Lista celor 57 de universități cu programe de formare psihopedagogică în anul universitar 2024-2025, publicată în Monitorul Oficial. Cei mai mulți studenți care pot deveni profesori – la Babeș-Bolyai, Universitatea din București și „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

6.911 vizualizări
57 de universități vor organiza în anul universitar 2024-2025  programe de formare psihopedagogică pentru profesori, în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică (nivelurile I și II), potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. În anul universitar trecut, pe listă au fost 56 de instituții de învățământ superior acreditate.

Universitatea „Sapientia” are un centru nou la Sfântu Gheorghe în 2024-2025, care nu apare în 2023-2024, nicio instituție din lista de anul trecut nu a fost eliminată, astfel că numărul total a ajuns la 57.

 Diferențe în numărul maxim de studenți școlarizați:

  • Universitatea Politehnica Timișoara va avea în plus 100 de studenți
    • 2023-2024: 350 studenți​
    • 2024-2025: 450 studenți​
  • Universitatea Națională de Apărare „Carol I” va avea cu 20 de studenți mai puțin
    • 2023-2024: 90 studenți​
    • 2024-2025: 70 studenți​

„Programele de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică (nivelurile I și II), organizate de către instituțiile de învățământ superior acreditate care nu sunt cuprinse în anexa la prezentul ordin intră în lichidare, în sensul că se asigură școlarizarea studenților înscriși în anii universitari precedenți, dar nu se organizează concurs de admitere pentru anul universitar 2024-2025.

În anul universitar 2024—2025 pot organiza probele din cadrul examenelor pentru obținerea gradelor didactice II și I, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, instituțiile de învățământ superior acreditate cuprinse în anexa la prezentul ordin, care sunt și centre de perfecționare/formare continuă în condițiile legii”, potrivit ordinului de ministru.

Universitățile cu cei mai mulți studenți care pot fi școlarizați:

  • Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca – 3.500;
  • Universitatea din București – 3.000;
  • Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – 2.400;
  • Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București – 1.600;
  • Universitatea din Craiova – 1.500;
  • Universitatea din Oradea – 1.500;
  • Universitatea de Vest din Timișoara – 1.500;
  • Universitatea „Transilvania” din Brașov – 1.100;
  • Academia de Studii Economice din București – 1.000;
  • Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – 1.000;
  • Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – 1.000;
LISTA instituțiilor de învățământ superior acreditate care organizează Programul de formare psihopedagogică, în anul universitar 2024-2025
Condițiile de ocupare a funcțiilor didactice din Legea învățământului preuniversitar, articolul 176:

Pentru ocuparea funcțiilor didactice de profesor în învățământul gimnazial, liceal și terțiar nonuniversitar, profesor de instruire practică, profesor documentarist, respectiv profesor corepetitor, cel puțin una din următoarele condiții:

(i) absolvirea cu examen de licență în profilul postului, modulul de formare psihopedagogică totalizând 30 de credite ECTS și absolvirea unui program de studii universitare de masterat didactic cu durata studiilor de un an;

(ii) absolvirea cu examen de licență a unui program de licență din domeniul Științe ale educației și absolvirea unui program de studii universitare de masterat didactic cu durata studiilor de un an, pentru posturile asociate domeniului Științe ale educației;

(iii) absolvirea cu examen de licență a unui program de licență în profilul postului și absolvirea unui program de studii universitare de masterat didactic cu durata studiilor de un an și jumătate;

(iv) absolvirea cu examen de licență a unui program de licență didactică cu dublă specializare în profilul postului;

DOCUMENT Ordin pentru aprobarea listei instituțiilor de învățământ superior acreditate care organizează, în anul universitar 2024—2025, Programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică (nivelurile I și II)
Citește și:
Lista celor 56 de universități cu programe de formare psihopedagogică în anul universitar 2023-2024, publicată în Monitorul Oficial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
angajatori caută să recruteze studenți

DOCUMENT Cursuri online printr-o platformă gratuită, recomandate de Ministerul Educației către toate cadrele didactice: “Soluția pentru continuarea activităților didactice este desfăşurarea lor exclusiv online”

Ministerul Educației a găsit o soluție gratuită prin care toate școlile pot face cursuri online, în perioada în care cursurile sunt suspendate din cauza noului coronavirus. Prin două adrese trimise…
Vezi articolul

BREAKING “Angajații din educație intră în grevă generală!” – Cele trei mari sindicate din învățământ anunță, în mod extraordinar, conferință de presă comună despre declanșarea grevei și implicațiile ei

“Angajații din educație intră în grevă generală!” este titlul unui comunicat al celor trei mari sindicate din învățământ, prin care acestea anunță, luni, o conferință de presă comună. În cadrul…
Vezi articolul

Președintele Emmanuel Macron ar vrea ca uniforma să fie introdusă în școlile din Franța, dacă se dovedește că ajută la combaterea discriminării în școli: „Ținuta unică elimină inegalitățile dintre familii și creează respect” / Franța derulează pilotări în peste 100 de școli pe tema aceasta

Toți elevii din Franța ar putea purta uniformă în școli din anul 2026, dacă rezultatele unor proiecte pilot, derulate în câteva școli din Republică, vor arăta că aceasta ar ajuta…
Vezi articolul

Asociația cercetătorilor Ad Astra îi cere premierului Cîțu să explice diferențele dintre angajamente și alocarea pentru cercetare în 2021: Dacă estimările se adeveresc, România este condamnată să se îndepărteze ireversibil de profilul unei țări UE

Asociația Ad Astra a cercetătorilor din România îi solicită premierului Florin Cîțu, printr-un comunicat de presă-scrisoare, să explice “aparenta discrepanță” dintre angajamentele formulate din programul de guvernare și proiectul de…
Vezi articolul