Lista celor peste 1200 de școli incluse în programul Masă sănătoasă – proiect

11.297 de vizualizări
Foto: © Veranika Semchanka | Dreamstime.com
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern pentru repartizarea sumei, prevăzută în bugetul de stat pe anul 2024, pentru finanțarea Programului Național Masă Sănătoasă. În total au fost incluse 1223 de școli din țară, iar suma repartizată este de 1.019.223 mii lei, potrivit Notei de fundamentare. De acești bani ar trebui să beneficieze 458.833 de elevi. Amintim, la 6 luni de la începerea anului școlar nu se știe când vor primi elevii masa sănătoasă în școli. Lista unităților de învățământ propusă o găsiți mai jos în articol.

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică abia astăzi, 27 februarie, proiectul de HG prin care este repartizată suma de 1.019.223 mii lei pentru 1223 de unități de învățământ din țară și un număr estimat de 458.833 de elevi.

De precizat, lista ar fi trebuit aprobată în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, (n. red Hotărârea de Guvern privind instituirea Programului Național „Masă sănătoasă” a fost publicată în Monitorul Oficial abia pe 15 ianuarie 2024) adică la jumătatea lunii februarie. Însă, abia la finalul lunii februarie lista a fost pusă în dezbatere publică.

“În Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, cu modificările și completările ulterioare, la art. XXVI, alin.(4), este prevăzut faptul că în anul 2024 pentru Programul Naţional Masă Sănătoasă sumele necesare se asigură, pentru elevii din 1223 unități de învățământ preuniversitar, de la bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti. Suma necesară finanțării PNMS este prevăzută în Anexa 5 la Legea nr. 421/2023, Legea bugetului de stat pe anul 2024. Prin prezenta hotărâre suma repartizată este de 1.019.223 mii lei, cu încadrare în suma prevăzută în buget”, scrie în Nota de fundamentare.

Nu se știe încă de când vor primi elevii masa sănătoasă, dar au trecut deja 6 luni de la începerea anului școlar.

În ce constă Programul Național „Masă sănătoasă”

Eelevii vor primi un suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar:

a) „masă caldă, preparată în regim propriu, pentru preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ în care există cantină cu avize de funcționare, înregistrată sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, și spațiu adecvat de servire a mesei;

b) masă caldă, în regim catering, pentru preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ în care nu există cantină pentru prepararea în regim propriu, hrana putând fi servită în sala de clasă sau într-un alt spațiu amenajat în acest scop.

c) pachet alimentar, în situația în care nu există posibilitatea asigurării mesei calde în regim propriu sau de catering.

Suportul alimentar nu se acordă pe perioada vacanțelor sau a altor zile declarate prin lege, ca zile nelucrătoare.

Tipul de suport alimentar şi modalitatea de distribuire se stabilesc la solicitarea directorului unităţii de învăţământ, cu aprobarea consiliului de administraţie şi se propune ordonatorului principal de credite al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului, care îl supune aprobării consiliului local. 

Suportul alimentar trebuie să respecte prevederile Legii nr. 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar şi ale Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi.”

Vezi aici Normele minime obligatorii care trebuie respectate în pregătirea mesei pentru preşcolari şi elevi 

Informații de context

Hotărârea de Guvern privind instituirea Programului Național „Masă sănătoasă” a fost publicată în Monitorul Oficial abia pe 15 ianuarie 2024, la 3 luni de la începerea școlii, iar lista școlilor ar fi trebui aprobată în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii,

Școlile care vor intra pe noua listă a celor care oferă elevilor o masă caldă ar trebui să îndeplinească criterii de prezență slabă, risc de abandon școlar și profesori necalificați.

Inițial, a fost prevăzută înființarea programului Masă sănătoasă în școli pentru maximum 1000 de școli, dar apoi printr-o modificare de proiect de modificare a OUG nr. 115/2023 s-a decis că vor fi minimum 1000 de școli, nu maximum.

Ministra Educației spunea că: „Avem multe școli mici care sunt puse pe listă în programul „Masă sănătoasă” și atunci atingem pragul de 1.000 de școli, fără să atingem pragul maxim de număr de beneficiari. Vrem să corectăm acest lucru, să nu mai fie maximum 1.000 de școli, să fie minimum 1.000 de școli, ca să putem să cheltuim toți banii pe care îi avem”.

În județul Bistrița-Năsăud ar fi deja înscrise 19 unități de învățământ în acest nou program, conform ministrei.

Amintim că Guvernul Ciolacu a amânat până pe 1 ianuarie 2025 aplicarea prevederii din Legea învățământului preuniversitar despre Masă Sănătoasă acordată pentru cel puțin 1.000.000 de beneficiari direcți, în scopul sprijinirii participării la educație a tuturor copiilor.

Lista școlilor propuse pentru implementarea programului național masă sănătoasă în școli 2023-2024

Foto: © Veranika Semchanka | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ligia Deca: Astăzi s-a semnat Ordinul de ministru cu criteriile pentru programul Masă Sănătoasă, urmând să fie primite propunerile de şcoli
Școlile care vor intra pe noua listă a celor care oferă elevilor o masă caldă ar trebui să îndeplinească criterii de prezență slabă, risc de abandon școlar și profesori necalificați, conform proiectului Programului Național Masă Sănătoasă, pus în dezbatere
UPDATE Programul „Masă sănătoasă”, care ar fi trebuit să înceapă pe 1 ianuarie, aprobat de Guvern / Inspectoratele școlare vor selecta școlile care intră în program
Premierul Ciolacu, despre programul „Masă sănătoasă”: Ținta noastră este să creștem de la 450 la 1.000 numărul școlilor
Școlile care vor intra pe noua listă a celor care oferă elevilor o masă caldă ar trebui să îndeplinească criterii de prezență slabă, risc de abandon școlar și profesori necalificați, conform proiectului Programului Național Masă Sănătoasă, pus în dezbatere
Guvernul Ciolacu alege sa facă economii în anul electoral 2024 prin neacordarea unei mese calde pentru un milion de elevi, așa cum prevedea legea educației
Programul Național „Masă sănătoasă” începe pe 1 ianuarie 2024: Masă caldă sau pachet alimentar de 15 lei pe zi de elev / Inspectoratele școlare vor alege școlile care intră în program – proiect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii care nu au telefon, laptop şi internet pot solicita şcolilor să le pună la dispoziție echipamentele necesare. Ministrul Educaţiei anunţă că va participa la videoconferinţe cu directorii din fiecare judeţ

Profesorii care nu au telefon, laptop şi internet pot solicita şcolilor să le pună la dispoziție echipamentele necesare, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei primit de Edupedu.ro, după videoconferința cu…
Vezi articolul

Am învățat să valorificăm resursele școlii: smart lab-uri sau profesori cu expertiză – spune Andrei Puiu, elev la Colegiul Naţional ”Grigore Moisil” din Bucureşti / Împreună cu mai mulți colegi a câștigat un premiu în SUA cu un proiect de colonie spaţială autosustenabilă

Andrei Puiu și Denisa Andreea Ionescu, ambii elevi la Colegiul Național ”Grigore Moisil” din Bucureşti au vorbit despre activitățile extrașcolare și dotările din școală care i-au ajutat să realizeze proiectul…
Vezi articolul

Profesorii de fizică și matematică, de educație fizică, învățătorii și educatorii pot concura pe patru posturi libere în școlile europene de la Bruxelles, anunță Ministerul Educației. Înscrierea, până vineri, 19 aprilie – calendarul de concurs

Patru posturi libere de profesor de matematică-fizică-matematică, educație fizică, de învățător și de educator sunt libere în școlile europene din Belgia la care învață copiii reprezentanților români de la Bruxelles.…
Vezi articolul

Întâlnire vineri la Guvern cu sindicatele din educație pentru salariile profesorilor de la 1 ianuarie / Premierul Ciolacu: Vom avea discuții ca să acoperim cât mai mult din acești 50% până la legea salarizării. Nu sunt Harry Potter

Liderii sindicatelor din învățământ și prim-ministrul Marcel Ciolacu se vor întâlni vineri, 24 noiembrie, la Guvern, pentru a discuta despre creșterile salariale ale profesorilor de la 1 ianuarie, potrivit agendei…
Vezi articolul

VIDEO Guvernul adoptă ordonanța „trenuleț” 2025. Marcel Ciolacu: Salariile bugetarilor nu cresc, înghețăm angajările la stat. Fiecare leu plătit la salariu va trebui justificat prin criterii de performanță și evaluări

Salariile bugetarilor nu cresc, blocăm angajările la stat. Fiecare leu plătit la salariu în plus va trebui justificat prin criterii de performanță, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței…
Vezi articolul