Lista celor 300 de școli care vor organiza programul Masă caldă, în anul școlar 2022-2023, publicată de Ministerul Educației. Colegiile naționale nu au mai fost incluse, potrivit lui Sorin Cîmpeanu

Foto: captură document

Lista celor 300 de școli care vor organiza programul Masă caldă, în anul școlar 2022-2023, a fost publicată de Ministerul Educației. Nu au mai fost incluse colegiile naționale, după cum a declarat Sorin Cîmpeanu, la finalul ședinței de Guvern: „Din această listă, spre deosebire de anii anteriori, nu mai fac parte colegii naționale pe care considerăm că nu le putem include în lista celor care au cea mai mare nevoie de masă caldă”.

„Sunt incluse școli cu număr de elevi mai mic și asta ne permite să suplimentăm cu 50 de școli lista celor 300 de școli deja aprobate”, a precizat acesta.

Sorin Cîmpeanu: „Ministerul Educației a realizat o selecție atentă pentru ca de acest program să beneficieze acele 300 de școli care au cea mai mare nevoie. Inspectoratele școlare județene, în urma unei analize prin complementaritate cu finanțarea pe care școlile o primesc pentru asigurarea unei mase prin PNRAS (Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar – n. red.), am definitivat lista celor 300 de școli. Lista face obiectul unui ordin de ministru pe care l-am semnat astăzi și care este deja public, disponibil. Practic, în fiecare județ a fost dublat numărul școlilor care vor beneficia.

Având în vedere că, din această listă, spre deosebire de anii anteriori, nu mai fac parte colegii naționale pe care considerăm că nu le putem include în lista celor care au cea mai mare nevoie de masă caldă. Sunt incluse școli cu număr de elevi mai mic și asta ne permite să suplimentăm cu 50 de școli lista celor 300 de școli deja aprobate. Vă reamintesc că finanțarea aprobată este de 354 de milioane de lei, este de 10 ori mai mare decât anul 2016, anul în care a început programul masă caldă, cu 35 milioane finanțare. Vă mai reamintesc faptul că am crescut alocația zilnică de la 10 la 15 lei, pentru a preîntâmpina acele situații în care tarifele de 10 de lei nu au fost suficiente pentru a genera atractivitate în rândul operatorilor economici, mai ales în contextul scumpirilor”.

Lista școlilor poate fi consultată mai jos:

Informații de context

Edupedu.ro a scris că programul „Masa caldă în școli” ar putea să fie extins pentru încă 50 de unități de învățământ, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență. Proiectul a fost în prima lectura pe agenda de azi a ședinței de Guvern și nu a apărut în transparența decizională la Ministerul Educației. – detalii aici

Săptămâna trecută, Sorin Cîmpeanu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că elevii care învață la colegii naționale din municipii nu vor mai beneficia de programul “Masă caldă în școli”. Tot atunci, el a mai spus că va extinde numărul de școli care să facă parte din program, dar nu a oferit un număr exact.

Pe 30 iunie, ministrul Educației anunța că a fost adoptată o ordonanță de urgență ce prevede extindere programului pilot „Masă caldă” de la 150 de școli la 300 de școli. – detalii aici

Sorin Cîmpeanu a declarat la sfârșitul lunii mai că doar 104 școli au beneficiat de program anul trecut: „Aș vrea să vă spun că din cele 150 de școli finanțate, anul trecut au putut să beneficieze de acest program doar 104”. – detalii aici

Citește și:
Masa caldă ar putea fi extinsă de la 300 de școli la 350, fără să fie alocat un buget suplimentar, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență discutat astăzi în Guvern
Exit mobile version