediile din liceu sau recunoscute pentru absolvenții de liceu, așa cum s-a mai procedat și în situațiile din anii 2020 și 2021, marcați de criza pandemică.
Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.